Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul s‑a născut în anul 1763 și a crescut într-o familie evlavioasă cu trei copii. Doi dintre cei trei frați au îmbrățișat din tinerețe viața monahală, Sfântul Macarie Protopsaltul și sora sa Monahia Iustina Periețeanu, care va deveni mai târziu stareță la Mănăstirea Viforâta.

Cuviosul Macarie s-a străduit din copilărie să învețe muzica psaltică. A studiat o vreme la Odessa unde a deprins limba greacă, apoi s-a întors la București unde a devenit ucenic al Părintelui Macarie Dascălul și al Părintelui Dionisie, amândoi predicatori ai Curții Domnești, slujitori ai Catedralei Mitropolitane din București și ucenici ai Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Legătura duhovnicească pe care a avut-o Sfântul Macarie cu Arhimandritul Macarie Dascălul, monah râvnitor, deprins cu lucrarea rugăciunii și pasionat de studiul și traducerea scrierilor patristice, a sădit în sufletul său dorul după Sfântul Munte Athos. Acolo, tânărul psalt a primit la tunderea în monahism numele Macarie, urmând cu vrednicie părintelui său duhovnicesc prin osteneala nevoințelor călugărești și prin traducerea cântărilor bisericești.

După un timp, Cuviosul Macarie se întoarce la București unde este hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Mitropolitane. Pentru cunoștințele sale teologice profunde, dar și pentru calitățile sale de bun orator, în perioada 1804 – 1805 primește ascultarea de predicator al Curții Domnești.

Între anii 1805 și 1808, Cuviosul Macarie merge la Iași pentru a studia alături de Petru Vizantie, protopsaltul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. După aceasta se întoarce la București și primește ca ascultare stăreția Mănăstirii Golgota de lângă Târgoviște. Sfântul Macarie reînființează vechea școală a mănăstirii și slujește ca dascăl de psaltichie și predicator.

În anul 1817 Cuviosul Macarie se întoarce la București pentru a studia noua notație muzicală cu Petru Efesiul. Doi ani mai târziu, Mitropolitul Dionisie Lupu reînființează școala de muzică a Mitropoliei Ungrovlahiei și îl numește pe Sfântul Macarie conducător al acesteia.

Văzând cunoștințele de limbă greacă și de cântare psaltică ale Cuviosului Macarie, Mitropolitul Dionisie Lupu îi dă ascultare să traducă și să adapteze limbii române cântările bisericești după noua notație muzicală, pentru ca ceea ce se cânta în biserică să fie înțeles de popor. Sfântul Macarie îndeplinește această ascultare, trudind toată viața la traducerea în limba română a cântărilor liturgice.

Unii greci însă nu concepeau să existe cărți de cântare psaltică în limba română, împiedicându-l să își tipărească lucrările în Țara Românească. Încearcă la Sibiu, apoi la Budapesta, însă se lovește de împotrivirile unor greci. Merge la Viena unde, în anul 1823, cu mari greutăți, reușește să tipărească Teoreticonul, Irmologhionul și Anastasimatarul, primele cărți psaltice tipărite în limba română.

Prin osteneala și darul său de a fi de dascăl și luminător al tinerilor, după numai zece ani de slujire la școala de muzică psaltică din București, mulți au deprins meșteșugul psaltichiei, ucenicii săi deschizând școli de muzică în toate orașele mari din cuprinsul Mitropoliei Ungrovlahiei.

Dumnezeu a lucrat ca în această scurtă perioadă, prin rugăciunea și truda Sfântului Macarie Protopsaltul, slujbele bisericilor la care până atunci se auzeau mai mult cântări în limba greacă, pe care foarte puțini le înțelegeau, să fie înlocuite cu cântări în limba română.

Cuviosul Macarie publică în 1827 la București Tomul al doilea al Antologiei, o lucrare în care adună cântări psaltice la Utreniile de peste an. Odată cu exilarea Sfântului Grigorie Dascălul din scaunul de mitropolit al Țării Românești (10 februarie 1829), Cuviosul Macarie Protopsaltul, apropiat al mitropolitului, se retrage la Iași. Acolo este primit de Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei care îi dă ascultarea de a deschide o școală de muzică psaltică după modelul celei de la București.

Tot cu acest prilej i se încredințează și stăreția Mănăstirii Bârnova din județul Iași. În urma unor împotriviri, se retrage la Mănăstirea Neamț, unde traduce multe cântări psaltice și înființează o școală de muzică.

Atunci când Sfântul Grigorie Dascălul este rechemat în Țara Românească (22 august 1833), Sfântul Macarie se întoarce și el la îndemnul Sfântului Mitropolit și primește ascultare să meargă la Mănăstirea Căldărușani, spre a se îngriji de tipărirea Vieților Sfinților de peste an, lucrare pe care o îndeplinește cu multă râvnă. În această perioadă, Sfântul Macarie înființează școli de muzică pentru monahi la Mănăstirea Căldărușani și la Mănăstirea Țigănești.

La Mănăstirea Căldărușani îl întâlnește pe Schimonahul Nectarie Protopsaltul, mare isihast care va ajunge să viețuiască în Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Văzând cât de frumos psalmodiază, îl încurajează să își înmulțească talantul.

La 6 februarie 1836 Cuviosul Macarie tipărește, cu binecuvântarea și sprijinul Episcopului Chesarie Căpățână, Prohodul Domnului. În vara aceluiași an, Sfântul Macarie Protopsaltul se îmbolnăvește și rămâne imobilizat la pat.

A ales să viețuiască în ultimele zile din viață la Mănăstirea Viforâta, acolo unde Maica Iustina, sora sa și totodată stareța mănăstirii, l-a îngrijit cu multă dragoste.

Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul a trecut la Domnul în ziua de 30 august 1836, după o perioadă scurtă de suferință.

Sursa: basilica.ro