Sfântul Alexie, făcătorul de minuni al Rusiei, a fost de neam boieresc. Părinţii lui se numeau Teodor şi Maria şi erau din părţile Severului, din cetatea Cernigovului. El s-a născut pe vremea marelui cneaz Ioan Daniilovici, care i-a fost naş la Sfântul Botez şi-i puseră numele Elefterie. După ce a venit în cuviincioasa vârstă, părinţii l-au dat la învăţătură şi, fiind el de 12 ani, i s-a întâmplat a umbla prin pustie, unde întindea curse pentru prinderea păsărilor. Apoi, adormind, se auzi către dânsul un glas, zicând: „Alexie, pentru ce te osteneşti în deşert? Iată, te voi face vânător de oameni”.

Atunci, deşteptându-se copilul din somn, nu a văzut pe nimeni şi s-a mirat de glasul ce auzise. Din ceasul acela era în mare chibzuire, nepricepând ce sfârşit are să aibă o vedenie ca aceea.

Iubind pe Dumnezeu din tinereţe, cuviosul a lăsat pe părinţii săi şi căsătoria. Apoi, dorind să slujească Stăpânului Hristos, s-a dus în Mănăstirea Sfintei dumnezeieştii Arătări (Boboteaza), din cetatea Moscova, şi s-a tuns în chipul monahicesc de egumenul Ştefan, fratele făcătorului de minuni Serghie. La tundere, îi puseră numele Alexie, cum s-a spus mai sus, când a avut vedenia visului, zicând către sine glasul acesta: în loc de vânare de păsări, vei vâna oameni.

Când s-a tuns avea 20 de ani şi a petrecut în rânduiala monahicească până la 40 de ani, slujind lui Dumnezeu cu post, cu veghere de toată noaptea şi cu neîncetate rugăciuni, încât mulţi se minunau de nevoinţa lui. Era vestit şi slăvit de toţi pentru viaţa sa îmbunătăţită, şi chiar marele cneaz al Moscovei, Simeon Ioanovici, şi mitropolitul Teognost îl iubeau foarte mult. De aceea, pentru prea multele sale fapte bune, îl puseră episcop în marea cetate Vladimir. Iar după moartea mitropolitului Teognost, marele cneaz Ioan Ioanovici, care luase domnia după fratele său Simeon, a ales cu sobornicească judecată pe Sfântul Alexie şi l-a trimis la Constantinopol spre sfinţire, la Prea Sfinţitul patriarh Filotei. Apoi l-a aşezat mitropolit al Kievului şi a toată Rusia. Deci, întorcându-se Sfântul Alexie de la Constantinopol şi luând acea mare ocârmuire a Bisericii, a început a se nevoi, adăugând osteneli peste osteneli, încât era la toţi luminător şi chip turmei cu cuvântul, cu viaţa, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi curăţia.

în acea vreme împărăţea în Sciţia păgânul împărat Verdevir, care-şi ucisese cei 12 fraţi ai săi, fiind cumplit şi foarte nemilostiv, care voia război asupra creştinilor şi toţi se temeau de el. Sfântul Alexie, fiind rugat de marele cneaz Ioan, s-a dus în tabără la Verdevir şi, potolind mânia lui cu blânde cuvinte, a mijlocit pace creştinilor şi s-a întors iarăşi la Moscova, la scaunul său. Căci, din cauza războaielor dese şi a năvălirilor barbare, se mutase acolo scaunul mitropoliei de către Sfântul Petru, mitropolitul Kievului. După aceasta a ridicat o biserică în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adică a Chipului celui nefăcut de mâini. Apoi a aşezat mănăstire şi a alcătuit într-însa viaţă de obşte, încredinţând egumenia lui Andronic, ucenicul Sfântului Serghie, făcătorul de minuni; după aceea a ridicat şi multe alte biserici prin alte cetăţi şi locuri.

Deci străbătea despre dânsul cinstea cea mare, nu numai între credincioşi, dar şi între necredincioşii agareni, care nu auziseră de Hristos. Dar păgânul împărat Amurat, al agarenilor, avea pe împărăteasă oarbă de trei ani şi, auzind de Sfântul Alexie şi de câte face Dumnezeu prin rugăciunea lui, a trimis la marele cneaz Dimitrie Ioanovici şi l-a rugat să trimită la dânsul pe omul lui Dumnezeu, Alexie, ca să se roage pentru împărăteasa lui şi să-i dea vedere, zicând: „De se va tămădui împărăteasa mea prin rugăciunea aceluia, vei avea pace cu mine, iar de nu-l vei trimite, apoi cu sabie şi cu foc îţi voi prăda ţara”.

Primind o scrisoare ca aceasta de la acel împărat şi ajungând în cetatea Moscovei, Sfântul Alexie socotea greu lucrul acela, zicând că este mai presus de puterea sa. Însă, rugându-l marele cneaz Dimitrie, a binevoit să meargă în pământul agarenilor; dar mai întâi a făcut rugăciune cu tot clerul în biserica cea mare, sobornicească, a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Săvârşind rugăciunile sale acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, s-a aprins o lumânare singură la mormântul Sfântului Petru, făcătorul de minuni, şi priveau toţi. Din această întâmplare Sfântul Alexie a luat încredinţare despre ajutorul lui Dumnezeu care îi gătea calea cea cu bună sporire. Luând o părticică de ceară din lumânarea care se aprinsese de la sine, a făcut o lumânărică şi a pornit pe cale cu sfinţitul cler, punându-şi nădejdea în Dumnezeu cu neîndoire. Dar mai înainte de a ajunge sfântul în cetatea agarenilor, împărăteasa a văzut în vedenie pe arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, venind cu toţi preoţii în veşminte arhiereşti. Deşteptându-se din somn, a poruncit ca îndată să se gătească veşminte de mare preţ arhiereului şi preoţilor, după cum văzuse în vis.

Deci, apropiindu-se sfântul, l-a întâmpinat împăratul agarenilor cu mare cinste şi l-a dus în palatele sale. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, începând cântarea, a poruncit să aprindă lumânarea făcută din ceara luată de la lumânarea care se aprinsese singură la mormântul Sfântului Petru şi, după multă rugăciune, a stropit pe împărăteasa cea oarbă cu apă sfinţită şi îndată împărăteasa a văzut bine din ceasul acela. Atunci împăratul cu boierii săi şi cu toţi câţi erau acolo s-au mirat foarte de acea minune preaslăvită şi înălţau laude lui Dumnezeu, apoi, cinstind împăratul pe Sfântul Alexie şi pe cei ce erau cu dânsul, i-a eliberat cu cinste şi cu daruri multe, la ale lor cu pace.

Întorcându-se de acolo, Sfântul Alexie a ridicat o biserică de piatră înăuntrul cetăţii Moscova, în numele Sfântului Arhanghel Mihail, în amintirea cinstitei şi slăvitei lui minuni, ce s-a făcut odată în Hone. Apoi a întemeiat o mănăstire, care până acum se cheamă «Minune» şi a poruncit ca într-acea biserică să-l pună după moartea sa. Încă şi alte multe lucruri de mirare făcând întru slava lui Dumnezeu şi păstorind turma oilor lui Hristos celor bine cuvântătoare, s-a apropiat de fericitul său sfârşit, în adânci bătrâneţi.

Cunoscând plecarea sa către Dumnezeu, a săvârşit slujba cea dumnezeiască şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Apoi, dând pace voievodului şi poporului în sărutarea cea de pe urmă tuturor, s-a dus către Domnul, în anul 6886 (1378 d.Hr.) în 12 zile ale lunii februarie. A petrecut în arhierie 24 de ani, iar vârsta lui era de 85 de ani. Şi-l îngropară cu cinste, în biserica Sfântului Arhanghel Mihail, cea zidită de el în hotarele Bunei Vestiri a Preacuratei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu. După mulţi ani s-au găsit sfintele şi mult tămăduitoarele lui moaşte întregi, iar veşmintele nestricate, ca îmbrăcate de ieri. După aceasta, a fost adus Sfântul Alexie în biserica cea zidită în numele lui, în care şi până acum izvorăsc multe tămăduiri din sfintele lui moaşte, ca din izvor, şi se dă ajutor tuturor celor care cu credinţă cer sfintele lui rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu şi al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.