Viața Sfântului Sfințit Mucenic Aviv, episcopul Nekresei

Sfântul Sfințit Mucenic Aviv, umblând neobosit prin oraşe şi sate, propovăduia adevărul, dezrădăcina rătăcirea, făcea semne minunate şi stârpea credinţa închinătorilor la foc. Toţi locuitorii din munţii Caucaz care trecuseră la mazdeism au redevenit creştini datorită predicilor şi minunilor sale.

Închinare la foc

La jumătatea secolului al VI-lea, șahul Persiei, Chosroes I (531–579), fiul și moștenitorul lui Kabadi I (488–531), atacând Kaheta, care se răsculase în vremea aceea, a cucerit regiunile Rani, Movakan și Alazan. După aceea s-a întors împotriva Kartalei, supunând și acest ținut. Conducerea regiunilor a fost dată în mâinile satrapilor (Satrap: pers. hsadrap se numea administratorul regiunii (satrapie) unui stat persan). Locuitorilor le-a impus să-i plătească tribut. Însă cel mai rău era că voia să desființeze creștinismul și să impună mazdeismul. A poruncit așadar, să se zidească în toate orașele și satele temple de închinare la foc, în care existau altare cu foc nestins. Mulți creștini – fie nevoiți, fie atrași – s-au lepădat de adevăratul Dumnezeu și au primit rătăcirea persană.

Râvnă dumnezeiască

Templu de închinare la foc a fost construit și în orașul Nekresa, al cărui episcop era Aviv. Bunul păstor nu putea răbda cultul demonilor tocmai în eparhia lui. Înarmat, așadar, cu râvnă dumnezeiască, a înaintat cu curaj până la altarul lor și, aruncând apă pe flacăra de acolo, a stins-o. Fapta vitejească a episcopului i-a făcut pe creștini să se entuziasmeze și pe închinătorii la foc să se descurajeze. Mulți georgieni care fuseseră amăgiți s-au întors din nou la Biserica lui Hristos.

Din ziua aceea ierarhul cel iubitor de Dumnezeu, cu crucea în mână, a început să-și organizeze eparhia. Umblând neobosit prin orașe și sate, propovăduia adevărul, dezrădăcina rătăcirea, făcea semne minunate și stârpea credința închinătorilor la foc. Toți locuitorii din munții Caucaz care trecuseră la mazdeism au redevenit creștini datorită predicilor și minunilor sale.

Într-o perioadă scurtă de timp sfântul episcop a reușit nu numai să statornicească turma sa în credința ortodoxă, dar și pe mulți perși i-a întors la Hristos. Acest lucru însă i-a înfuriat pe cotropitori.

Întemnițarea

Aceștia l-au prins, l-au biciuit fără milă și l-au aruncat într-o temniță întunecată. După aceea au trimis un raport la satrap, care locuia în orașul Rehi, prin care îl anunțau despre toate cele ce făcuse sfântul împotriva religiei lor.

Satrapul a trimis îndată la Nekresa soldați înarmați cu porunca să-l aducă pe episcop legat în fața lui. Și așa au făcut. Au venit, l-au legat și au plecat, lăsându-i în urma lor pe creștini, care plângeau și suspinau nemângâiați.

Mergând spre Rehi, au trecut prin satul Ikalto din lanțul de munți Kahet. Acolo i-au ajuns un trimis al cuviosului Simeon Thavmastoritul (Stâlpnic vestit care a trăit în secolul al VI-lea în Antiohia, Siria. Biserica îl pomenește la 24 mai). Cuviosul Simeon și episcopul Aviv aveau o veche legătură duhovnicească și deseori corespondau. Acum cuviosul cel harismatic, cunoscând despre prinderea episcopului și înainte văzând mucenicia prietenului său, voia să-i fie alături. I-a trimis așadar viitorului mucenic toiagul său, ca pe o binecuvântare simbolică, și o scrisoare caldă, mângâietoare și încurajatoare. Când a citit-o, fericitul mucenic a izbucnit în lacrimi. O putere cerească și un entuziasm sfânt i-au umplut sufletul.

Plecând din Ikalto, sfântul și-a luat rămas bun plângând de la clericii lui, care se adunaseră acolo din toate satele regiunii ca să primească binecuvântarea lui și i-a povățuit cum se cuvine, îndemnându-i să rămână credincioși Ortodoxiei până la moarte și să păstorească turma lui Hristos cu jertfire de sine.

Ajungând în capitala Mțheta și văzând catedrala „Svetițhoveli”, a simțit o mare ușurare sufletească și a strigat:

– Privește, maica mea Biserică, la fiul tău care e dus legat spre mucenicie.

Și a adăugat în gând:

– Pregătește-te, Avive, să primești cununa pe care ți-o pregătește Hristos și înaintează cu statornicie pe drumul nevoinței tale.

Întâlnirea cu Sfântul Sisoe

La Mțheta, sfântul i-a rugat pe soldați să-l ducă la mănăstirea Migvime, aflată în apropiere, pentru a-l vedea pe Sfântul Sisoe, care trăia atunci zăvorât într-o peșteră. Soldații, care fuseseră impresionați de strălucitoarele sale virtuți, i-au respectat dorința.

Peste puțin timp cei doi Sfinți s-au întâlnit cu bucurie și emoție. După sărutarea frățească, au început să poarte convorbiri duhovnicești. La urmă, Sfântul Aviv a zis:

– Roagă-te, părinte Sisoe, la Dumnezeu pentru poporul nostru cotropit de nelegiuiții perși. Căci georgienii nestatornici în dreapta credință sunt amăgiți de închinarea la foc. Iar cotropitorii îi silesc în fel și chip pe creștini să se închine la focul cel necuvântător. Așa cum odinioară cei trei tineri au zădărnicit puterea flăcării cu rugăciunea lor, așa și tu acum, zădărnicește, topește și distruge cu rugăciunea ta cea primită de Dumnezeu cugetele diavolești și faptele nelegiuite ale prigonitorilor credinței creștine.

– Știu, prea sfințite episcop, a răspuns cuviosul Sisoe, că ai stins focul de pe altarele perșilor cu râvnă dumnezeiască și cu îndrăzneală sfântă. Mă rog ca Domnul să te întărească cu harul Său, încât să stingi și acel foc nevăzut pe care diavolul îl va aprinde pentru a te arde. Ca un ierarh înțelept, știi că prin multe suferințe se cuvine să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Dar nu te înspăimânta! Suferința care te așteaptă îți va aduce mila dumnezeiască și cereasca fericire! Cei doi sfinți s-au îmbrățișat și și-au luat rămas bun cu lacrimi în ochi. N-aveau să se mai vadă unul pe altul în viața pământească.

În fața satrapului

De la Mțheta au mers direct la Rehi. Fericitul Aviv a fost dus legat înaintea satrapului, care a hotărât să-l judece în public. Astfel, s-au adunat mulți episcopi, preoți, administratori și mulțime de lume. În fața tuturor acestora așadar, l-a întrebat pe sfânt:

– De ce-l nesocotești pe șahul nostru, Chosroes, împăratul împăraților? Și de ce ne-ai omorât dumnezeul?

– Nu cunosc alt împărat al împăraților decât pe Domnul nostru Iisus Hristos, a răspuns fără frică episcopul. În ceea ce privește focul, pe care-l slăviți ca pe un dumnezeu, l-am stins pentru a nimici rătăcirea voastră diavolească. Lăsați această amăgire și credeți în adevăratul și singurul Dumnezeu, Care a creat lumea. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… Să nu ai alți dumnezei afară de Mine… De Domnul Dumnezeul tău să te temi și doar Acestuia să-I slujești.

– Eu te-am întrebat de ce ai omorât dumnezeul nostru, l-a întrerupt satrapul, iar tu ne spui să credem în Dumnezeul tău?

– N-am omorât niciun dumnezeu, a răspuns sfântul. Am stins doar focul pe care îl aveți în templele voastre și căruia vă închinați. Află că focul nu este dumnezeu, ci zidire a lui Dumnezeu și una dintre cele patru stihii ale lumii create de Dumnezeu. Celelalte trei sunt pământul, apa și aerul (Pământul, apa, aerul și focul sunt cele patru stihii ale lumii, după învățătura filosofică pe care a adoptat-o și Sfântul Vasile cel Mare - Hexaimeronul I, VIII). Voi țineți focul aprins întreținându-l cu lemne, iar eu l-am stins aruncând apă peste el. Așadar cum ziceți că este dumnezeu, de vreme ce acesta se supune omului și-l slujește în nevoile lui zilnice? Mă minunez de prostia și orbirea voastră duhovnicească…

Mucenicia

Cuvintele acestea insultătoare l-au înfuriat pe satrap. Întrerupând judecata, a poruncit ca sfântul să fie biciuit fără milă. Și când a văzut cu câtă nădejde suporta durerea, a dat poruncă să fie ucis cu pietre.

Porunca a fost împlinită imediat. Curând, cuviosul ierarh a primit cununa muceniciei, precum odinioară Sfântul Întâi Mucenic Ștefan.

Trupul său zdrobit a fost târât cu sfori în afara orașului, ca să fie mâncat de fiare și de păsările răpitoare. Îl păzeau, totuși, de departe, ca să nu vină creștinii să-l ia.

Zilele treceau și sfintele sale moaște n-au fost atinse nici de fiarele sălbatice, nici de stricăciune. Când au văzut aceasta, prigonitorii le-au părăsit și s-au dus. Atunci frații de la mănăstirea Samtavro (a Căpeteniilor), care a fost zidită de fericitul Isidor, și el ucenic al Sfântului Ioan Zedazneli, au luat pe ascuns trupul mucenicului și l-au înmormântat cu cinste în biserica lor. Biserica din Georgia l-a așezat curând în ceata Sfinților și a hotărât prăznuirea pomenirii sale la 29 noiembrie, ziua muceniciei sale. În anii voievodului Ștefan (639–663), cuvioasele moaște ale Sfântului Aviv au fost strămutate în procesiune de la mănăstirea Samtavro la catedrala din Mțheta și au fost puse în sfânta masă, unde odihnesc până astăzi.

(Patericul georgian, Editura Egumenița, pp.133 - 138)

Ultimele din categorie