În vremea Sfântului Sava (sec. V), în mănăstirea sa trăiau foarte mulți călugări care îi slujeau lui Dumnezeu. Printre ei, un conducător puternic și bogat a lepădat cele lumești și a mers acolo să ducă o viață ascetică. Sfântul l-a primit cu bucurie.

Pentru că nu era obișnuit cu truda, Sfântul Sava avea grijă de el și nu îl lăsa să meargă cu ceilalți la munca câmpului. Cei ce mergeau la câmp, munceau până la ceasul al nouălea, apoi veneau și citeau rânduiala Ceasului iar după Vecernie se bucurau de singura masă pentru acea zi.

Pentru că nu putea face toate aceste lucruri, întrucât încă era novice, i s-a poruncit să se nevoiască în mânăstire pe cât va putea și să postească până la întoarcerea fraților, așa încât să mănânce împreună.

Cu toate acestea, nici măcar asta nu era în stare să facă, ci mânca în chilia sa, diferitele mâncăruri aduse de rudele sale. Sfântul știa asta, dar ținând seama că acel călugăr era încă novice, nu l-a mustrat pentru a nu-l întrista, ci se ruga doar la Dumnezeu să-l povățuiască.

Apoi, a venit și ziua de 15 August, ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului și, în dimineața ajunului Sărbătorii, când toți frații se pregăteau să plece la muncă, Sfântul le-a spus să se întoarcă mai devreme decât de obicei ca să cânte Prohodul. Apoi i-a spus novicelui să meargă în biserică, la vremea Vecerniei și să-l anunțe când s-au adunat toții frații iar novicele a făcut întocmai.

Când s-au adunat toți frații, novicele, a văzut o minunată vedenie, nu în vis, ci treaz fiind. A văzut o fecioară nespus de frumoasă, între doi îngeri, care străluceau mai tare decât razele soarelui. Unul ținea un bol plin cu mană cerească și celălalt un mic acoperământ de pânză. Acea minunată fecioară, care era Maica Domnului, ținea în mâini o lingură de aur, și frații mergând pe rând înainte, îngerul ștergea fața fiecăruia cu pânza iar după ce se închinau Maicii Fecioare, ea lua lingura și le dădea din mana cerească.

Văzând aceasta, novicele a rămas mut de uimire, și apropiindu-se și el să primească darul, a fost rușinat. Nici îngerul nu i-a șters fața și nici Născătoarea de Dumnezeu nu l-a împărtășit cu mană cerească, ci i-a spus: „Această hrană este de la Fiul Meu, și le este dată celor ce postesc până la această oră și se curățesc de păcate, iar tu nu postești. Cum, vrei, așadar, să te împărtășești cu această Pâine?”.

El a răspuns: „Îngăduie măcar îngerului să-mi șteargă fața cu pânza sfințită”.

Dar Fecioara i-a spus: „Dacă vrei ca fața să-ți fie ștearsă, atunci trebuie să mergi să muncești cu ceilalți frați, întrucât ei sunt șterși cu aceasta de sudoarea nevoințelor, tu de ce sudoare vrei să fii șters?”.

Auzind acestea și spăimântându-se a fugit la stareț, spunând: „Ai văzut cumva viziunea pe care am văzut-o eu, nevrednicul?” Și Sfântul i-a răspuns: „Ceea ce ai văzut a fost pentru îndreptarea ta. Ceilalți frați știu că Născătoarea de Dumnezeu îi sfințește așa încât să fie vrednici la fiecare sărbătoare să primească Sfintele Taine”.

Prin urmare, de atunci înainte, novicele s-a nevoit mai mult și a mâncat mai puțin și trăind așa cu binecuvântarea ascultării, a fost făcut vrednic de binecuvântările cerești.