Sfântul Antonie de Martkopi a ajuns în Georgia în secolul al VI-lea împreună cu restul de treisprezece Părinți asirieni și s-a stabilit la Kakheti pentru a propovădi Evanghelia lui Hristos. Purta mereu cu el o icoană a Mântuitorului „Nefăcută de mână omenescă”. Sfântul Antonie s-a retras în pustie. Căprioarele îl vizitau în fiecare seară pentru a-l hrăni cu laptele lor.

Într-o zi, căprioarele au sosit mai devreme decât se aștepta. Ceva se întâmplase, ceva le speriase. Mergând pe urmele lor, Sfântul Antonie a dat de un nobil ce vâna prin apropiere. Uluit, nobilul l-a suprins pe Sfântul Antonie, purtând icoana, printre căprioare. Fiind păgân a crezut că Sfântul reprezintă o amenințare și a poruncit slugilor lui să-l ducă pe Antonie la un fierar pentru a-i tăia mâinile.

Când fierarul se pregătea să-i reteze mâinile, a căzut brusc și brațele lui au devenit ca lemnul. Văzând aceasta, Sfântul Antonie a făcut semnul Sfintei Cruci peste el și fierarul a fost vindecat.

Auzind despre această minune, nobilul și-a dat seama că Părintele Antonie este cu adevărat sfânt și i-a zis: „Spune-mi ce ai nevoie, iar eu îți voi oferi acel lucru”. Călugărul a cerut o singură bucată de sare și i-au adus două blocuri mari. Și-a rupt o bucată mică și a așezat-o lângă chilia sa pentru căprioare.

După incidentul de la fierar, mulți oameni au început să-l viziteze pe Sfântul Antonie, iar Sfântul Părinte a construit o mănăstire pentru credincioși.

Venind foarte mulți oameni la el, Sfântul a hotărât să se retragă pe vârful unui munte. A început să predice de pe vârful unui stâlp, unde va rămâne vreme de cinsprezece ani.

Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Antonie ziua plecării sale din această lume. Călugărul și-a adunat ucenicii, le-a transmis ultime cuvinte de înțelepciune, i-a binecuvântat și a murit în genunchi în fața icoanei sale iubite.

Trupul Sfântului Antonie a fost dat jos de pe stâlp și îngropat în mănăstirea pe care o întemeiase, înaintea icoanei Maicii Domnului.