Unul dintre reprezentanţii de seamă ai vieţii creştine, odrăslit de fraţii noştri români care trăiesc în sudul Dunării, a fost Sfântul Dimitrie zis „cel Nou” sau „Basarabov”, ale cărui moaşte se găsesc azi în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. A trăit în veacul al XIII-lea, deci în timpul „imperiului” de la Târnovo, întemeiat de români şi de bulgari sub conducerea fraţilor Petru şi Asan.

S-a născut în satul Basarabov, aşezat pe râul Lom, un afluent al Dunării, în apropierea oraşului Russe. Părinţii lui erau oameni săraci, care nu l-au putut da la învăţătură, de aceea, de mic a fost nevoit să-şi câştige el însuşi cele necesare traiului. Ani în şir a păscut vitele şi oile ţăranilor din sat, pe colinele din preajma Dunării şi pe văile înverzite ale râului Lom.

Viaţa în mijlocul naturii a oferit tânărului păstor prilejul de a admira mereu frumuseţile firii celei văzute, ajutându-l să iubească şi mai mult pe Făcătorul lumii văzute şi nevăzute. În duminici şi sărbători, a luat parte alături de părinţi şi de ceilalţi credincioşi, la slujbele săvârşite în biserica satului, putând astfel să asculte învăţăturile de viaţă îndrumătoare ale Mântuitorului Iisus Hristos, ale Sfinţilor Săi Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi.

Atmosfera de viaţă autentic creştină din familie, ca şi învăţăturile pe care le auzea la biserică, l-au făcut să fie blând şi milostiv cu toţi semenii săi. Postea şi se ruga mereu, aşa cum se cuvine unui adevărat creştin. Se îngrijea mult de cei săraci, cărora le împărţea o parte din hrana pe care o primea de la consătenii săi pentru paza vitelor.

Se spune că, pe când şi-a simţit sfârşitul aproape, a venit pe malul Lomului şi s-a aşezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu. Şi astfel şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu, fiind înconjurat în chip nevăzut doar de sfinţii îngeri.

(Preot Prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, pp. 106-107)