Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie s-a născut în Frigia pe vremea împăraţilor Arcadiu şi Onoriu. Pe când era tânăr de optsprezece ani şi încă învăţa carte, a fost bătut de tatăl său pentru unele greşeli; pentru aceasta el a fugit de acasă, a trecut în Tracia, unde, intrând într-o chinovie şi făcându-se monah, s-a arătat plin de cucernicie şi de îmbunătăţire duhovnicească, prin post şi prin înfrânare. Odată însă fiind chinuit de patima desfrânării, opt zile a petrecut în post, negustând nici hrană nici băutură. Fiind înştiinţat proistosul despre aceasta, i-a dat cu mâna lui, un pahar cu vin, şi o pâine, după Pavecerniţă, fiind de faţă toţi fraţii. Şi îndată mântuindu-se de chinuirea patimii, a mulţumit Domnului şi învăţătorului său. Iar după câţiva ani cu sfatul duhovnicului său, ducându-se în oraş, ca să ajute unuia ce căzuse în ispită, a ajutat şi pe trupescul său părinte şi, înlesnindu-l l-a trimis întru ale sale. Iar el unindu-se cu alţi doi fraţi ai săi întru Domnul au trecut apa mării şi ajungând în Calcedon, s-au aşezat la vechea mănăstire a lui Rufin, care atunci era nelocuită. Căci acest Rufin venind de la Roma şi zidind o mănăstire a adus aici monahi egipteni care preamăreau pe Dumnezeu. După ce s-a mutat el din viaţă şi a fost îngropat în această mănăstire, monahii s-au împrăştiat pe la locurile lor, şi chinovia a rămas nelocuită; şi răsărind spini şi ciulini, mănăstirea ajunsese a fi dărâmată şi neîmpodobită, şi chiar duhuri necurate intrau şi locuiau acolo, făcând ca mănăstirea să fie grozavă şi înfricoşătoare. Ajungând aici sfântul, şi pe demoni prin rugăciuni izgonindu-i şi curăţind mănăstirea de urâciuni, împreună cu cei ce se aflau cu el, a adus-o la frumuseţea cea dintâi. Şi aşezându-se împreună cu aceia, unul lucra ţesături de păr, altul zimbiluri, iar altul grădina. Şi după câtva vreme trecând în Tracia, s-a dus la mănăstirea sa. Şi venind fraţii de la Rufin, şi cerând pe igumenul Ipatie, l-au luat cu ei; şi de atunci multe nevoinţe arătând sfântul, mulţi râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, şi venind acolo, în puţină vreme numărul lor a ajuns la treizeci, sporind întru Dumnezeu. Iar dumnezeiescul Ipatie, luând dar de la Dumnezeu, multe vindecări a făcut şi oamenilor şi dobitoacelor. Hrana lui erau legumele şi verdeţurile şi puţină pâine târziu, la al nouălea ceas; iar la bătrâneţe mai lua şi puţin vin. Şi ajungând la optzeci de ani, i s-a înălbit capul şi barba ca zăpada, şi era cucernic şi în faptă şi la înfăţişare. Şi păstorind patruzeci de ani, acest fel de turmă a lui Hristos, şi cinstind preoţia, optzeci de ucenici mai înainte trimiţând la Domnul, s-a dus şi el, slăvind pe Dumnezeu.