Sfântul Petru a trăit în secolele IV-V, în regiunea Galatia din Asia Mică. A stat cu părinții săi doar primii șapte ani din viață. Și-a petrecut toți ceilalți ani ca ascet.

De mic s-a remarcat prin evlavia sa fierbinte și hotărârea de a dobândi comori spirituale. Când avea șapte ani, a plecat în regiunea Galatiei. Apoi s-a dus la Ierusalim, pentru a cunoaște practicile asceților și a Părinților din regiune și pentru a învăța de la ei viața monahală. De acolo a plecat la Antiohia. În acest oraș a găsit un mormânt cu o colibă deasupra suprafeței pământului și s-a închis înăuntru. În fața mormântului se afla un mic spațiu blocat cu gratii. Acolo Sfântul i-a primit pe evlavioșii creștini. Pentru alimentația lui folosea, la două zile, câte o bucată de pâine și puțină apă.

Dumnezeu l-a învrednicit de harul de a săvârși minuni, încât și hainele sale aveau o putere miraculoasă prin atingere. Mulți oameni veneau la el culegând sfaturi și mângâiere pentru rănile sufletelor lor îndurerate.

Datorită marii sale virtuți, a primit de la Dumnezeu darul de a-i supune pe demoni. El l-a eliberat de demoni pe un om posedat, numit Daniel, pe care l-a instruit în asceză, apoi l-a acceptat ca ucenic al său. Mai târziu, a vindecat-o pe mama biografului său, Teodoret al Cirului, o femeie devotată care suferea de o boală incurabilă la un ochi. Auzind despre darul Sfântului Petru de a face minuni, ea nădăjduia că el o va vindeca de această îngrozitoare suferință. Sfântul și-a pus mâna pe ochiul îndurerat și, făcând semnul crucii, a vindecat-o.

Sfântul Petru a săvârșit multe alte mari minuni, după cum povestește episcopul Teodoret, care i-a relatat viața. L-a orbit și pe generalul orașului, care voia să violeze o călugăriță și astfel l-a împiedicat să-și îndeplinească dorința nebună.

După nouăzeci și nouă de ani petrecuți în rugăciune și evlavie, Sfântul Petru și-a predat sufletul lui Dumnezeu și a primit cununa pentru viața sa duhovnicească și ascetică în anul 429.