Viața Sfântului Sfințit Mucenic Neofit, Episcop de Urbnisi

În timp ce păgânii furioși aruncau cu pietre asupra lui, Sfântul Sfințit Mucenic Neofit a zis cu ultima suflare: „Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhul meu!”.

Sfântul Sfințit Mucenic Neofit a trăit în veacul al VII-lea și se trăgea din neamul perșilor, care se închinau înaintea focului. În acele vremuri, din porunca emirului Mumni (Mu’min) al sarazinilor, căpetenia oștirii acestuia, Ahmad, a năvălit în Georgia cu mulțime nenumărată de ostași. După ocuparea părții centrale a Șidei (în ținutul Kartli), Ahmad a trimis pe doi dintre comandații săi, Omar și Burul, să cucerească și capitala Mtskheta. La întâlnirea Râurilor Mtkvari și Aragvi, în regiunea pietroasă Sarkineti, cotropitorii au aflat câteva peșteri și au plănuit să le cerceteze mai în amănunțime după ce aveau să ocupe Mtskheta. Însă când au încercat să treacă peste Râul Mtkvari, nu au izbutit, fiindu-le oprită înaintarea de vitejia georgienilor. Atunci căpeteniile sarazine au adus înaintea lor câțiva prizonieri și i-au întrebat ce era în acele peșteri. Așa au aflat că acolo se găsea Mănăstirea Șio-Mgvime, unde sălășluiau aleși ai lui Dumnezeu, care se lepădaseră de toate bunătățile pământești. Uimiți la auzul răspunsului, Omar și Burul au trimis veste despre acestea și lui Ahmad. Iar acela a poruncit lui Omar să meargă la mănăstire și să ceară monahilor să se roage pentru el, pomenindu-l la mormântul starețului lor, Sfântul Șio, ca și cum ar fi fost un lucru pe care obișnuia să-l facă deseori: „Rugați-vă pentru mine, robilor ai lui Dumnezeu, și primiți aceste daruri de aloe și tămâie, ca jertfă pentru starețul vostru”.

Apropiindu-se de peșterile mănăstirii, Omar a trimis la monahi un sol, să le spună că vine la ei cu pace și le aduce daruri. Când a ajuns la porțile mănăstirii, a văzut o oaste de puteri netrupești, coborând din cer, și între ei un bătrân strălucind în lumină.

Purtarea blândă și smerită a monahilor l-a uimit pe Omar și a înțeles repede că acei ostași neobișnuiți pe care-i văzuse la intrarea în mănăstire erau îngerii lui Dumnezeu și că acel bătrân era Cuviosul Șio de la Mgvime, primul stareț al obștii. Vorbind și monahilor despre vedenia sa, a făgăduit că se va întoarce să primească Sfântul Botez și să rămână acolo ca monah, alăturându-se nevoințelor fraților.

Nu mult timp după aceea, Omar a lăsat toate cele lumești și a venit la Mănăstirea Mgvime să-și împlinească făgăduința, botezându-se și primind la tunderea ca monah numele Neofit (Nou-Sădit, de la cuvântul grecesc „neophytos”, pe care Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâia către Timotei 3, 6, îl folosește când se referă la un episcop de curând botezat). Doi dintre robii fostei căpetenii de oaste au primit și ei Botezul, numindu-se de atunci Hristodul (Robul lui Dumnezeu) și Hristofor (Purtătorul de Hristos).

Și sporind Neofit în nevoințele călugărești, s-a umplut de harul lui Dumnezeu și de înțelepciune, uimind pe toți cei care ajungeau să-l cunoască, încât a fost hirotonit după o vreme chiar Episcop de Urbnisi. Iar ca Ierarh, „a întărit pe cei slabi, a tămăduit pe cei bolnavi, a ridicat pe cei căzuți, a slobozit pe cei stăpâniți de diavol, a îndrumat pe cei pierduți și a căutat pe cei rătăciți, purtându-le de grijă și oprindu-i să se mai abată”.

Însă dușmanul diavol, neputând răbda lucrarea apostolică a bunului păstor al lui Hristos, a ispitit pe cei care se închinau focului să-l ucidă, încât aceia au năvălit în chilia Sfântului Neofit, l-au legat și au început să-l batjocorească. Știind ei de mai înainte că Arhiereul voia să ajungă asemenea Sfântului Mucenic Ștefan, au plănuit să-l omoare cu pietre. Dar Sfântul Neofit le-a zis cu glas blând: „Dulce este moartea pentru mine, necredincioșilor! Cu adevărat, este dulce. Voiesc să despart legătura dintre firea mea muritoare și cea nemuritoare... Cu sângele meu voi întări Sfânta Biserică, întemeiată pe scump Sângele Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, pe care-L propovăduiesc. Așadar, să se plinească și cu mine voia lui Dumnezeu, Cel care le rânduiește pe toate, pentru că El m-a chemat întru lumina Sa, din adâncurile păgânătății!”.

În timp ce păgânii furioși aruncau cu pietre asupra lui, Sfântul Sfințit Neofit a zis cu ultima suflare: „Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhul meu!”.

(Sinaxarul mare al lunii octombrie, Editura Doxologia, pp. 852-853)

Ultimele din categorie