În vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, când ostașii lui Hristos își puneau sufletele pentru Domnul lor și când tot pământul se roșea cu sângele mucenicilor, atunci un tânăr frumos cu numele Petru, tare la trup și viteaz cu duhul în sfânta credință creștinească, a fost prins în Lampsac, cetatea Elespontului, și adus la Opidim ighemonul, spre cercetare. Deci ighemonul l-a întrebat pe el: „Creștin ești?”. Petru a răspuns: „Cu adevărat sunt creștin”. Ighemonul a zis: „Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiților împărați; deci jertfește marii zeițe Venera”. Tânărul răspunse: „Mă minunez, o, ighemoane, că voiești a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate și desfrânate, care a făcut atâtea fapte urâte, încât este rușine a le și pomeni. Oare voi nu pedepsiți acum pe cei ce îndrăznesc să facă acel fel de desfrânări, pe care le-a făcut zeița voastră? Dacă voi o numiți pe aceea arătată curvă, apoi cum să mă închin și să-i aduc jertfa celei atât de spurcate și desfrânate? Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu și adevărat, împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu, și Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilință și de laudă”.

Acestea auzind ighemonul, a poruncit să-l întindă pe roată și să-i muncească trupul cu lemne și cu fiare, sfărâmându-i oasele. Iar robul lui Dumnezeu, cu cât era muncit mai mult, cu atât se arăta mai tare și viteaz în puterea lui Hristos, Care îl întărea. Și râdea de nebunia ighemonului și, ridicându-și ochii spre cer, zicea: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atâta tărie și răbdare! Invrednicește-mă pe mine până la sfârșit să biruiesc pe vrăjmașul cel prea păgân”. După aceasta, văzând ighemonul că nu poate să biruiască cu muncile pe acel viteaz tânăr creștin – pe Sfântul Petru – a poruncit să-i taie capul cu sabia.

În acea vreme, un oarecare Dionisie, bărbat creștin, a fost prins și ținut legat în temniță. Apoi ighemonul, voind să se ducă din Lampsac în Troada, care se învecina cu Elespontul, au fost aduși la el doi ostași prinși de păgâni, cu numele Andrei și Pavel, cu credința creștini și de neam din Mesopotamia. împreună cu ei a fost adus și un oarecare Nicomah, care striga neîncetat cu glas mare și zicea: „Sunt creștin”.

Iar ighemonul, văzând pe Nicomah mărturisind că este creștin, a întrebat pe Andrei și pe Pavel: „Voi ce ziceți?”. Ei au răspuns: „Și noi tot creștini suntem”. Ighemonul a zis către Nicomah: „Jertfește zeilor, după porunca împăratului!”. Nicomah răspunse: „Nu știi că creștinii nu aduc jertfe dracilor?”. Atunci ighemonul a poruncit îndată să-l spânzure gol la muncire și să-i chinuiască trupul, bătându-l și strujindu-l cu unghii de fier. Și fiind muncit Nicomah astfel, când era aproape de sfârșitul său și urma să câștige cununa pe care o avea acum ca și în mâinile sale, deodată a pierdut-o; pentru că, schimbându-se din mărturisirea cea bună, s-a lepădat de Hristos și a strigat, zicând: „Eu niciodată n-am fost creștin și sunt gata a jertfi zeilor”. Deci îndată au încetat a-l munci și l-au scos de la muncire. Și când ticălosul acela călcător de lege a adus jertfă idolilor și s-a închinat lor, îndată a căzut asupra lui diavolul și l-a trântit la pământ. Și se îndrăcea Nicomah mușcându-și limba cu dinții și curgându-i spume de sânge, până ce rău și-a lepădat ticălosul său suflet!

Pe când se întâmpla aceasta, o creștină oarecare, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina, a strigat din popor către cel ce se îndrăcea, zicând: „O, ticălosule și pierdutule om, de ce pentru un scurt ceas, ți-ai dobândit munca cea veșnică și nespusă?”.

Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să prindă îndată pe acea fecioară și s-o aducă la el. Apoi a întrebat-o: „Ești creștină?”. Fecioara răspunse: „Sunt creștină și plâng pentru pierderea acelui om ticălos, care n-a răbdat muncile cele de puțină vreme, ca astfel să poată câștiga odihna cea veșnică”. Ighemonul a grăit către dânsa: „Iată el, jertfind zeilor, și-a câștigat acum odihna, însă pentru ca voi, creștinii, să nu râdeți de dânsul, de aceea Atena și Venera cea mare au voit să-l răpească de aici; deci, voiesc ca să aduci și tu jertfa zeilor acestora, ca să nu fii batjocorită cu rușine și arsă de vie în foc”. Sfânta răspunse: „Dumnezeul meu este mai mare decât tine! De aceea, nu mă tem de îngrozirile tale, pentru că nădăjduiesc spre Dânsul că mă va apăra și-mi va da răbdare în toate”.

Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfrânați, ca s-o batjocorească și s-o spurce; iar pe Andrei și pe Pavel a poruncit să-i arunce în temniță, unde era și Dionisie. Deci tinerii cei fără de rușine, luând pe curata și sfânta fecioară a lui Dumnezeu, au dus-o cu bucurie la locuința lor, voind să-și săvârșească pofta. Dar, când au dus-o în casa lor, îndată s-a stins în trupurile lor focul cel firesc al desfrânării și au murit mădularele cele de poftă; și, silindu-se până la miezul nopții s-o batjocorească, nimic n-au sporit. Iar la miezul nopții s-a arătat lângă fecioară un tânăr prealuminos și toată casa s-a umplut de o lumină negrăită; iar tinerii aceia au căzut de frică ca morți și, abia venindu-și în simțiri, s-au plecat la picioarele sfintei și stăruiau să se roage lui Dumnezeu pentru dânșii, ca să nu-i ajungă vreun rău. Iar ea, ridicându-i, le-a zis: „Nu vă temeți! Dar să știți că tânărul pe care l-ați văzut, acela este sfântul înger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre păzirea fecioriei mele, fiind gata ca îndată să omoare pe toți, care vor îndrăzni a se atinge de mine”. Și astfel sfânta fecioară a rămas curată, păzită fiind de Dumnezeu.

Iar a doua zi, tot poporul cetății, fiind îndemnat de popii păgânești, s-a dus la ighemon și a cerut să le dea în mâinile lor pe creștinii cei ținuți în temniță. Iar ighemonul, scoțând pe cei legați, pe Dionisie, Andrei și Pavel, le-a zis: „Vi se cade să aduceți jertfă marii zeițe Atena”. Iar sfinții au răspuns: „Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l știm, nici n-am cinstit vreodată pe alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos”. Auzind poporul aceste cuvinte ale sfinților mucenici, a strigat către ighemon, ca să-i dea pe aceștia în mâinile lor, că hulesc pe zeii lor. Deci ighemonul a poruncit mai întâi să-i bată pe mucenici și după aceea să-i dea poporului.

Iar ei legând cu funii de picioare pe sfinți, i-au târât cu mult zgomot după cetate, ca acolo să-i omoare cu pietre. Iar pe când îi ucideau pe sfinții mucenici, Sfânta fecioară Cristina, înștiințându-se de aceasta, a alergat la acel loc, strigând și plângând, și a căzut peste sfinții ce se ucideau, zicând: „Să mor și eu cu voi pe pământ, ca să pot viețui împreună cu voi în Cer”. Și s-a adus la cunoștință ighemonului, că fecioara care a fost dată spre batjocură, a fost izbăvită din mâinile desfrânaților de un tânăr luminos; deci, scăpând, a căzut pe trupurile creștinilor care erau omorâți.

Atunci ighemonul a poruncit s-o tragă la o parte și s-o omoare cu sabia. Astfel, acești sfinți mucenici, luptându-se împreună împo­triva diavolului, a lumii și a lui Opidim ighemonul, s-au învrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorâți atunci: Sfântul Petru cu felurite munci; Sfinții Dionisie, Andrei și Pavel, cu pietre; iar Sfânta fecioară Cristina, cu sabia. Acestea s-au făcut în Lampsac, pe vremea împărăției lui Deciu.

Iar Sfinții Mucenici Eraclie, Paulin și Venedim erau cetățeni ai Atenei și acolo au propovăduit cu multă îndrăzneală pe Hristos, îndemnând pe toți păgânii să se depărteze de la deșarta slujire de idoli și să se boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Pentru aceea i-au prins și i-au dat stăpânitorului Atenei. Și cercetați fiind, au mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul a toată făptura; iar pe idoli i-au numit pietre nesimțite, lemne și lucruri făcute de mâini omenești. Deci au fost munciți cu multe feluri de munci; iar mai pe urmă, fiind aruncați într-un cuptor înfocat, s-au sfârșit și au luat cununile cele nestricăcioase de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.