Pe cărările Ceahlăului, Maica Lucia (așa am numit-o eu) mi-a împărtășit câte ceva despre intrarea sa în mănăstire, despre pustnicie și despre acea „silire” atât de necesară pentru sporirea în viața duhovnicească.

***

Când am intrat în mănăstire la Văratec, nu era telefon. Dacă aveai de comunicat ceva, scriai o scrisoare. Acceptai lucrurile așa cum erau; nu prea aveai de ales. Nici cărți de duhovnicie nu erau așa multe.Te mulțumeai cu sărăcia lucrurilor, cu acea sfântă simplitate.

Majoritatea fetelor care veneau atunci erau de la țară; a fost un val. Eram câte „un pluton de 15”. Și ne spuneam atunci: „să vedem câte rămânem până la final”. Acolo vii, dar depinde. Și muncă, muncă ‒ așa e la mănăstire. Eram mult mai împăcată cu timpul de atunci.

Acum suntem „avansați”, din toate punctele de vedere. Bineînțeles, și de un telefon, și de o carte te poți folosi, dacă ai dreaptă socoteală în toate. Și pe noi, monahii, ne cam ia valul acesta, intrăm în pas cu tehnologia, dar e necesar să ne punem și câte-o frână. Uneori nu știm să alegem până unde trebuie să mergem, nu știm să luăm doar cât avem cu adevărat nevoie și cât anume să ne folosim din toate.

„Dacă te retragi, trebuie să ai blagoslovenie; nu te duci că-ți place ție”

Călugării intră în contact zi de zi cu lumea de astăzi și trebuie să reziste. Nu mai sunt virtuțile care erau odată, dar trebuie să ne rugăm să rezistăm. Ținem piept la tot ce este în zilele noastre; aceasta contează mult.

Mie mi-e tare greu când mă văd în lume. Sunt aproape 20 de ani de când am plecat. Am stat în viața de obște foarte mulți ani, pentru că și retragerea aceasta nu poți să o faci direct. Stai să te călești. Când ești în liniște cu totul, ești singur. Nu prea auzi, nu prea vezi. L-am întrebat odată pe părintele duhovnic: „Părinte, chiar e așa grea viața aceasta de retragere?”. Căci dacă te retragi, trebuie să ai blagoslovenie, nu te duci că-ți place ție. Și mi-a răspuns: „Maică, să știi că-i mult mai frumoasă”.

„Ai acoperire dacă ții rânduiala de rugăciune”

Dacă m-ar auzi alte persoane care-s retrase, mi-ar spune că-i un coșmar, că e foarte greu. Măi, dar nu-i chiar așa, dacă ai chemare și lucrează harul. E ca la școală: dacă ție îți place școala, nu-i ca la cel căruia nu-i place. Ideile nu se potrivesc. E grea școala, dar e frumoasă. Depinde și de tine. Sunt greutăți, dar dacă harul lucrează, trebuie să scoți de acolo ca untul din lapte, să scoți ce e bun. Mi-a plăcut să aleg ce este bun. Călugărul trebuie să pună într-un buzunar bine cusut ceea ce este bun, iar pe cele rele ‒ într-un buzunar care nu este cusut, să tot curgă în jos. Pe acelea rele nu trebuie să le țină.

***

Maica Lucia îmi spune că programul de rugăciune al unui pustnic e asemănător cu acel de la mănăstire: „Dimineața citesc Ceasurile III și VI și acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Apoi îmi impun, îmi silesc firea și fac și Vecernia, Pavecernița și Paraclisul Maicii Domnului. Iar noaptea – Utrenia. E important să nu lipsească orele acestea de rugăciune. Și în mănăstire dacă ești, nu întotdeauna ajungi la slujbe. Dar dacă te ții de rânduiala aceasta, ai acoperire”. O întreb dacă mai sunt multe maici retrase, aici, pe în Ceahlău. „Mai sunt, dar nu se știe”, îmi șoptește ea.