Viaţa Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou

Fericitul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, cel care da pâine la masa împărătească, iar maica lui era Teodosia; şi amândoi părinţii lui erau evlavioşi. Şi fiind ei iubitori de Dumnezeu, l-au învăţat bine Sfânta Scriptură din tinereţe. Apoi, când era de douăzeci de ani, a lăsat - după cum zice Evanghelia - pe tată şi pe mamă, şi casă, şi bogăţie, şi s-a făcut monah în mănăstirea lui Isihie, care era aproape de Vizantia. După aceea a venit în mănăstirea Dalmatului şi acolo a luat îngerescul şi sfântul chip cel mare, şi s-a făcut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme vieţuia acolo.

Şi petrecea în ascultare, în tăcere şi în smerenie, având slujbă în grădina mănăstirească. El s-a ostenit într-acea ascultare zece ani şi se sârguia, ca, prin viaţa sa, să urmeze Cuviosului Ilarion cel Mare, cel de un nume cu el, a cărui viaţă îmbunătăţită şi plăcută Lui Dumnezeu, adeseori citind-o, se asemăna aceluia, pe cât putea, în postiri, în rugăciunile cele de toată noaptea, şi în toate ne voinţele monahiceşti, pentru care s-a şi numit Ilarion cel Nou.

Deci luminându-şi sufletul ca soarele, a luat putere de la Dumnezeu asupra duhurilor celor necurate, ca să le gonească Iar egumenul mănăstirii aceleia l-a făcut preot, chiar şi nevrând, după ce Sfântul Grigorie Decapolitul s-a dus de acolo în alte locuri. Apoi, după câţiva ani, murind egumenul acelei mănăstiri, Cuviosul Ilarion a aflat că fraţii voiesc să-l facă egumenul lor şi a ieşit noaptea din mănăstire, neştiut de nimeni, şi s-a dus în Vizantia, unde a căutat pe Sfântul Grigorie, învăţătorul său, nădăjduind că-l va găsi acolo. Dar acela se dusese în Roma şi de acolo s-a întors şi s-a sălăşluit în muntele Olimpului.

Deci Ilarion a intrat într-o mănăstire din Vizantia, iar monahii mănăstirii Dalmatului, aflând de dânsul, au trimis la prea sfinţitul Patriarh Nichifor, rugându-l să-l facă egumen al lor, chiar de n-ar voi. Atunci patriarhul a vestit aceasta împăratului şi, trimiţând, au adus la dânşii pe Ilarion, şi l-au îndemnat să ia egumenia mănăstirii Dalmatului. Iar el neputând să se împotrivească voinţei împărăteşti şi patriarhiceşti, s-a supus poruncii lor şi a luat stăpânirea egumeniei, păstorind bine, vreme de opt ani, oile cele cuvântătoare încredinţate lui.

După aceasta, a luat scaunul împărăţiei greceşti Leon Armeanul - tiranul cel cu nume de fiară -, care a început a tulbura Biserica lui Hristos cu eresul luptării de icoane. Acela pe mulţi îi silea să se unească cu el la eresul lui; iar pe cei ce nu se supuneau voinţei lui, pe unii îi muncea, iar pe alţii îi izgonea în ţări foarte depărtate. Într-acea vreme, din porunca lui, a fost adus şi Cuviosul Ilarion de la mănăstirea Dalmatului la palatele împărăteşti şi silit la acel eres. Dar ostaşul cel bun al lui Hristos, nu numai că nu s-a supus tiranului nicidecum, dar încă l-a şi certat cu îndrăzneală, numindu-l fără de Dumnezeu şi nou călcător de lege, pornindu-l astfel spre mare mânie. Deci răucredinciosul împărat a pus asupra fericitului multe bătăi şi felurite munci, şi l-a închis în temniţă.

Iar după o vreme oarecare, punându-l iar de faţă la cercetare, dar nimic sporind la scopul lui, l-a dat patriarhului celui de un gând cu el, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul după izgonirea pentru dreapta credinţă a prea sfinţitului Nichifor. Acel Teodot, patriarhul mincinos, a făcut Cuviosului Ilarion acelaşi lucru ca şi împăratul, căci închizându-l într-o temniţă întunecoasă, l-a chinuit multe zile cu foamea şi cu setea, poruncind să nu-i dea nici pâine, nici apă. Atunci monahii mănăstirii lui s-au dus la împărat, zicând cu rugăminte: „O, împărate, dă-ne pe păstorul nostru, iar noi îţi făgăduim că ne vom supune voinţei tale". Iar împăratul s-a bucurat de făgăduinţa lor şi îndată le-a dat pe părintele lor.

Deci sfântul, ducându-se la mănăstire, a petrecut câtăva vreme şi, primind puţină odihnă, după acele pătimiri şi acea foame, s-a întors iarăşi spre pătimiri. Căci împăratul, aşteptând făgăduinţa călugărilor, a cunoscut că este batjocorit de ei şi a trimis ostaşii săi asupra acelei mănăstiri, care au necăjit pe monahi, iar pe Cuviosul Ilarion aducându-l, l-au închis în temniţă. După aceea, l-au trimis la mănăstirea lui Faneon, poruncind să-l închidă într-o temniţă strâmtă. Sfântul Ilarion a pătimit în temniţa aceea şase luni, primind multe necazuri şi ocări de la asprul egumen al acelei mănăstiri. După aceea, iarăşi a fost scos de acolo, cu poruncă împărătească, şi a fost adus la Constantinopol, unde a fost silit de împăratul să se lepede de icoane, uneori cu momeli, iar alteori cu îngroziri.

Însă pătimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultând de porunca împăratului, a fost trimis la altă mănăstire care se numea Ciclovia. Şi a petrecut într-însa doi ani şi şase luni, fiind ţinut şi chinuit într-o temniţă urât mirositoare. De acolo, fiind adus iarăşi la împărat, şi fiind bătut foarte tare, a fost surghiunit în cetatea Protilia. După aceea, acel răucredincios împărat, care a pierdut pe mulţi, a pierit şi el cumplit; pentru că a fost tăiat cu săbiile în biserică de ostaşii săi chiar în acel loc unde mai întâi a batjocorit şi surpat sfânta icoană a lui Hristos, şi şi-a lepădat sufletul lui cel ticălos.

Şi luând scaunul împărăţiei Mihail Travlul, a poruncit ca pe toţi cei dreptcredincioşi să-i libereze din legături şi de prin temniţe. Atunci fiind eliberat şi Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la mănăstirea sa - deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau ţinute de păstori şi arhierei învăţători mincinoşi -, ci a petrecut la o femeie oarecare credincioasă, care îi dăduse un loc liniştit la moşia sa, făcându-i chilie şi grădină şi slujindu-i lui pentru Dumnezeu cu toate cele de trebuinţă.

Într-acea vreme, Sfântul Teodor Studitul, care asemenea păti­mise multe răutăţi de la eretici pentru dreapta credinţă, întorcându-se de la surghiunie, a trecut la Domnul. Iar sfântul său suflet, înălţându-se de îngeri spre cer, a fost văzut de Cuviosul Ilarion, precum se scrie de aceasta în viaţa lui Teodor. Acea vedere s-a făcut astfel: în acea zi în care Sfântul Teodor Studitul s-a mutat la Domnul, fericitul Ilarion umblând prin grădina sa, lucrând şi cântând psalmii lui David, a auzit deodată nişte glasuri preaminunate şi a simţit şi un miros de negrăită bună mireasmă; deci, minunându-se, se gândea de unde să fie acestea. Şi căutând spre înălţimea cerului, a văzut o mulţime de cete cereşti în haine albe, strălucind cu luminoase feţe şi venind din cer cu cântări spre întâmpinarea oarecărei feţe cinstite.

Acestea văzându-le fericitul Ilarion, a căzut cu spaimă mare la pământ şi a auzit pe oarecare grăindu-i lui: „Iată sufletul lui Teodor, egumenul mănăstirii Studitului, care a pătimit pentru Sfintele Icoane până la sânge şi a răbdat până în sfârşit în necazuri; iar acum a adormit şi, dănţuind, se suie sus, întâmpinându-l pe el cereştile puteri!" Învrednicindu-se de o vedenie preaminunată ca aceasta, Cuviosul Ilarion s-a umplut de multă mângâiere şi a primit în inima sa o mare dulceaţă duhovnicească. Şi a rămas multe zile veselindu-se cu duhul, iar faţa lui strălucea de bucurie ca a unui înger.

Şi a petrecut Cuviosul Ilarion la acea femeie şapte ani şi mai mult. Iar după Mihail Travlul a venit la împărăţie fiul său, Teofil, care, pe toţi mărturisitorii adunându-i, a început iarăşi, ca şi împăraţii răucredincioşi de mai înainte, a-i sili pe dânşii la luptarea împotriva sfintelor icoane şi a-i munci pe cei ce nu i se supuneau lui. Atunci şi Cuviosul Ilarion a fost luat şi dus la împărat, unde, silit fiind, nu s-a supus poruncii împărăteşti, ci mai ales l-a certat pe el, ca pe un păgân şi călcător de lege, care strică dogmele cele drepte ale credinţei. Pentru aceea a primit o sută şi şaptezeci de lovituri şi a fost surghiunit la insula Afusiei, dar acolo avea această înlesnire, că nu era ţinut nici în temniţă, nici în legături. Deci, zidindu-şi o chilie foarte mică, a petrecut într-însa până la sfârşitul lui Teofil.

Iar după moartea aceluia a venit împărăteasa Teodora, care adunând în împărăteasca cetate pe toţi mărturisitorii, a întărit credinţa cea dreaptă şi a pus sfintele icoane în bisericile lui Dumnezeu. Atunci şi Cuviosul Ilarion, eliberându-se, a luat mănăstirea Dalmatului, unde strălucea cu minunile. Şi vieţuind trei ani, şi îndreptând pe ucenicii săi cu dumnezeiască plăcere, s-a dus la Domnul. Iar cinstitul şi sfântul lui suflet, asemenea ca şi al lui Teodor, cel văzut de dânsul, a fost dus de îngeri la cele cereşti şi a stat în ceata sfinţilor mărtu­risitori, înaintea scaunului slavei Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a Unui Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, cuvios

Ultimele din categorie