Preacuviosul părintele nostru Iulian, cel de lânga râul Eufratului, părăsind lumea, s-a dus la țărmurile apei Eufratului și găsind acolo o peșteră, petrecea viață monahicească, căruia râvnindu-i mulți, au năzuit la acea peșteră mică și făcându-și colibi împrejur, s-au strâns până la o sută, mâncând și ei ce mânca învățătorul lor.

Minunatul acesta a omorât și un balaur și a făcut de a izvorât fântâna cu apă în pamânt sec și fără de apă. Acesta mergând și la Muntele Sinai, a făcut o biserică deasupra pietrei pe care a văzut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putință a-L vedea, care se află și până astăzi.

Însă mulți și din cei ce se temeau de întoarcerea păgânului Iulian Paravatul de la perși, cunoscându-l că este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca să-i izbăvească de el. Iar acesta făcând îndelungată rugăciune către Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: „Nu numai pentru tine, ci și pentru alții mulți, care stau toata noaptea la rugăciune, spurcatul și păgânul Iulian a fost înjunghiat”.

Apoi după câțiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga și mângâierea multora și înduplecându-se și mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu și șezând Sfântul la cină, un copilaș de șapte ani al acelei femei, singurul născut, care se afla împrejurul mesei și îndepărtându-se puțintel de la ochi în lături, s-a întâmplat de a căzut într-un puț. Iar acea cinstită femeie văzând aceasta, fără a se întrista cât de puțin sau a se mâhni, nimic nu-si schimba firea, acoperind puțul, sluji Sfântului cu credință și mărime de suflet.

Deci Sfântul întrebând de copil, ea zise cum că îi este rău, iar Sfântul cerând cu dinadinsul ca să vina copilul la masă să-l binecuvinteze, a priceput lucrul și numai decât sculându-se Sfântul de la masă și descoperind puțul, văzu copilașul plutind deasupra apei sănătos, ca si cum s-ar fi jucat și a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; și fiind întrebat copilul, spunea că nu i-a fost nici un rău, fiindcă era ridicat deasupra de Sfântul, care îi vorbea în apă și se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la peștera în care Sfântul Meletie oarecând se ascundea și năvălind multă mulțime la peșteră, ca să ia har și binecuvântare de la Sfântul, iar el fiind aprins de niște friguri foarte grele, zăcea fără de glas, de abia trăgându-și sufletul.

Deci supărându-l frații cei ce erau împrejurul lui zicându-i că stau mulți afară care vor să ia binecuvântarea sa, el a răspuns: „De este pentru folosul vostru sănătatea, să le-o dea Domnul Atotputernicul”. Și făcând rugăciune, s-a sculat însuși dintru acea mare fierbințeală, pentru folosul mulțimii.

Deci călătorind el oarecând pe cale de mergea la împărăția Constantinopolului, un bolnav care zăcea de multă vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca și oarecând ologul pe Petru și pe Ioan.

Și nu numai aceasta, ci și întărindu-l în credința ortodoxă s-a întors la sihăstreasca sa nevoință, făcându-și calea prin mijlocul cetății Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe Sfântul pentru mângâiere, i-au zis: „Robule al lui Dumnezeu, așteptăm în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rău credincios și adânc în rautate, ci fii cu noi de ne ajută cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limbă, să ne întoarcă cu oarecare cuvinte”. Deci Sfântul a rămas și a făcut rugăciune toată noaptea cu cei puțini ce se adunaseră și a fost ucis acela prin urgia trimisă de la Dumnezeu, lăsându-i viața chinuită numai de o zi.

Apoi întorcându-se către ucenicii săi și petrecând câțiva ani cu dânsii, către Domnul a răposat.