Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi către Sfânta Muceniţă Iustina, fecioara

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi către Sfânta Muceniţă Iustina, fecioara

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian

Glasul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Troparul Sfintei Muceniţe Iustina, fecioara

Glasul al 4-lea

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Iustina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, prin mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind acum de o ceată cu Oş­tile cele mai presus de lume, o, sfinţite şi Dumnezeiescule cap, caută din cer, spre cei ce cu dreaptă credinţă te laudă şi păzeşte-ne cu rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ţinut cumplit mai îna­inte de întunericul necunoştinţei şi cu patimile trupului cele pierzătoare de suflet, din neastâmpărare înfierbântat fiind, ai aflat multă schimbare minu­nată, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şezut-ai mai înainte, părinte, pe scaunul pierzătorilor şi apoi pe scaunul preoţiei ai slăvit pe Hristos, schimbându-te aie­vea cu Dumnezeiescul har al Celui Preaînalt.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară ai rămas după naştere şi ai născut pe Însuşi Făcătorul şi Dumnezeul tutu­ror, Care ni S-a arătat nouă Neobişnuit şi Străin, Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca Apostolul Pavel schimbându-ţi dorirea sufletului către Hristos, Preaînţelepte Ciprian, te-ai făcut ucenic al Lui.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se logodeşte cu tine Hristos, dăruindu-ţi ţie în loc de haina pa­timilor, podoabă de mărire şi îmbrăcăminte de naştere din nou.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndemnător muceniciei fiind mai înainte, mai pe urmă te-ai făcut mărturisitor al Adevărului, Prealăudate Ciprian.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat, pe tine te cin­stim credincioşii, Născătoare de Dumnezeu, căci tu ai născut pe Dumnezeu, pe Cel Ce s-a Întru­pat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Irmosul

Se veseleşte de Tine Biseri­ca Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne, Scăparea şi Întărirea.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, ridicat pe Cruce, a stat întru a Sa rânduială, precum se cuvine strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trezindu-te, văzătorule de Dumnezeu, din nebunia de mai înainte, ai mustrat înşelăciunea cea demonică şi rătăcirea cea pierzătoare de suflet şi bucurându-te, strigai: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-se Sfânta Iustina vitejeş­te şi rugând tare pe Preacurata Fecioară cea Plină de har, a scăpat din lanţurile şi de meş­teşugurile vrăjmaşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu credinţa Mi­relui tău şi fiind îmbrăcată cu Puterea Crucii, ai rămas nero­bită de demoni, grăind: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel liber după a Sa Fire, a sărăcit, luând chip de rob din bogăţia bunătăţii, Maică puru­rea Fecioară, luând toată ome­nirea din tine, după ipostas.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.                    

Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având ajutor pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, Sfântă Muceniţă Iustina, ţi-ai păzit cinstea fecioriei ne­prihănită.

Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să cinstim chipul cel însu­fleţit al lui Hristos şi preavesel, pe Sfânta Iustina, frumuseţea cea pă­zită şi odorul cel nerăpit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mireasa lui Hristos cea cu­rată şi nespurcată, pe lângă si­hăstrie primind şi mucenicia, după dreptate poartă îndoită cunună.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nici gând îngeresc nici ome­nesc nu poate să tâlcuiască mi­nunea naşterii tale, Preacurată, cea de negrăit şi minunată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajuns-ai în fundul cel mai de jos al răutăţii şi apoi te-ai suit la Înălţimea Bunătăţii Celei Desăvârşite, părinte, schimbându-te minunat prin Dumnezeiescul Botez.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fost-ai mai înainte slugă de­monilor, iar mai pe urmă te-ai arătat ucenic lui Hristos Dum­nezeu, de bunăvoie poftind do­rirea cea desăvârşită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mulţi mucenici ai adus Stă­pânului, cu sânge, ară­tându-te să cumperi Împărăţia Ce­rurilor, care este neguţătoria cea mai mare, gânditorule de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rupe lanţurile greşelilor mele, Mireasă a lui Dumnezeu, dăruindu-mi slobozire de legea păcatului cu Legea Vieţii, Ceea ce ai născut pe Stăpânul Legii.

Irmosul

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC

Glasul 1

Podobie: Ceata îngerească...

De la meşteşugul vrăjitoresc întorcâdu-te, de Dumnezeu înţelepţite, la Dumnezeiasca Cu­noştinţă, te-ai arătat lumii doc­tor preaînţelept, tămăduiri dă­ruind celor ce te cinstesc pe tine, Sfinţite Mucenice Ciprian şi pe Sfântă Muceniţă Iustina; cu care roagă-te Iubitorului de oameni, Stăpânului, să mântu­iască sufletele noastre.

 

CONDAC

Glasul al 8-lea

Podobie: Ca nişte pârgă a firii...

Ca pe un ierarh cinstit şi ca pe un nevoitor preatare, lumea după vrednicie te cinsteşte, Sfinţite Mucenice Ciprian, pururea pomenite şi cu cântări măreşte sfântă po­menirea ta; cerând întotdeauna să dăruiască prin tine iertare greşelilor, celor ce cântă: Aliluia.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldei, care fără drep­tate vânau pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, Binecuvân­tat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luând rânduiala arhieriei, te-ai arătat pe sineţi lăudat în ierarhie, chip şi pildă ierarhi­lor, grăind: Preaslăvite Doam­ne, Dumnezeul părinţilor, bine­ eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Schimbarea ta, Sfinte Părinte Ciprian, a fost cu adevărat a Dreptei Celei Făcătoare de viaţă şi te-ai făcut grăitor de Dumnezeu, în­ţelepte, cel ce cânţi: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţi­lor, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu te-ai arătat nouă armă ne­biruită împotriva vrăjmaşului, fericite, arătând în vedere înşelă­ciunile lui, celor ce cântă: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Feţele cereşti şi Cetele cele mai presus de ceruri cu laude, Binecuvântează pe Cel Născut din tine, Născătoare de Dumnezeu, cântând: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Veseteşte-te, Ierusalime...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preaînţelepţeşte ai defăi­mat înţelepciunea elinilor, slăvite; iar Dumnezeiescul glas al Apostolilor, care se răspunde cu Duhul şi cu limba cea de foc se glăsuieşte luminat, îl lăudai, părinte, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suitu-te-ai luminat către Lo­caşurile cele Înalte şi mai pre­sus de lume, aducându-te lui Hristos ca o jertfă fără de priha­nă, prin sânge, părinte şi jertfă vie primită şi bineplăcută, cân­tând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Biruindu-se taberele demo­nilor de harul ce locuia întru tine, se gonesc şi se îndepărtează patimile celor bolnavi, Sfinţite Mucenice Ciprian; iar noi credincioşii, umplându-ne de Dumnezeiască Lumină, grăim: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împreună cu Puterile Înge­reşti, se veselesc de Naşterea ta, Preacurată, cei ce cu credinţă te vestesc Maică a lui Dumnezeu şi Născătoare de Dumnezeu; că tu ai născut pe Stăpânul şi Mântuitorul nostru, Căruia cântăm: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Veseleşte-te, Ierusalime, prăznuiţi, cei ce iubiţi Sionul; că a venit Domnul Puterilor, Cel Ce Împărăţeşte întru toţi vecii; tot pământul să se închine în faţa Lui şi să strige: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Eva cu adevărat...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privind de sus la noi cei ce te lăudăm cu bună credinţă prin Dumnezeiescul Dar, Sfinţite Mucenice Ciprian, cu rugăciunile tale încununează-ne cu diademă, de bunăvoie, pe noi, dându-ne pace şi izbăvire, ca un ierarh preaîndumnezeit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvor de tămăduire din destul, din pământul tău, eşti celor ce te iubesc; şi pe tine Sfinţite Mucenice Ciprian, femeile cele purtătoare de Dumnezeu, ca pe o vistierie Dumnezeiască te primesc şi cu osârdie te arată pe tine Cel Tăinuit, ca toţi să te dobândim pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndreptează cărările noastre către Mântuitorul Hristos, preafericite, prin fapte şi prin vieţuire bineplăcute lui Dumnezeu şi prin curăţie lămurită; cerând pentru noi Dumnezeiasca linişte cea adevărată, ca un ierarh preamilostiv.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întăreşte slăbiciunile sufletelor noastre Maica lui Dumnezeu cu puterea ta. Sfărâmă puterea celor ce asupresc pe robii tăi, Preasfântă, Ceea ce ai Răsărit lumii, Netâlcuit, pe Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru.

Irmosul

Eva, adică prin boala neascultării, blestem înăuntru şi-a adus; iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla pe Care ai purtat-o în pântece, lumii Binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te mărim.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Fiind cu sârguinţă învăţat în­tru înşelăciune, ca Apostolul Pavel din cer ai fost chemat, îndrepându-te cu Crucea către Lumina Cunoştinţei; că, arzându-te de dragostea Preacuratei Fecioare, printr-Însa te-ai alcătuit cu Zi­ditorul făpturii. Pentru aceas­ta, biruind neputinţa vrăjmaşului, cu dânsa dimpreună te-ai învrednicit de ceata mucenici­lor, Sfinţite Mucenice Ciprian. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Alunecând cu cugetele cele viclene, am căzut în adâncul păcatelor şi suspinând, strig ţie din inimă, Preacurată: fă mi­nunată întru mine mila ta cea bogată şi luciul cel nemărginit al milostivirii tale şi bogăţia cea nemăsurată a îndurărilor tale; şi-mi dă pocăinţă şi iertare de greşeli, ca să strig ţie cu dragos­te: roagă-te lui Hristos, Dum­nezeu, ietare de greşeli să-mi dăruiască. Că pe tine te am Nă­dejde, eu, nevrednicul robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Văzând Mieluşeaua pe Mie­luşelul şi Păstorul pe Cruce, se văita lăcrimând şi cu amar strigând: lumea se veseleşte luând prin Tine mântuire, iar pântecele meu arde, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei; Îndelung Răbdătorule Doamne, Adâncul milei şi Izvor Nedeşer­tat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare greşelilor, celor ce cu credinţă laudă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Canoanele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei