Viața Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou

În acea zi în care Sfântul Teodor Studitul s-a mutat la Domnul, fericitul Ilarion umblând prin grădina sa, lucrând și cântând psalmii lui David, a auzit deodată niște glasuri preaminunate și a simțit și un miros de negrăită bună mireasmă.

Fericitul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, cel care da pâine la masa împărătească, iar maica lui era Teodosia; și amândoi părinții lui erau evlavioși. Și fiind ei iubitori de Dumnezeu, l-au învățat bine Sfânta Scriptură din tinerețe. Apoi, când era de douăzeci de ani, a lăsat - după cum zice Evanghelia - pe tată și pe mamă, și casă, și bogăție, și s-a făcut monah în mănăstirea lui Isihie, care era aproape de Vizantia. După aceea a venit în mănăstirea Dalmatului și acolo a luat îngerescul și sfântul chip cel mare, și s-a făcut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme viețuia acolo.

Și petrecea în ascultare, în tăcere și în smerenie, având slujbă în grădina mănăstirească. El s-a ostenit într-acea ascultare zece ani și se sârguia, ca, prin viața sa, să urmeze Cuviosului Ilarion cel Mare, cel de un nume cu el, a cărui viață îmbunătățită și plăcută Lui Dumnezeu, adeseori citind-o, se asemăna aceluia, pe cât putea, în postiri, în rugăciunile cele de toată noaptea, și în toate ne voințele monahicești, pentru care s-a și numit Ilarion cel Nou.

Deci luminându-și sufletul ca soarele, a luat putere de la Dumnezeu asupra duhurilor celor necurate, ca să le gonească Iar egumenul mănăstirii aceleia l-a făcut preot, chiar și nevrând, după ce Sfântul Grigorie Decapolitul s-a dus de acolo în alte locuri. Apoi, după câțiva ani, murind egumenul acelei mănăstiri, Cuviosul Ilarion a aflat că frații voiesc să-l facă egumenul lor și a ieșit noaptea din mănăstire, neștiut de nimeni, și s-a dus în Vizantia, unde a căutat pe Sfântul Grigorie, învățătorul său, nădăjduind că-l va găsi acolo. Dar acela se dusese în Roma și de acolo s-a întors și s-a sălășluit în muntele Olimpului.

Deci Ilarion a intrat într-o mănăstire din Vizantia, iar monahii mănăstirii Dalmatului, aflând de dânsul, au trimis la prea sfințitul Patriarh Nichifor, rugându-l să-l facă egumen al lor, chiar de n-ar voi. Atunci patriarhul a vestit aceasta împăratului și, trimițând, au adus la dânșii pe Ilarion, și l-au îndemnat să ia egumenia mănăstirii Dalmatului. Iar el neputând să se împotrivească voinței împărătești și patriarhicești, s-a supus poruncii lor și a luat stăpânirea egumeniei, păstorind bine, vreme de opt ani, oile cele cuvântătoare încredințate lui.

După aceasta, a luat scaunul împărăției grecești Leon Armeanul - tiranul cel cu nume de fiară -, care a început a tulbura Biserica lui Hristos cu eresul luptării de icoane. Acela pe mulți îi silea să se unească cu el la eresul lui; iar pe cei ce nu se supuneau voinței lui, pe unii îi muncea, iar pe alții îi izgonea în țări foarte depărtate. Într-acea vreme, din porunca lui, a fost adus și Cuviosul Ilarion de la mănăstirea Dalmatului la palatele împărătești și silit la acel eres. Dar ostașul cel bun al lui Hristos, nu numai că nu s-a supus tiranului nicidecum, dar încă l-a și certat cu îndrăzneală, numindu-l fără de Dumnezeu și nou călcător de lege, pornindu-l astfel spre mare mânie. Deci răucredinciosul împărat a pus asupra fericitului multe bătăi și felurite munci, și l-a închis în temniță.

Iar după o vreme oarecare, punându-l iar de față la cercetare, dar nimic sporind la scopul lui, l-a dat patriarhului celui de un gând cu el, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul după izgonirea pentru dreapta credință a prea sfințitului Nichifor. Acel Teodot, patriarhul mincinos, a făcut Cuviosului Ilarion același lucru ca și împăratul, căci închizându-l într-o temniță întunecoasă, l-a chinuit multe zile cu foamea și cu setea, poruncind să nu-i dea nici pâine, nici apă. Atunci monahii mănăstirii lui s-au dus la împărat, zicând cu rugăminte: „O, împărate, dă-ne pe păstorul nostru, iar noi îți făgăduim că ne vom supune voinței tale”. Iar împăratul s-a bucurat de făgăduința lor și îndată le-a dat pe părintele lor.

Deci sfântul, ducându-se la mănăstire, a petrecut câtăva vreme și, primind puțină odihnă, după acele pătimiri și acea foame, s-a întors iarăși spre pătimiri. Căci împăratul, așteptând făgăduința călugărilor, a cunoscut că este batjocorit de ei și a trimis ostașii săi asupra acelei mănăstiri, care au necăjit pe monahi, iar pe Cuviosul Ilarion aducându-l, l-au închis în temniță. După aceea, l-au trimis la mănăstirea lui Faneon, poruncind să-l închidă într-o temniță strâmtă. Sfântul Ilarion a pătimit în temnița aceea șase luni, primind multe necazuri și ocări de la asprul egumen al acelei mănăstiri. După aceea, iarăși a fost scos de acolo, cu poruncă împărătească, și a fost adus la Constantinopol, unde a fost silit de împăratul să se lepede de icoane, uneori cu momeli, iar alteori cu îngroziri.

Însă pătimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultând de porunca împăratului, a fost trimis la altă mănăstire care se numea Ciclovia. Și a petrecut într-însa doi ani și șase luni, fiind ținut și chinuit într-o temniță urât mirositoare. De acolo, fiind adus iarăși la împărat, și fiind bătut foarte tare, a fost surghiunit în cetatea Protilia. După aceea, acel răucredincios împărat, care a pierdut pe mulți, a pierit și el cumplit; pentru că a fost tăiat cu săbiile în biserică de ostașii săi chiar în acel loc unde mai întâi a batjocorit și surpat sfânta icoană a lui Hristos, și și-a lepădat sufletul lui cel ticălos.

Și luând scaunul împărăției Mihail Travlul, a poruncit ca pe toți cei dreptcredincioși să-i libereze din legături și de prin temnițe. Atunci fiind eliberat și Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la mănăstirea sa - deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau ținute de păstori și arhierei învățători mincinoși -, ci a petrecut la o femeie oarecare credincioasă, care îi dăduse un loc liniștit la moșia sa, făcându-i chilie și grădină și slujindu-i lui pentru Dumnezeu cu toate cele de trebuință.

Într-acea vreme, Sfântul Teodor Studitul, care asemenea păti­mise multe răutăți de la eretici pentru dreapta credință, întorcându-se de la surghiunie, a trecut la Domnul. Iar sfântul său suflet, înălțându-se de îngeri spre cer, a fost văzut de Cuviosul Ilarion, precum se scrie de aceasta în viața lui Teodor. Acea vedere s-a făcut astfel: în acea zi în care Sfântul Teodor Studitul s-a mutat la Domnul, fericitul Ilarion umblând prin grădina sa, lucrând și cântând psalmii lui David, a auzit deodată niște glasuri preaminunate și a simțit și un miros de negrăită bună mireasmă; deci, minunându-se, se gândea de unde să fie acestea. Și căutând spre înălțimea cerului, a văzut o mulțime de cete cerești în haine albe, strălucind cu luminoase fețe și venind din cer cu cântări spre întâmpinarea oarecărei fețe cinstite.

Acestea văzându-le fericitul Ilarion, a căzut cu spaimă mare la pământ și a auzit pe oarecare grăindu-i lui: „Iată sufletul lui Teodor, egumenul mănăstirii Studitului, care a pătimit pentru Sfintele Icoane până la sânge și a răbdat până în sfârșit în necazuri; iar acum a adormit și, dănțuind, se suie sus, întâmpinându-l pe el cereștile puteri!”. Învrednicindu-se de o vedenie preaminunată ca aceasta, Cuviosul Ilarion s-a umplut de multă mângâiere și a primit în inima sa o mare dulceață duhovnicească. Și a rămas multe zile veselindu-se cu duhul, iar fața lui strălucea de bucurie ca a unui înger.

Și a petrecut Cuviosul Ilarion la acea femeie șapte ani și mai mult. Iar după Mihail Travlul a venit la împărăție fiul său, Teofil, care, pe toți mărturisitorii adunându-i, a început iarăși, ca și împărații răucredincioși de mai înainte, a-i sili pe dânșii la luptarea împotriva sfintelor icoane și a-i munci pe cei ce nu i se supuneau lui. Atunci și Cuviosul Ilarion a fost luat și dus la împărat, unde, silit fiind, nu s-a supus poruncii împărătești, ci mai ales l-a certat pe el, ca pe un păgân și călcător de lege, care strică dogmele cele drepte ale credinței. Pentru aceea a primit o sută și șaptezeci de lovituri și a fost surghiunit la insula Afusiei, dar acolo avea această înlesnire, că nu era ținut nici în temniță, nici în legături. Deci, zidindu-și o chilie foarte mică, a petrecut într-însa până la sfârșitul lui Teofil.

Iar după moartea aceluia a venit împărăteasa Teodora, care adunând în împărăteasca cetate pe toți mărturisitorii, a întărit credința cea dreaptă și a pus sfintele icoane în bisericile lui Dumnezeu. Atunci și Cuviosul Ilarion, eliberându-se, a luat mănăstirea Dalmatului, unde strălucea cu minunile. Și viețuind trei ani, și îndreptând pe ucenicii săi cu dumnezeiască plăcere, s-a dus la Domnul. Iar cinstitul și sfântul lui suflet, asemenea ca și al lui Teodor, cel văzut de dânsul, a fost dus de îngeri la cele cerești și a stat în ceata sfinților mărtu­risitori, înaintea scaunului slavei Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, a Unui Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, cuvios

Ultimele din categorie