Părintele Arsenie, grădinarul din Sihăstria Tarcăului

Reportaj

Părintele Arsenie, grădinarul din Sihăstria Tarcăului

    • Părintele Arsenie, grădinarul din Sihăstria Tarcăului
      Foto: Maria Burlă

      Foto: Maria Burlă

Cu un deceniu și jumătate în urmă, pleca la Domnul și Mântuitorul nostru Părintele Arsenie Rusu, priceputul și devotatul grădinar al Mănăstirii Sihăstria Tarcăului. Cu privirea sa blândă mângâia pe fiecare, iar smerenia i-a fost soră bună până la moarte. Grădinile și cimitirul așezării monahale străluceau de curățenie și erau mereu înfrumusețate de flori. Astăzi, Părintele Grigorie, starețul actual al mănăstirii, și ieromonahul Zaharia ne-au spus câteva cuvinte despre cel care le-a rămas în amintire și pe care-l vor pomeni cât vor trăi.

„Părintele Arsenie era un pic aplecat de spate, cocoşat. Când te uitai, îl vedeai toată ziua în grădină, veşnic aplecat după buruieni. Parcă şi poziţia sa era tot timpul aşa, aplecat asupra pământului. Stătea până seara pe un scăunel acolo şi plivea. Mi-amintesc că avea în grădină nişte căpşuni care dădeau mai multe recolte pe an.

Eu eram proaspăt venit la Tarcău și un alt părinte îmi zice: Vrei să mănânci căpşuni? Eu mă gândeam că poate o fi adus cineva căpşuni. Zic: Da. Și-mi spune: Hai cu mine. Sărim un gard şi-ajungem într-o grădină. Era plin de căpşuni acolo. M-a surprins şi pe mine, nu mă aşteptam să fie căpşuni aici, la munte, şi încă aşa gustoase şi mari. Așadar, eram la furat de căpşuni, n-aveam binecuvântare..., dar ne-am spovedit noi pe urmă la Părintele Pangratie, care ne-a trimis să ne cerem iertare și binecuvântare de la Părintele Arsenie și să nu mai intrăm aşa niciodată. Oricum, Părintele Arsenie era darnic și mergea el şi culegea pentru a se pune la masă”, își amintește Părintele Zaharia.

Părintele stareț Grigorie: „Cred că avea peste 80 de ani când îl întrebam adesea: Ce te doare, Părinte Arsenie? / Nu mă doare nimic, dar nu mai pot. Dar mă rog Maicii Domnului și lui Hristos să mă ieie deoadată, să nu cumva să cad povară pe capul cuiva. Și deodată a murit. Și cum crezi că s-au petrecut lucrurile? Toată ziua fusese la grădină, ca de obicei, iar seara i-am dus mâncare, după cum obișnuiam. Dimineața, Părintele Spiridon, care stătea în apropierea lui, îi bătea la ușa chiliei și veneau amândoi la Liturghie. Și a bătut și în dimineața aceea, dar n-a mai primit răspuns. Vine și-mi spune: Părinte, cred că ne-a lăsat Părintele Arsenie. Când ne-am dus la dânsul, era întins pe pat. Murise. Exact la 90 de ani. I-a ascultat Maica Domnului rugăciunea”.