În vremea aceea a venit un dregător și s-a închinat lui Iisus, zicând: Fiica mea a murit de curând, dar, venind, pune mâna Ta peste ea și va fi vie. Atunci Iisus, ridicându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. Și, iată, o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui și mă voi face sănătoasă. Iar Iisus, întorcându-Se și văzând-o, i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit! Și s-a tămăduit femeia din ceasul acela. Iisus, venind la casa dregătorului și văzând pe cântăreții din flaut și mulțimea tulburată, a zis: Depărtați-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulțimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână și copila s-a ridicat. Și a ieșit vestea aceasta în tot ținutul acela. (Matei 9,18-26) (Sâmbătă în săptămâna a șasea după Rusalii)

Printre cele mai cunoscute minuni ale Domnului Hristos se numără învierea din morţi a fiicei lui Iair, unul dintre mai marii sinagogii din Capernaum. În Evanghelia după Matei acest episod este descris mult mai sumar decât la Marcu şi la Luca, fiind surprins în doar câteva versete. Ca şi în cazul sinopticilor, minunea învierii tinerei fete încadrează încă o minune petrecută pe drumul către casa tinerei moarte, anume vindecarea unei femei care avea o hemoragie nevindecabilă.

Sfântul Matei nu aminteşte numele lui Iair şi nici nu spune despre el că era o autoritate religioasă a oraşului, ci îl menţionează ca fiind un dregător care s-a închinat Domnului şi, chiar mai mult decât atât, nu a venit să Îl roage pe Iisus să vină la fata lui aflată pe moarte. Mult mai pragmatic, afirmă că fata era deja moartă, iar dregătorul a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât ca Domnul să vină acasă şi să pună mâna pe fată, înviind-o. Deşi, sumar în descrieri, Evanghelistul spune de fapt mult mai mult decât ceilalți doi care descriu întâmplarea. Nimeni până în acel moment – şi de fapt nici după aceea – nu a cerut Domnului efectiv ca să învieze pe cineva din morţi. Au rugat mulţi pe Iisus să îi vindece pe ei sau pe apropiați de boli cumplite, însă nu au venit cu „solicitări imposibile”. Prin urmare, descrierea lui Matei, mai sumară în cuvinte, de fapt susţine cu atât mai mult mesianitatea Domnului, în puterea Căruia a crezut un oarecare dregător, aici rămas anonim.

Dar până să ajungă la casa cuprinsă de jale, din mulţime se atinge de Iisus o femeie care avea o hemoragie de doisprezece ani. Evanghelistul îi menţionează gândul: „Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă”. Iar Domnul se întoarce şi o vede, spunându-i: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit!”. Această descriere venită din perspectiva unui narator care nu pare a fi atotştiutor, se înscrie în cele de mai sus. Matei nu povesteşte prea multe referitor la această întâmplare, asemenea lui Marcu și Luca. Iar aceasta fiindcă din perspectiva lui, dumnezeirea Mântuitorului e evidentă, ea nu mai trebuie demonstrată prin argumente ajutătoare. Hristos nu Se mai întoarce să întrebe: „Cine s-a atins de Mine?”, aşa cum povesteşte Marcu (5, 30) şi nici ucenicii nu se mai miră de întrebarea ciudată a Domnului fiindcă erau înconjuraţi de o mare mulţime. Cele descrise curg într-un mod care sugerează o desfăşurare din cale afară de naturală a unor evenimente cu siguranţă supranaturale: o înviere din morţi şi o vindecare a unei boli îndelungate.

Ultimele versete ale Evangheliei din această sâmbătă se întorc la încheierea episodului învierii tinerei fetei tinere și aduc cu sine un amănunt interesant, care apare numai la Matei. Se povestește despre modul în care se desfăşurau ceremoniile funerare în Orientul Antic. La casa dregătorului se aflau cântăreţii din flaut şi o mulţime tulburată. E greu de imaginat ce ar putea căuta aceşti cântăreţi, care s-ar putea asocia mai degrabă cu o nuntă sau cu un eveniment de bucurie și mai greu cu înmormântarea unei tinere. Nu este exclus ca Sfântul Evanghelist să aibă aici în vedere un amănunt profetic, în aceeaşi linie cu cele explicate mai sus. Dacă din întregul pasaj reiese dumnezeirea Fiului Omului, atunci cântecul flautului, instrument al nunţii, vine să susţină că Dumnezeu vine ca un mire în Biserica Sa. Iar când vine El, atunci postul, întristarea, plângerea încetează.

Evanghelia de faţă e precedată chiar de dialogul Domnului cu ucenicii lui Ioan, care erau extrem de postitori, în contrast cu bucuria împărtăşită de Iisus în casele unde primea găzduire. Iar dacă Mirele vine, atunci fecioara moartă înviază, femeia bolnavă grav se vindecă, totul înfloreşte, fiindcă nu mai poate fi nicăieri umbră de întristare. După cum citim în finalul pasajului, Hristos o ia pe fiică de mână şi fără a mai rosti nimic, aceasta se ridică imediat, cu aceeaşi naturaleţe ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat. Copila într-adevăr nu murise, ci dormea, fiindcă Dumnezeu are puterea supremă asupra vieţii şi morţii.