Text și context

Pericopa de astăzi ni-l prezintă pe Domnul în ipostaza vindecătorului. Dacă primul tămăduit este un lepros, cel de-al doilea are un profil aparte. Cel dintâi vine în persoană, spre a cere lui Iisus izbăvire. Folosește condițional-optativul. E parcă sfios în a-L aborda. Și totuși, nu-i neîncrezător. „Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti”, spune el. N-ar dori să forțeze mâna lui Hristos. Dar El e mai mult decât binevoitor cu dânsul. Evanghelistul ține să sublinieze faptul că singura atingere are rol de fapt tămăduitor. Discret, Taumaturgul îi poruncește să nu spună nimănui nimic despre modul în care s-au petrecut toate și să urmeze prescriptele Legii spre a i se recunoaște vindecarea.

Capernaum și sutașul

Episodul e urmat de intrarea Domnului în Capernaum. Aici, Dânsul e întâmpinat de un sutaș. Oficialul armatei romane și reprezentantul puterii ocupante nu-și dorește însă, nici a-L speria, nici a-L amenința. E în afara serviciului. Se prezintă ca om. Și încă, în ipostaza unuia care-i cere ajutorul. Se apropie, tiptil și-L roagă: „Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”. Rare sunt situațiile în care un om se preocupă de sănătatea slugilor sale. Cu atât mai mult într-o societate a stratificărilor sociale, în care viața unui om nu prețuia enorm de mult. Dacă un sclav murea, se cumpăra altul. În plus, stăpânul dispunea după bunul plac de viața celor care-i compuneau gospodăria. Aproape că putea decide ce să facă cu ele, precum în cazul orătăniilor.

Domnul e sensibil la cererea sa. Răspunde prompt și inechivoc: „Venind, îl voi vindeca”. Hotărârea îl ia prin surprindere pe cel ce-i stă în față. Și-l face să dea un pas înapoi. Nu pentru că nu l-ar onora un astfel de oaspete de seamă, ci pentru că, aflându-se în slujba asupritorului, e conștient de felul cum e perceput. Știe că intrarea în casa sa L-ar expune pe Învățător. Și nici el nu ar mai fi privit cu îngăduință de către acei oameni care nu-i sunt, cu niciun chip prieteni. Reacția lui, firească și smerită deopotrivă, spune multe: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea”. În primul rând, ni-l deconspiră drept un om smerit. Unul ce-și asumă condiția și nu pretinde mai mult decât i se cuvine. Aidoma lui Petru, care-i cere lui Hristos să plece de la el pentru că e om păcătos, sutașul se scuză. Roagă pe Stăpânul să nu-i treacă pragul din aceleași motive. Apoi, logica lui vine nu doar să-l arate ca fiind un om așezat, ci și să fundamenteze, pe baza unei frumoase analogii, rostul credinței: „Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”.

Învățătorul e uimit de solicitarea sa. Și-i apreciază deopotrivă logica și atitudinea. Ba mai mult, se folosește de întrevedere pentru a-i lăuda credința și a vorbi despre chemarea universală pe care o adresează prin intermediul propovăduirii Sale.

În loc de concluzii

Episodul de astăzi vine să ne vorbească pe de-o parte despre credință și rolul ei. Sinceritatea cu care este ea exprimată îl face pe sutaș să fie lăudat de Domnul și-l transformă în pretextul ce duce la enunțarea mesajului universal al creștinismului. În plus, subliniază faptul că această virtute se poate exprima doar în mod altruist. Nicicum altfel. Aidoma lui suntem și noi chemați a cere Domnului să-i tămăduiască pe cei pe care-i iubim. Căci vindecarea e un rod al dragostei. Al uneia ce se exprimă prin intermediul credinței. Una sinceră, care ne face parteneri de dialog cu divinul. Nu-i greu. Îndrăzniți!