De necazuri nu poţi fugi nicăieri. Răposatul nostru stareţ, părintele igumen Antonilie, zicea: „O să ne odihnim atunci când o să cânte asupra noastră: Cu sfinţii odihneşte, Hristoase...". Aşa e viaţa vremelnică a omului: neliniştită şi plină de necazuri. Totuşi, dacă vom privi necazurile creştineşte, vom găsi chiar în ele mângâiere. Necazurile şi bolile sunt preţioase pentru noi fie şi numai pentru faptul că ele sunt de ajuns ca să ajungem la viaţa cea lipsită pentru totdeauna de necazuri, luminoasă şi fericită din Ceruri. Trebuie să ne îngrijim de un singur lucru: să le răbdăm fără cârtire. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 186)