Viața Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor

Pe vremea împărăției păgânului împărat Iulian, depărtatul de Dumnezeu, s-a ridicat de la dânsul o cumplită prigoană împotriva creștinilor, ca un vifor și furtună, încât s-a tulburat toată lumea. El dăduse poruncă, trimițând ighemoni aspri în toată stăpânirea Romei, prin toate țările și cetățile, ca toți creștinii din toată seminția și neamul, bărbați și femei de toată vârsta, să fie dați fără de milă la moarte amară prin chinuri. Cu o nedreaptă poruncă ca aceea, acel împărat urâtor de Dumnezeu, Iulian, a stricat legile cele drepte și a umplut Răsăritul și Apusul de sângele creștinilor, pe care-l vărsa fără cruțare, întărâtându-se cu mânie și cu vrajbă împotriva lui Hristos și a robilor Lui.

Și trimițând ighemoni aspri prin toate cetățile și țările ca să muncească pe creștini, a așezat în cetatea Durostor, care se află în țara Misiei, pe un muncitor nemilostiv, anume Capitolin, plin de înșelăciune și cu mintea întunecată, pierzător de oameni și iubitor de idoli. Acela venind în cetatea zisă mai sus, întâi a intrat în capiștea idolească și a adus jertfe dracilor, închinându-se idolilor neînsuflețiți. Apoi, în altă zi, a ieșit la locul cel de judecată, care era în priveliște, și a șezut pe un scaun înalt, cu mare mândrie și cu îngrozire spre înfricoșarea creștinilor. Deci, punând de față porunca împărătească, întreba cu dinadinsul de este cineva în cetate, care se împotrivește zeilor și mărturisește că este creștin. Iar cetățenii îl încredințau cu jurământ că nu este în cetatea lor nici unul din acel fel; ci toți cu închinăciune și cu jertfe, cinstesc pe zei în toate zilele.

Auzind acestea, ighemonul Capitolin s-a bucurat foarte mult și a chemat la prânz la el pe toți mai marii cetății, zicându-le: „De vreme ce vă văd pe voi slujind cu osârdie zeilor părintești, se cade ca în ziua de astăzi să mâncăm, să bem și să ne veselim împreună”.

În acea cetate era un creștin tăinuit cu numele Emilian, rob al oarecărui bărbat păgân cinstit, mai mare al cetății. Acel Emilian, pe când ighemonul cu mai marii cetății se ospătau, aflând vreme bună, a intrat singur - neștiind nimeni - în capiștea idolească, având un ciocan de fier. Și începând a bate pe idoli, i-a sfărâmat pe ei ca praful, apoi a răsturnat altarul, jertfele le-a aruncat și le-a călcat, făcliile cele mari care erau înaintea lor le-a rupt și le-a sfărâmat și surpându-le pe toate ca un ostaș viteaz, s-a dus, bucurându-se și veselindu-se cu duhul. După plecarea lui, a intrat în capiște un elin oarecare și văzând toate sfărâmate, s-a spăimântat. Deci alergând, a vestit ighemonului și tuturor cetățenilor ce erau la masă cu dânsul. Atunci îndată toți s-au tulburat și ighemonul s-a mâniat foarte tare și a trimis cu sârguință să caute pe cel ce a îndrăznit să facă o răutate ca aceea. Și alergând trimișii degrabă, au văzut pe un oarecare țăran venind de la țarină, mergând pe lângă capiște; deci, prinzându-l pe acela, l-au adus la palatul lui Capitolin, bătându-l ca pe un tâlhar. Iar după el venea mult popor cu slujitorii idolești, plângându-se de sfărâmarea zeilor lor și mâniindu-se.

Iar fericitul Emilian, văzând aceasta, a gândit în sine, zicând: „De voi tăinui eu lucrul meu, apoi ce folos va fi din aceasta; oare nu-mi voi îngreuna conștiința mea, facându-mă pricinuitor de moartea omului celui nevinovat și voi fi pedepsit ca un ucigaș înaintea lui Dumnezeu?”. Aceasta gândind, a alergat la cei ce trăgeau și băteau pe omul acela, i-a oprit pe dânșii și cu glas mare a strigat: „Lăsați pe acest nevinovat, și luați-mă pe mine; pentru că eu am sfărâmat și am călcat pe zeii voștri cei fără de suflet”. Iar ei lăsând pe omul acela, l-au prins cu mânie pe Sfântul Emilian și l-au dus cu bătăi și cu ocări la ighemon.

Iar ighemonul, șezând înaintea poporului la obișnuita lui judecată și văzând pe Emilian, a zis către cetățeni: „Cine este acesta?”. Cetățenii au zis: „Acesta este cel ce a sfărâmat pe zeii noștri și a răsturnat jertfele”. Iar ighemonul, umplându-se de mânie, a grăit către cetățeni cuvinte mai aspre: „Voi ați zis mai înainte că nu este în cetatea voastră nici un potrivnic zeilor, dar iată, prin nepurtarea voastră de grijă, s-a găsit unul ca acesta; pentru această pricină veți plăti la visteria împărătească o litră de aur”.

Aceasta zicând către cetățeni, s-a întors spre fericitul Emilian și a început a-l întreba pe el cu mânie, zicându-i: „Cap necurat, să ne spui nouă cum te numești?”. Emilian, viteazul ostaș al lui Hristos, a răspuns: „Sunt creștin”. Iar ighemonul, mâniindu-se și mai mult, a zis: „Necuratule, numele tău să ni-l spui”. Mucenicul a răspuns: „Părinții mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul Dumnezeu, m-a învrednicit a fi și a mă numi creștin”. Zis-a ighemonul: „Spune-ne cine te-a îndemnat să aduci astfel de ocări nemuritorilor zei?”.

Atunci robul lui Hristos a răspuns: „Dumnezeu și sufletul meu mi-au poruncit să sfărâm idolii cei fără de suflet care se numesc de voi zei. Aceasta am făcut ca să se arate tuturor că sunt fără suflet, muți și surzi, în care nu se află nici un fel de grăire, căci sunt pietre și lemne nesimțitoare. Deci să știi că nu am adus ocară adevăratului Dumnezeu, Care a făcut toate, ci pe zeii voștri cei mincinoși, care n-au făcut nimic, ci au fost făcuți de voi, i-am ocărât și i-am surpat, ca să piară în veci”.

Capitolin a întrebat iarăși: „Tu singur ai sfărâmat pe zei, sau a fost și altcineva cu tine?”. Sfântul Emilian a răspuns: „Singur eu, cu ajutorul lui Hristos, am sfărâmat pe zeii voștri; iar jertfele și lumânările lor le-am călcat cu picioarele și nici unul n-a putut să se răzbune, nici să scape din mâinile mele, pentru că n-au putere, nici vreo simțire. Ca aceia, așa să fiți și voi, cei ce-i faceți pe dânșii și toți cei ce nădăjduiesc spre ei”.

Atunci ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să-l dezbrace spre bătăi pe robul lui Hristos. Iar mucenicul fiind dezbrăcat pentru bătăi, ighemonul a zis către el: „Ticălosule, spune-ne cine te-a îndemnat să necinstești pe zei?”. Răspuns-a sfântul: „Ți-am spus mai înainte și îți spun și acum că nimeni altul decât numai Dumnezeu mi-a poruncit să fac aceasta”.

Auzind ighemonul aceasta, a zis către slujitori: „întindeți-l și-l bateți tare, ca să știe că îndrăzneala lui nu-i va ajuta, nici nu-l va scoate cineva din mâinile mele”. Și fiind bătut cumplit mucenicul și pământul roșindu-se de sângele său, ighemonul a zis către dânsul: „Spune, osânditule, cine te-a îndemnat să faci răul acesta?”. Iar mucenicul a răspuns: „Ți-am spus și tot nu mă crezi? Dumnezeu mi-a poruncit mie și sufletul meu, însă nici un rău nu am făcut, ci bine; pentru că am rușinat pe diavol și am proslăvit pe Dumnezeul meu!”.

Ighemonul Capitolin a zis către slujitori: „Întoarceți-l și-l bateți pe pântece și pe piept, pentru că este îndrăzneț și neascultător legilor împărătești”. Și a fost bătut mucenicul multă vreme fără de cruțare, apoi ighemonul a poruncit să înceteze cu bătaia și a zis către sfânt: „Rob ești, sau liber?”. Sfântul Emilian a răspuns: „Sunt rob al unui mai mare din cetate”. Auzind ighemonul aceasta, s-a mâniat foarte pe acela mai mare din cetate care era stăpânul lui Emilian, că ține la dânsul pe un rob ca acela potrivnic zeilor și nesupus poruncii împăratului. Deci a pus asupra lui sarcină ca să dea la visteria împărătească o litră de argint, iar pe mucenic l-a osândit la ardere.

Și îndată slujitorii și poporul luând pe sfânt, l-au scos afară din cetate și, aprinzând un foc mare aproape de malul Dunării, au aruncat într-însul pe Sfântul Mucenic Emilian. Iar văpaia focului, înconju­rând pe sfânt, nu s-a atins de dânsul, ci s-a vărsat împrejur până departe, arzându-i pe toți necredincioșii, pe câfi i-a ajuns. Și pe unii i-a ars foarte, iar ceilalți abia au scăpat. Iar câți din norod erau cre­dincioși tăinuiți, aceia n-au fost vătămați de foc, deși văpaia i-a ajuns.

Iar sfântul stând în foc, s-a întors cu fața spre răsărit și s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, binecuvântând pe Dumnezeu. Și rugându-se pe cât a voit, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primește duhul meu!”. Aceasta zicând-o, s-a culcat și a adormit întru Domnul, focul fiind acum stins. Și a rămas trupul său nevătămat de foc, încât nici perii capului n-au ars. Iar câți din cetățeni erau în taină creștini, mergând la femeia ighemonului, care asemenea avea în taină credința creștină, au spus ei toate cele despre sfânt, îndemnând-o să ceară de la bărbatul ei trupul mucenicului spre îngropare, nevătămat fiind de foc prin minune. Deci femeia rugându-se de bărbatul său, acela i-a poruncit să-l ia fără temere. Iar credincioșii, luând trupul Sfântului Emilian, l-au învelit cu pânze curate, l-au uns cu aromate și apoi l-au îngropat cu cinste, cu psalmi și cu cântări, în locul numit Ghizidina, departe de cetatea Durostor ca la trei stadii.

Sfântul Mucenic Emilian a pătimit pentru Hristos de la ighemonul Capitolin, în 18 zile ale lunii lui iulie, stăpânind în Roma peste păgâni Iulian Paravatul, iar întru noi împărățind Stăpânul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh I se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic

Ultimele din categorie