Gherondisa Anastasia, ultimul ctitor și înnoitoarea vieții monahale a Mănăstirii „Maica Ingerilor”, s-a născut în anul 1910, în așezarea Vlahitika din satul Sfinților Teodori, Levkimmi (Grecia).

Tatăl ei se numea Haralambie Vlachos, iar mama ei Elena Vlassi. Erau agricultori săraci, oameni ai trudei, cinstiți și credincioși. Mama ei cucernică, Elena, s-a învrednicit la o vârstă tânără de o vedenie dumnezeiască în fața incintei deteriorate a sfintei biserici a mănăstirii „Kyra” (adică Mănăstirea Maica Îngerilor). Gherondisa a avut o soră geamănă, pe Diamantina Vlachos-Kouri, și a avut încă patru surori: Asimina, Aretusa, Teodora și Ioaneta. A avut, de asemenea, și doi frați: Simeon și Stelian. Dintre frații și surorile gherondisei, numai Simeon, cel de al treilea, a avut copii, în număr de trei. În familia ei au existat și doi rasofori virtuoși

Gherondisa Anastasia se stabilește la Kyra

Când Anastasia era de zece ani, trecând pe lângă biserica deteriorată a „Maicii îngerilor”, după ce și-a făcut semnul Sfintei Cruci, a auzit o voce dulce de femeie venind din clopotnița bisericii, care i-a spus: „Este păcat ca lăcașul meu să fie pustiu. Tu, fiica mea, ai fost aleasă pentru a repara biserica și mănăstirea mea”.

La patrusprezece ani, pătrunsă de dorința dumnezeiască de a se afierosi cu totul lui Hristos, Anastasia părăsește casa ei părintească și intră în mănăstirea „Sfântul Nicolae” în Melikia din Levkimmi, unde a îmbrăcat rasa. Aici se angajează în lupte ascetice aspre, amintindu-și totdeauna de porunca Preasfintei Maici a Domnului. A petrecut nouă ani în răbdare, rugăciune și spor duhovnicesc, până când a fost instruită pe deplin în viața monahală.

În anul 1933, cu binecuvântarea mănăstirii ei de metanie, se retrage de la „Sfântul Nicolae” și se stabilește definitiv în „Kyra” (Mănăstirea Maica Îngerilor). Toate din jurul ei erau dovada părăsirii locului și a neîngrijirii. Zidurile bisericii erau dărâmate. În interiorul bisericii au crescut smochini sălbatici. Pe Sfânta Masă se găsea o cutie de conserve ruginită, care era folosită în loc de candelă. A dormit la început sub cerul liber până când s-a instalat în chilia monahală pe care rudele ei au zidit-o special pentru ea.

Practica ascetică a gherondisei

Postea peste măsură, de multe ori câte trei zile la rând. Mânca o dată pe zi după apusul soarelui. De obicei, pâine uscată fără ulei, chiar și în sâmbete și duminici și la marile sărbători. Niciodată nu se sătura cu hrana pe care o mânca, chiar dacă era vorba de puține verdețuri sălbatice. De la postul neîntrerupt suferea de tiroidă și de lipsă de vitamine. Sănătatea ei s-a zdruncinat, însă iubirea lui Hristos înflăcăra ființa ei. Potrivit mărturiei monahiei care îi era apropiată, Anastasia Kastrinos, trupul ei era un băț înfășurat în rasă. La gât avea o enormă adâncitură, de mărimea unei portocale, din cauza tiroidei. Niciodată nu se plângea de slăbiciunea ei și nici nu s-a dus la vreun medic pentru a cere o intervenție chirurgicală, necesară, sau pentru a primi medicamente. Un medic a încercat să o examineze, iar ea l-a certat spunând: „Caută să îți schimbi viața deoarece ești afundat în păcat”.

Răbda dureri îngrozitoare

Gherondisa s-a rănit la un picior de la o lovitură de topor când muncea la câmp. Niciodată nu a vizitat vreun medic din acest motiv. Se ruga și credința ei îi dădea tărie în dureri. Unicul ei medicament era uleiul din candela Maicii Domnului, cu care se miruia ori de câte ori suferea...

Altă lucrare ascetică a gherondisei

Ea, de regulă, se hrănea doar cu Dumnezeiasca Împărtășanie. Rămânea nespălată și dormea pe jos. Până la sfârșitul vieții a umblat desculță, chiar și în perioadele cele mai friguroase (astfel o vedem și în fotografiile care s-au păstrat). După ce s-au așezat mușamale pe podea, nu a călcat pe ele niciodată și nici nu s-a apropiat vreodată de frigider. În puținele ore de odihnă, dormea pe două scânduri neprelucrate, așezate una lângă cealaltă, peste care a pus o pătură făcută din zdrențe, iar perna ei era o piatră. Hainele ei erau întotdeauna învechite și uzate, pline de petice, încât nimeni nu știa care a fost materialul inițial!

După trecerea a douăzeci de ani ziditori pentru duhul ei, a intrat în mănăstire prima ei ucenică și, treptat, obștea ei a numărat șapte viețuitoare. Învățătura ei transmisă monahiilor nu se limita numai la împlinirea celor trei voturi fundamentale, ci viza în principal trăirea în smerenie, nearătarea oamenilor, lupta împotriva iubirii de sine, rugăciunea neîncetată și sărăcia desăvârșită. Darurile duhovnicești care i-au fost date de sus pentru marea ei dăruire și pentru asceza ei fără măsură au fost bogate. I-au fost dăruite de sus proorocia și vederea cu duhul, harisme pe care le-a folosit în mod tainic spre slava lui Dumnezeu, pentru a fi de folos obștii ei și semenilor care pătimeau duhovnicește, iar nu pentru a impresiona sau pentru a se afirma pe sine.

„Scorbura sfântă”

Refugiul ei era scorbura unui măslin bătrân din afara curții mănăstirii. De la rugăciunile ei fierbinți, acel loc radia pe timp de noapte și este de notat faptul că în acele vremuri nu existau becuri pe drumurile publice sau în locurile comune. Datorită luminii supralumești care a acoperit locul, a existat obiceiul ca măslinul să se numească „scorbura sfântă”. Nu suntem în măsură să cunoaștem atacurile pe care le-a primit cuvioasa maică în acel loc de la demonul urâtor al binelui și nici mângâierile și ajutorul de sus pe care le-a primit. Un singur lucru cunoaștem: și anume că, din acea perioadă în care a trăit și s-a nevoit în ea și până astăzi, locul este considerat sfânt, purtător de sfințenie.

Candela în aer liber

Semnificativă este și următoarea întâmplare minunată: când gherondisa trăia în scorbura sfântă, aprindea candela în aer liber și nu o stingea nici când timpul era foarte urât. Dimpotrivă, cei care ocupau samavolnic incinta mănăstirii, au aprins o candelă în biserică, care se stinse imediat după ce a fost aprinsă. Atâta furie a pus stăpânire pe ființa acelor oameni, încât au sfărâmat candela Anastasiei. După puțin timp însă iapa proprietarului a aruncat la pământ pe soția și pe fiica lui, care, smerindu-se după această întâmplare, au căutat iertare de la gherondisa pentru fapta lor lipsită de evlavie.

(Ieromonah Dimitrios Kavvadia, Viața și petrecerea nevoitoarei Anastasia din Sfânta Mănăstirea „Maica Îngerilor - Kerkyra” - 1910-1979, Editura Renașterea, pp. 9-24)