Viața Sfintei Mucenițe Iustina

În timpul domniei lui Deciu, era în Antiohia o fecioară cu numele de Iustina, care s-a născut din părinți pagâni. Tatăl ei se numea Edesie și era slujitor idolesc, iar maică să se numea Cleodonia. Fecioara Iustina când a ajuns la vârsta desăvârșită, șezând în casa sa la fereastră, a auzit din întâmplare un cuvânt de mântuire din gura unui diacon care trecea pe acolo, care se numea Prailie și care grăia pentru întruparea Domnului nostru Iisus Hristos „că S-a născut din curata Fecioară Maria și, multe minuni făcând, a voit a pătimi pentru mântuirea noastră și a înviat din morți și S-a înălțat la ceruri și a stat de-a dreapta Tatălui și împărățește în veci”.

Această propovăduire a diaconului a căzut pe pământ bun în inima Iustinei, căci degrabă a început a aduce rod și a dezrădăcina din ea toți spinii necredinței. Iustina voia ca mai mult și mai desăvârșit să învețe de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicând-o feciorelnica rușine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultând cuvintele lui Dumnezeu; și lucrând în inima ei Duhul Sfânt, a crezut în Hristos. Și în scurtă vreme și pe maica ei a făcut-o să creadă și după aceea și pe bătrânul ei tată l-a adus la credință; el, văzând înțelegerea fiicei sale și auzind cuvintele ei cele înțelepte, socotea în sine că idolii, fiind făcuți de mâini omenești, cum pot să fie ei dumnezei, neavând nici suflet, nici suflare? Și o vedenie minunată a văzut el noaptea în vis, prin dumnezeiască arătare: adică o tabără mare de îngeri purtători de lumină, iar în mijlocul lor era Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, și L-a auzit pe El grăindu-i: „Veniți la Mine și vă voi da vouă cerească împărăție”. Apoi, deșteptându-se din somn, Edesie îndată a mers cu femeia și cu fiica sa la episcopul creștinesc pe care îl chema Optat, rugându-l pe el să-i învețe credința lui Hristos și să le dea lor Sfântul Botez și i-a spus lui cuvintele fiicei sale și îngereasca vedenie pe care singur o văzuse.

Auzind aceasta episcopul, s-a bucurat de întoarcerea lor și, grăindu-le mult despre credința în Hristos, a botezat pe Edesie și pe Cleodonia, femeia sa și pe fiica lor Iustina și, împărtășindu-i pe ei cu Sfintele Taine, i-a slobozit cu pace. Iar după ce s-a întărit Edesie în credința lui Hristos, văzând episcopul evlavia lui, l-a făcut preot; și petrecu în fapte bune și în frică de Dumnezeu un an și șase luni și așa, în sfânta credință, și-a sfârșit viața. Iar Iustina bine s-a nevoit în poruncile Domnului, iubind pe Mirele său Hristos și slujindu-I Lui în rugăciuni, în feciorie și în curățenie, în post și în mare înfrânare. Iar vrăjmașul cel ce urăște neamul omenesc, văzând o viață ca aceasta a ei, a zavistuit faptele ei cele bune și a început a o supăra, felurite nevoi și necazuri pornindu-i împotrivă.

Era atunci în Antiohia un tânăr scolastic, pe nume Aglaid, fiu de părinți bogați și slăviți, viețuind cu desfătare întru deșertăciunea lumii acesteia. Și acesta, într-o vreme oarecare, a văzut-o pe Iustina fecioara mergând la biserică și s-a minunat de frumusețea ei. Iar diavolul a pus gând rău în inima lui asupra ei și, aprinzându-se de dorul ei, Aglaid a început a se gândi în toate chipurile, că întru cunoștința și dragostea ei să vie și, înșelând-o, să aducă pe mielușeaua cea curată a lui Hristos întru necurăția cea gândită de dânsul. Și pândea calea ei, ori unde avea să meargă fecioară și, întâmpinând-o, o amăgea cu cuvinte desfrânate, lăudându-i frumusețea. Apoi, spunându-i cuvinte de fericire și arătându-și dragostea sa către dânsa, cu curse înșelătoare și meșteșugit împletite o urmărea pe ea spre desfrânare. Iar fecioara se întorcea și fugea de dânsul, înfricoșându-se de el și nu voia să-i asculte înșelătoarele și viclenele cuvinte. Și tânărul, dorind frumusețile ei cele feciorești, a trimis la dânsa rugăminte ca să voiască să-i fie lui soție. Iar ea a răspuns către dânsul: „Am pe Mirele meu Hristos căruia Îi slujesc și curăția mea îmi păstrez. Acela și sufletul și trupul meu îmi păzește de toată necurăția”.

Un răspuns că acesta al curatei fecioare auzindu-l Aglaid și mai mult a dorit-o, aprinzându-l pe el diavol. Neputând nicidecum să o amăgească, a gândit că s-o răpească; și adunând spre ajutor tineri fără de rânduiala, asemenea lui, i-a păzit calea pe care obișnuia fecioară să meargă spre biserică la rugăciune. Acolo a întâmpinat-o și a prins-o, ducând-o cu sila spre casa lui. Iar ea a început a striga foarte tare, bătându-l pe el peste gură și scuipând asupra lui. Auzind acea strigare, vecinii au ieșit din casele lor și au alergat ca s-o scoată din mâinile tânărului cel nerușinat ca din gura lupului și au reușit să o ia pe mielușeaua cea fără prihană, pe Sfânta Iustina. Și au fugit toți cei nelegiuiți, iar Aglaid cu rușine s-a dus la casa sa.

Neștiind ce să mai facă, înmulțindu-se în el răutatea patimii, s-a ispitit cu încă un lucru rău: a mers la marele vrăjitor și fermecător, Ciprian, jertfitorul idolesc și acestuia, spunându-i necazul său, i-a cerut ajutor, făgăduind să-i dea mult aur și argint. Ciprian, pe toate auzindu-le de la dânsul, îl mângâia făgăduindu-i că toată dorința lui i-o va îndeplini. „Eu, a zis el, voi face ca această fecioară singură să căute dragostea ta și te va dori pe tine mai mult decât tu pe ea”. Așa, mângâindu-l, i-a dat bună nădejde.

Luând Ciprian cărțile sale de învățătură a chemat pe unul din duhurile cele necurate pe care îl știa că degrabă poate să aprindă cu necurată dorire inima Iustinei spre tânărul acela. Iar diavolul i-a făgăduit cu sârguință să-i îndeplinească dorința și cu mândrie a zis: „Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetăți, ziduri am surpat, case am despărțit, vărsări de sânge și ucideri de tată am făcut; învrăjbiri și mânie mare între frați și între soți am pus, pe cei ce voiau să petreacă mult în feciorie i-am adus în necurăție; pe călugării cei ce se nevoiau prin munți și la multă postire se deprindeau, negândindu-se niciodată la trup, în poftă desfrânării i-am adus și i-am învățat să slujească patimilor trupești, iar pe alții, care întru pocăință și întru lepădarea de toate veniseră, iarăși i-am întors la cele dintâi lucruri rele și pe mulți din cei ce petreceau în curăție, i-am aruncat în desfrânare. Deci, oare nu pot eu că pe această fecioară spre dragostea lui Aglaid să o plec? Și ce să zic mai mult? Cu lucrul voi arăta puterea mea degrabă. Deci, primește această doctorie - și îi dădu un vas plin - și dă-o tânărului aceluia ca să stropească locuința Iustinei și vei vedea ce va fi”. Acestea zicând, s-a dus, iar Ciprian, chemându-l pe Aglaid, l-a trimis pe el să stropească în taină casa Iustinei cu licoarea din vasul acela diavolesc. Și făcându-se aceasta, a intrat diavolul desfrânării cu săgețile cele aprinse ale poftei trupești, ca să rănească prin desfrânare inimă cea feciorească și trupul ei și cu pofta cea necurată să-l aprindă.

Avea obiceiul fecioara aceea că în toate nopțile să-și facă rugăciunile sale către Domnul. Și a fost după obicei, când în ceasul al treilea din noapte, sculându-se se ruga lui Dumnezeu, a simțit ca de năprasnă o tulburare în trupul ei și furtună rea de pofta cea trupească și aprinderea focului gheenei. Și a fost acea supărare și în acel vifor dinăuntru multă vreme; îi venea întru pomenire acel Aglaid, căci se ridicase în ea gândurile cele rele. Se mira fecioară și singură de sine se rușina, simțindu-și sângele fierbând ca într-o căldare și se gândea la lucruri de care întotdeauna, ca de niște necurățenii, se scârbea. Și cu bună cunoștință fiind Iustina, a înțeles că de la diavol i s-a tras acest război întru dânsa și îndată, înarmându-se cu arma semnului crucii, a alergat către Dumnezeu cu fierbinte rugăciune și a strigăt din adâncul inimii către Hristos, Mirele său, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, iată, vrăjmașii mei s-au ridicat asupra mea, curse au pregătit pentru picioarele mele și au smerit sufletul meu; iar eu mi-am adus aminte de numele Tău și m-am veselit și când mă supără ei pe mine, eu la Tine scap și nădăjduiesc, spre a nu se bucura vrăjmașul meu de mine; căci știi, Doamne Dumnezeul meu, că eu sunt roaba Ta și curăția trupului meu pentru Tine o păzesc și sufletul meu Ție ți l-am încredințat. Deci, păzește pe oaia Ta, Păstorule bun, nu mă lăsa întru mâncarea fiarelor celor ce caută să mă înghită pe mine, dă-mi biruința poftei celei rele a trupului meu”. Astfel, sfânta fecioară, stăruind mult în rugăciune, a rușinat pe vrăjmașul care, fiind biruit de rugăciunea ei, a fugit de la dânsa cu rușine; și s-a întors odihna în trupul și în inima Iustinei și s-a stins văpaia poftei, iar războiul a încetat și fierberea sângelui s-a potolit și Iustina a dat slavă lui Dumnezeu, cântând cântare de biruință.

Diavolul s-a întors la Ciprian cu veste rea, că nu a reușit întru nimic. Dar Ciprian l-a întrebat pe el din care pricină nu a putut s-o supună pe acea fecioară. Iar el, cu toate că nu voia, i-a spus adevărul, zicând: „Pentru aceasta nu am reușit, pentru că am văzut pe ea un semn de care m-am înfricoșat, și din această cauză nu am putut ca să o biruiesc”. Ciprian a chemat un diavol mai cumplit și l-a trimis pe acesta spre a o ispiti pe Iustina. Și mergând acesta, a făcut mai multe decât cel dintâi, căci cu mare putere a năvălit asupra ei, iar fecioara cu mai fierbinte rugăciune s-a înarmat și mai mare nevoință a arătat, pentru că s-a îmbrăcat în haină de păr și își chinuia trupul său cu înfrânarea și cu postul, numai pâine și apă mâncând. Și așa, îmblânzindu-și patimile trupului, a biruit pe diavol și l-a gonit cu rușine, iar el, la fel ca și cel dintâi, nesporind nimic, s-a întors la Ciprian. Iar Ciprian a chemat pe una dintre căpeteniile diavolești și i-a spus despre slăbiciunea celorlalți doi diavoli trimiși care nu au putut să covârșească o fecioară și a cerut de la dânsul ajutor. Iar el a ocărât pe diavolii cei dintii cu sălbăticie, ca pe cei ce nu sunt bine iscusiți în acel lucru și ca pe cei ce nu știau cum să îndulcească desfrânarea în inima fecioarei. Și i-a dat bună nădejde lui Ciprian, făgăduindu-i că singur, în alt chip, să ispitească pe fecioară.

Ducându-se de la Ciprian, s-a prefăcut pe sine în chip de femeie și așa a intrat la Iustina; și, șezând, a început a grăi cu dânsa cuvintele cele dumnezeiești, ca și cum ar fi vrut să urmeze vieții și curăției ei; o întreba ce fel de plată o să aibă pentru această viață sfântă și pentru fecioria ei. Iar Iustina a zis: „Mare și negrăită este plată pentru cei ce viețuiesc în curăție, și mâhnire mare au oamenii care nu bagă de seamă o visterie mare ca aceasta a curăției îngerești”. Iar diavolul, descoperindu-și nerușinarea, cu meșteșug a început a o amăgi, zicându-i: „Apoi în ce chip ar putea să fie lumea și cum s-ar naște oamenii? De ar fi păzit Eva curăția, apoi de unde s-ar fi înmulțit neamul omenesc? Cu adevărat, bună este însoțirea, pe care singur Dumnezeu a rânduit-o, și Sfânta Scriptură o laudă, zicând: Cinstită este nunta întru toate și patul nespurcat. Mulți sfinți ai lui Dumnezeu oare nu au fost întru însoțirea pe care a dat-o Dumnezeu spre mângâierea omului, ca spre copiii săi căutând să se înveselească și să laude pe Dumnezeu?”.

Niște cuvinte ca acestea auzindu-le Iustina, a cunoscut pe maestrul diavol amăgitor și mai bine decât Eva l-a biruit pe el; pentru că, neintrînd în mai multă vorbă cu dânsul, a alergat degrabă la limanul Crucii lui Hristos. Și a pus semnul cel cinstit pe fruntea ei și inima și-a ridicat-o spre Dumnezeu, Mirele său, și îndată a pierit diavolul, cu mai mare rușine ca cei dintâi. Acel mare diavol a venit și la Ciprian, tulburat; și cunoscând Ciprian că nici acela nu a reușit nimic, a zis către diavol: „Oare nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruiești, fiind diavol puternic și iscusit mai mult ca alții în acest lucru? Apoi care din voi va face ceva acelei nebiruite inimi feciorești? Deci, spuneți-mi mie: cu ce fel de arme vi se împotrivește vouă și cum puterea voastră cea tare neputincioasă o face?”. Iar diavolul, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, deși nevrând, a mărturisit: „Nu putem, a zis el, să privim spre semnul crucii, ci fugim de dânsul, căci ne arde precum focul și ne gonește departe”. Ciprian s-a supărat foarte tare asupra diavolului, că l-a adus întru rușine și se certa cu dânsul, zicându-i: „Dar așa este puterea voastră, că o fecioară neputincioasă vă biruiește?”. Atunci diavolul, vrând să-l mângâie pe Ciprian, a încercat să facă alt lucru, în acest fel: s-a prefăcut în chipul Iustinei și a mers la Aglaid, că așa părându-i-se lui Aglaid că este Iustina cu adevărat își va împlini datoria sa și nu va fi arătată neputința lor cea diavolească, nici Ciprian nu se va afla întru rușine.

Când a intrat diavolul la Aglaid în chipul Iustinei, Aglaid a sărit de nespusă bucurie și alergând la ea, a cuprins-o și o săruta, zicând: „Bine ai venit la mine, prea frumoasă Iustina”. Și cum a zis tânărul cuvântul Iustina, îndată diavolul s-a stins, neputând nici numele Iustinei să-l rabde, iar tânărul s-a înspăimântat foarte tare și, alergând la Ciprian, i-a spus lui cele ce s-au întâmplat. Ciprian, cu ajutorul vrăjilor sale, a pus pe dânsul chip de pasăre și făcându-l ca să zboare prin văzduh, l-a trimis la casa Iustinei, ca prin fereastră să intre în camera ei. Iar el, fiind purtat de diavol, zbura prin văzduh deasupra camerei Iustinei și voia să se așeze pe casă. S-a întâmplat atunci ca Iustina să privească pe fereastră și văzând-o diavolul pe ea, l-a lăsat pe Aglaid și a fugit. Și a pierit de la Aglaid și acea nălucire, în care se arăta ca o pasăre și puțin a lipsit de a nu muri cazând jos, căci cu mâinile s-a apucat de vârful casei și, ținându-se, a rămas spânzurat. De nu ar fi fost coborât de acolo prin rugăciunea Sfintei Iustina, ar fi căzut ticălosul și ar fi murit. Și așa, nereușind nimic, s-a întors tânărul la Ciprian, povestindu-i lui primejdia sa, iar Ciprian s-a necăjit foarte tare, văzându-se înfrânt și s-a hotărât că singur să se ducă la Iustina, nădăjduind în vrăjitoriile sale. Mai întâi s-a prefăcut în femeie, apoi în pasăre; și încă nu se apropia de ușile casei ei, iar nălucirea și înșelătoarea asemănare cu cea de femeie și cu cea de pasăre au pierit de la dânsul și s-a întors rușinat.

După aceasta, a început Ciprian a face izbândire rușinii sale, și a adus cu ajutorul vrăjilor sale ispite asupra casei Iustinei și asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor și ale cunoscuților ei, ca odinioară diavolul asupra dreptului Iov: le omora dobitoacele, pe slugile lor le lovea și cu răni îi arunca pe dânșii în necaz nemăsurat. Apoi a lovit-o și pe Iustina cu o boală, încât zăcea la pat și plângea maică să pentru dânsa. Iar ea o mângâia pe maică să, precum David, zicând: „Nu voi muri, ci vie voi fi, și voi povesti lucrurile Domnului”. Însă nu numai asupra ei și asupra rudeniilor ei, ci și asupra cetății (Dumnezeu așa a voit), a adus Ciprian vătămare, din cauza mâniei sale celei neîmblânzite și din pricina rușinii celei mari. Și erau răni între dobitoace și multe boli între oameni. Și prin lucrare diavolească a străbătut vestea prin întreaga cetate, că marele jertfitor Ciprian pedepsește cetatea pentru Iustina, care i se împotrivește. Adunându-se nu puțini dintre cinstiții cetățeni, au mers la Iustina și cu mânie au sfătuit-o pe dânsa ca să nu-l mai mâhnească pe Ciprian și să se mărite cu Aglaid, ca să nu pătimească toți mai multă supărare pentru dânsa. Iar ea pe toți îi mângâia, încredințându-i că degrabă toate vătămăturile acelea, care au fost aduse lor de Ciprian cu ajutorul diavolilor, vor pieri, lucru care s-a și întâmplat. Pentru că după ce Sfânta Iustina s-a rugat cu tărie lui Dumnezeu, îndată toată puterea diavolească a pierit și toți s-au tămăduit de boli și s-au vindecat de răni.

Schimbându-se lucrurile, popoarele Îl preamăreau pe Hristos, iar de Ciprian și de meșteșugul lui cel vrăjitoresc își băteau joc, încât acum Ciprian nici între oameni nu se mai arăta de rușinea cea mare și chiar și de cei cunoscuți se rușina. Apoi, înștiințându-se bine că semnul crucii și numele lui Hristos nimic nu poate să le biruiască, și-a venit în fire și a zis către diavol: „Pierzătorule și al tuturor înșelătorule, vistierule a toată necurăția și înșelăciunea, acum ți-am cunoscut neputința, că dacă de umbra crucii te temi și de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poți birui, apoi pe cine vei scoate din mâinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu ești nimic și nu poți nimic și nu ai putere de izbândire. M-am înșelat eu, ticălosul, ascultându-te pe tine și crezând în înșelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creștini că să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioși ca să mă izbăvească și să se îngrijească pentru mântuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaș al adevărului și potrivnic și urîtor a toată lumea!”.

Acestea auzindu-le, diavolul s-a repezit la Ciprian ca să-l ucidă și, năpădind asupra lui, a început a-l sugruma, bătându-l. Și nu avea Ciprian ajutor de la nimeni și nu știa cum să-și ajute lui și să se izbăvească din cumplitele mâini diavolești și, încă fiind viu, și-a adus aminte de semnul sfintei cruci prin care se împotrivea Iustina la toată puterea diavolească și a zis: „Dumnezeul Iustinei, ajută-mi și mie!”. Apoi, ridicându-și mâna, și-a făcut semnul crucii și îndată diavolul ca o săgeată întinsă a pierit de la dânsul. Iar el, răcorindu-se și căpătând îndrăzneală și chemând numele lui Hristos, se însemna cu semnul crucii și în felul acesta se împotrivea diavolului, ocărându-l și blestemându-l. Diavolul stătea departe de dânsul și nu îndrăznea să se apropie, pentru semnul crucii și pentru numele lui Hristos, care îl înfricoșau și îl îngrozeau, zicându-i: „Nu te va scoate Hristos din ghearele mele!”. Și, mâniindu-se asupra lui, a răcnit ca un leu și s-a dus.

Ciprian, luând toate cărțile vrăjitoriilor sale, a alergat la Antim, episcopul creștin, și, căzând la picioarele lui, se ruga să-l miluiască pe el și să-i dea lui Sfântul Botez. Iar episcopul, știindu-l pe el mare vrăjitor și tuturor înfricoșat, socotea că a venit la dânsul cu înșelăciune și îl îndepărta, zicându-i: „Multe rele faci între pagini și să nu faci acestea și între creștini, ca să nu pieri degrabă”. Iar Ciprian, plângând, i-a povestit episcopului toate răutățile sale și cărțile sale i le-a dat ca să le ardă. Văzând episcopul smerenia lui, i-a arătat și l-a învățat pe el sfânta credință și i-a poruncit lui ca să se pregătească să primească Sfântul Botez. Iar cărțile lui le-a ars înaintea tuturor creștinilor cetății. Apoi, ducându-se Ciprian cu inima umilită, plângea pentru păcatele sale, presărându-și cenușă pe cap și făcea pocăință, strigând către adevăratul Dumnezeu și Îl ruga pentru curățirea fărădelegilor sale. A doua zi, intrând în biserică, asculta cuvântul lui Dumnezeu cu mângâiere și bucurie, stând între cei credincioși. Iar când celor chemați diaconul le poruncea să iasă afară, zicându-le: „Câți sunteți chemați, ieșiți!”, alții ieșeau, iar Ciprian nu a voit să iasă, ci a zis către diacon: „Rob al lui Hristos sunt, nu mă goni pe mine de aici”. Iar diaconul i-a zis lui: „De vreme ce încă nedesăvârșit ești întru Sfântul Botez, pentru aceasta ești dator să ieși”. Iar el a răspuns: „Viu este Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a păzit pe mine de diavol și pe fecioara Iustina curată a păzit-o și m-a miluit pe mine; deci, nu mă izgoni din biserică până ce voi fi creștin desăvârșit”. Apoi diaconul i-a spus despre aceasta episcopului și episcopul, cunoscându-i osârdia lui și căldura inimii pentru credința în Hristos, l-a chemat la sine și neîntârziat l-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Aflând despre aceasta Sfânta Iustina mare mulțumire a înălțat către Dumnezeu și multe milostenii a dat săracilor și prinoase a făcut la biserică. Iar pe Ciprian, episcopul l-a făcut citeț în a opta zi, în a douăzecea zi l-a făcut ipodiacon și în a treizecea zi l-a făcut diacon, iar după un an l-a hirotonit preot. Ciprian, schimbându-și obiceiul, din zi în zi mai strâmtă își făcea calea vieții, totdeauna plângând pentru faptele sale cele rele de mai înainte și a mers din putere în putere și din bunătate în bunătate. Apoi, curînd a fost numit episcop și în acea dregătorie a arătat o viață asemănătoare cu cea a multor sfinți mari și bine a păstorit turma lui Hristos. Iar pe sfânta Iustina fecioară a făcut-o diaconiță și i-a încredințat ei o mănăstire de fecioare, făcând-o pe ea stareță asupra acelor fecioare creștine. Și mult norod păgân, prin chipul și prin învățătura sa, de la închinarea de idoli întorcându-i, i-a câștigat și i-a unit cu Biserica lui Hristos. Și se împuțina slăvirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulțea.

Văzând diavolul o viață ca aceasta a lui Ciprian și sârguință să pentru credința lui Hristos și pentru mântuirea sufletelor omenești, scrâșnea din dinți împotriva lui. Și a îndemnat pe pagâni să-l clevetească pe Ciprian înaintea stăpânitorilor părților din răsărit, că pe idolii lor i-a defăimat și mult norod dintre aceștia a întors la adevărata credință, iar pe Hristos, potrivnicul lor, Îl slăvește. Adunându-se necredincioșii, au mers la Evtolmie ighemonul, care stăpânea atunci în părțile acelea și au clevetit pe Ciprian, împreună cu Iustina, aducând asupra lor multe pricini: precum că și idolilor și împăratului și tuturor stăpânitorilor potrivnici sunt și tulbură poporul, amețindu-l și ducându-l în urma lor spre închinarea la Hristos cel răstignit. Și pe stăpânitor l-a rugat ca amândoi, Ciprian și Iustina, cu moarte să fie pedepsiți. Auzind de acestea, ighemonul Evtolmie a poruncit ca să fie prinși și Ciprian și Iustina și în temniță să-i arunce. Și mergând în Damasc, i-a luat pe amândoi ca să-i judece.

Acolo, șezând la judecată, i-au adus de față pe legații lui Hristos, pe Ciprian și pe Iustina, și judecătorul a zis către Ciprian: „Pentru ce ți-ai schimbat slava ta cea dintâi, fiind mai înainte vestit slujitor al vechilor zei și pe mulți oameni la dânșii aducând?”. Iar Sfântul Ciprian i le-a spus lui toate pe rând, așa cum a cunoscut neputința și înșelăciunea diavolească și a cunoscut puterea lui Hristos, de care toți diavolii se tem și se cutremură și de semnul cinstitei cruci se sting; și și-a spus toată pricina întoarcerii sale către Hristos, pentru care se arată gata îndată a muri. Iar judecătorul, neprimind cuvintele în inima lui și neputând să răspundă la cuvintele lui Ciprian, a poruncit ca sfântul să fie spânzurat și să-i fie strunjit trupul, iar pe Sfânta Iustina s-o bată peste gură și peste ochi. Și au fost chinuiți multă vreme, dar neîncetat îl mărturiseau pe Hristos și răbdau toate chinurile cu mulțumire. După aceea i-au aruncat pe ei în temniță; apoi cu îmbunări îi îndemna către închinarea la idoli.

După ce n-a reușit să-i întoarcă de la credința lor, judecătorul a poruncit să fie aruncați într-o găleată cu apă fiartă; și căldarea aceea, deși fierbea întruna, cu nimic nu i-a vătămat pe dânșii și, ca într-o răcoreală Îl preamăreau pe Dumnezeu. Văzând aceasta, un preot idolesc, cu numele Atanasie, a zis: „Și eu așijderea în numele zeului Asclepie, în acest foc voi intra și pe vrăjitorii aceștia îi voi rușina”. Când acesta s-a atins de foc, îndată a murit. Judecătorul, văzând acest lucru, s-a înfricoșat și, nemaivrând să-i judece, i-a trimis la împăratul Claudiu care se afla în Nicomidia și i-a scris despre toate cele făcute de dânșii. Iar împăratul i-a judecat și i-a osândit la moarte prin tăiere cu sabie.

După ce i-au dus la locul unde trebuiau să fie omorâți, și-a cerut Ciprian vreme de rugăciune, pentru ca mai înainte pe Iustina s-o omoare, căci se temea ca ea să nu se înfricoșeze de moartea lui. Iar ea, bucuroasă, și-a plecat capul sub sabie și la Mirele său Hristos s-a dus.

Văzând moartea cea nevinovată a lor, un om oarecare, pe care îl chema Teoctist, a fost cuprins de o jale foarte mare pentru dânșii, și, aprinzându-se cu duhul către Dumnezeu, a căzut în genunchi lângă Sfântul Ciprian, sărutându-l și mărturisindu-se pe sine creștin. Îndată alături de Ciprian și Teoctist a fost osândit la moarte prin tăiere. Și așa fiind omorâți ei, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Trupurile lor au zăcut șase zile neîngropate și fiind acolo niște străini le-au luat în taină și le-au dus la Roma, unde le-au dat unei femei cinstite pe care o chema Rufina, care era rudenia lui Claudie Cezarul. Acea femeie a îngropat cu cinste trupurile sfinților lui Hristos, mucenicii Ciprian, Iustina și Teoctist. La mormântul lor au început să se facă multe tămăduiri ale celor bolnavi care alergau acolo. Cu ale lor rugăciuni să tămăduiască Domnul și bolile noastre cele trupești și sufletești. Amin.

Citește alte articole despre: credinţa, suferinţă, cruce, putere, fecioara, vrăjitor

Ultimele din categorie