Nașterea Sfântului Simeon din Muntele Minunat

Trecând câtva timp de la această minune, iarăși i-a stat înainte Sfântul cel slăvit al Domnului, Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan, zicând către dânsa: „Ridică-te degrab, femeie, și du-te în cămara ta și în binecuvântare însoțindu-te cu bărbatul tău, îndată vei zămisli fiu și îi vei pune numele lui Simeon. De carne sau vin sau altceva gătit prin meșteșug omenesc nu se va împărtăși. Dă-i lui spre hrană numai din sânul drept, iar de cel stâng nu se va atinge, căci pruncul este de partea cea de-a dreapta. Pâine și miere și sare îi vei da lui drept hrană. Trebuie cu toată frica să fie păzit ca vas sfânt, comoară de preț. Căci acesta va fi slujitor Domnului Dumnezeului nostru.

Cu puțini ani mai înainte, un bărbat cu numele Ioan care provenea din metropola Edessei, încă de vârstă tânără, a venit în marea cetate a Antiohiei împreună cu preacinstiții lui părinți, care, îndeletnicindu-se cu meșteșugul aromatelor, își câștigau cele necesare traiului. Acolo, așadar, avându-și petrecerea, au vorbit cu părinții unei  fecioare pe nume Marta, ca să o unească pe aceasta în comuniunea nunții cu Ioan despre care am vorbit mai sus. Aceştia, fiind bucuroși de acest lucru i-au făcut cunoscut fecioarei ceea ce li s-a spus. Dar ea a refuzat cu totul, fiindcă dorea să se nevoiască în feciorie, auzind îndemnul Sfintelor Scripturi, ca trupurile fecioarelor să se înfățișeze curate Domnului[1]. Așadar, fiind silită de părinții ei și luând ea în minte porunca Domnului care zice: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”[2] și că nu este potrivit, nici cuviincios să te împotrivești tare propriilor părinți, încredințându-se pe ea lui Dumnezeu, aleargă la cinstita Biserică a Sfântului slăvitului Prooroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan, cea dinaintea porților Theopolei și, după ce a vărsat multe lacrimi, se roagă sfințeniei lui să fie învrednicită de la Dumnezeu de încredințarea ei cu privire la ceea ce-i stătea înainte, încredințare pe care dobândind-o cu rugăciunile Botezătorului, s-a supus voii părinților ei și se căsătorește cu bărbatul pomenit mai sus, petrecând cu el în chip cuvios și iubitor de Dumnezeu. Și îndeletnicindu-se cu postiri și cu dormitul pe jos, l-a schimbat la voia ei și pe bărbatul ei, care era foarte cuvios și cinstitor de Dumnezeu.

Așadar, trecând timpul, acea preacinstită femeie, văzând podoaba fecioriei ei dezlegată și văzându-se pe sine plecată în lume prin căsătorie, aleargă la preacuvioasa biserică despre care am scris mai înainte, a Sfântului Ioan, proorocul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, ca să îi dăruiască ei de la Dumnezeu un prunc, pentru rugăciunile sfântului, spre slujirea bunătății Stăpânului nostru Iisus Hristos și a rămas destulă vreme în preacinstita biserică rugându-se cu lacrimi pentru aceasta, fără să guste fie pâine, fie apă, sau altceva, și, șezând la podea, își împlinea somnul cel după fire. Astfel petrecând de ceva vreme, într-o noapte, vede, ca să zic așa, cu proprii ochi, pe Sfântul și preaslăvitul Înaintemergător, Ioan, bucurându-se și zicându-i: „Îndrăznește, femeie, și te roagă, căci a fost primită rugăciunea ta[3] și acesta va fi ție semn, luând această bună mireasmă, îndată ridică-te și tămâiază casa și ea îți va fi de ajuns până la o vreme”. Dar ea,  înfricoșându-se foarte, s-a trezit și vede în mâna ei un bulgăremare de lemn mirositor și, ridicându-se, îl pune pe altarul Sfântului, vărsând multe lacrimi. Și luând cățuia a umplut toată casa de bună mireasmă[4], încât cei ce se împărtășeau de ea nu știau să distingă ce mireasmă era aceea. Așadar, a cheltuit tot bulgărele acela, până în această zi, lăsând o mică parte pe care a legat-o de crucea pe care o ținea la ea. Când s-a împlinit ziua, a șezut iarăși în slăvită biserica aceea[5] și trezindu-se ziua următoare din somn, a aflat iarăși cantitatea aceea plină de bună mireasmă precum i se dăduse ei și mai înainte de către sfântul, și a făcut iarăși la fel, umplând casa de bună mireasmă.

Trecând câtva timp de la această minune, iarăși i-a stat înainte Sfântul cel slăvit al Domnului, Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan, zicând către dânsa: „Ridică-te degrab[6], femeie, și du-te în cămara ta și în binecuvântare însoțindu-te cu bărbatul tău, îndată vei zămisli fiu[7] și îi vei pune numele lui Simeon. De carne sau vin sau altceva gătit prin meșteșug omenesc nu se va împărtăși. Dă-i lui spre hrană numai din sânul drept, iar de cel stâng nu se va atinge, căci pruncul este de partea cea de-a dreapta. Pâine și miere și sare îi vei da lui drept hrană. Trebuie cu toată frica să fie păzit[8] ca vas sfânt[9], comoară de preț. Căci acesta va fi slujitor Domnului Dumnezeului nostru. Când va împlini doi ani va primi sfântul botez în această biserică. Ce trebuie să fie cu el va spune pruncul după sfântul botez, venind harul peste el. Trezindu-se femeia din somn înfricoșată foarte și tremurând din toate mădularele și plecându-se, s-a dus în casa ei care era înlăuntrul porții Antiohiei numită Dandalică. Și îl află pe preacinstitul ei soț citind istorisirea aflării cinstitului cap al sfântului, slăvitului Prooroc Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan și, așezându-se lângă el, asculta lectura. Când s-a terminat istorisirea, a început să se tânguiască și să verse lacrimi. Bărbatul a întrebat-o ce a putut să i se întâmple[10]. Dar ea nu i-a răspuns, nici nu a zis ceva către el din cele arătate sau spuse ei. Și culcându-se cu soțul ei, îndată a luat în pântece după cuvântul Sfântului, slăvitului Prooroc Înaintemergător și Botezător Ioan și din ceasul acela s-a păzit pe sine cu toată frica[11]. Iar cunoștințelor și celor ce se apropiau de ea și în primul rând soțului ei, le spunea că va naște sigur un prunc de parte bărbătească și că îl va numi pe el Simeon. Timpul trecând, a născut preacinstită femeia aceea, fără să simtă nici o durere. Când s-au împlinit patruzeci de zile, a dus maica pruncul în Biserica Sfântului, slăvitului Prooroc Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan, la cel care i-a binevestit cele despre Simeon, aducându-l pe el prinos lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru.

[Viața Sfântului Simeon 1-3, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013]


[1]I Cor. 7, 37; II Cor. 11, 2;

[2]Ieș. 20, 12.

[3]Cf. Lc. 1, 13; 2, 12.

[4]Cf. In 12, 3.

[5]Cf. In 11, 20.

[6]Cf. Fapte 8, 26; 9, 11; 22, 10.

[7]Lc. 1, 31.

[8]II Tim. 1, 14.

[9]Rom. 15, 16.

[10]Cf. Lc. 15, 26.

[11]Cf. Lc. 2, 19.

Ultimele din categorie