În zilele acelea Elisabeta, soția lui Zaharia, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea. (Luca 1, 24-38)

Buna Vestire a zămislirii Domnului Iisus în pântecele fecioresc al Maicii Domnului este descrisă în Scripturi doar de Sfântul Luca, în primul capitol al Evangheliei sale. Evenimentul este relatat ca un ecou al vestirii, mai devreme, a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. De altfel pericopa evanghelică rânduită la acest praznic începe relatând despre faptul că Elisabeta a zămislit și și-a ținut sarcina în secret timp de cinci luni, de bucurie pentru marele dar dumnezeiesc. După acest amănunt Evanghelistul vorbește despre trimiterea Arhanghelului Gavriil în Nazaret, la tânăra Maria. Acest înger, asociat în tradiția noastră cu revelațiile divine, merge la Sfânta Fecioară din poruncă dumnezeiască, dându-i binețe după obiceiul vremii. Exclamația sa, „Bucură-te”, nu se referă neapărat la un îndemn pentru o bucurie anume, deși imediat el vestește Nașterea Domnului, ci este efectiv echivalentul din antichitate al banalului „bună ziua”. Însă dacă exclamația „bucură-te” nu ar fi surprins-o pe Maica Domnului, continuarea salutului sigur a produs acest efect, prin cuvintele: „ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine”. O asemenea reverență verbală, obișnuită poate în adresarea către o prințesă sau o regină, era neobișnuită pentru urechile unei fete simple dintr-un orășel neînsemnat.

Reacția Fecioarei Maria la salutarea îngerului este una de tulburare și mirare. Dar, deși cugeta în sine: „ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?”, totuși nu a rostit nici un cuvânt. Ca mai peste tot în Sfintele Scripturi, Maica Domnului tace, preferă să își țină opiniile pentru ea, fiind de o adâncă discreție. De aceea îngerul își continuă proorocia: îi explică de ce a numit-o „plină de har”, fiindcă ea a aflat har la Dumnezeu. De aici se înțelege faptul că, atunci când Dumnezeu dăruiește cuiva din harul Său, îl umple pe acela cu totul. „Dumnezeu nu dă duhul cu măsură”, mai spune Sfântul Ioan Botezătorul la un moment dat (Ioan 3,34). Însă harurile și darurile dumnezeiești sunt multe, de aceea îngerul specifică la ce fel de har se referă: „Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus”. Primirea unui prunc divin de la Dumnezeu este un har unic și irepetabil, atât din perspectiva calității feciorești a Mariei cât și din perspectiva lui Dumnezeu Care Își trimite Fiul în lume.

Despre rolul și destinul Pruncului Care se va naște, arhanghelul își continuă solia numindu-L „mare” și „Fiul Celui Preaînalt”, arătând dintru început că nu e vorba despre un om oarecare și nici măcar despre vreun prooroc cu puteri mari, ci îi atribuie filiația divină, desigur o chestiune greu de înțeles la acea vreme, într-o tradiție adânc înrădăcinată în monoteismul strict. Dar profeția lui este în acord cu așteptările mesianice evreiești, spunând că Dumnezeu „Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său”. Cu aceste cuvinte, mesajul angelic devine simplu de înțeles pentru oricare israelit, fiind vorba despre Mesia care va moșteni vechiul tron davidic și va scăpa poporul din robie, așa cum profețise odinioară Isaia (9,6). Apoi, Gavriil își încheie cuvântul în același duh profetic conform vechilor Scripturi: „va împărăți peste casa lui Iacov” (cf. Numeri 24,17), adică peste cele 12 triburi ale lui Israel, „iar împărăția Lui nu va avea sfârșit” (cf. Daniel 6,27).

Abia după ce îngerul a încheiat ceea ce avea de spus, Fecioara Maria îndrăznește să întrebe: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?”, o aluzie nu doar la fecioria ei în momentul primirii veștii, ci totodată și la posibilitatea fecioriei pe mai departe. Reiese de aici că logodna sa cu Iosif nu urmează a se consuma nici altădată, mai târziu. Această feciorie, pe care am putea-o înțelege ca un legământ perpetuu, e motivul pentru care ea cere lămuriri. De altfel și preotul Zaharia, primind mai devreme pe același înger, l-a întrebat cum va deveni el tată al lui Ioan, din moment ce atât el cât și soția sa sunt bătrâni și neroditori. Dar dacă în cazuri ca acesta Dumnezeu mai făcuse minuni și în vechime – de pildă cu Avraam și Sara, cu Ana și Manoe, ori cu părinții lui Samuel – de o naștere din fecioară nu s-a mai auzit vreodată. Astfel, îngerul îi explică modul zămislirii, mai presus de rațiunea omenească: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. De aici putem înțelege cât de minunată e puterea dătătoare de viață a Duhului Sfânt dar și faptul că Dumnezeu poate face oricâte voiește, fiind deasupra rânduielilor naturale. Tocmai de aceea, continuă îngerul „Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Aici, expresia „Fiul lui Dumnezeu” e accentuată spre a fi înțeleasă la modul literal și nu doar simbolic, în sensul în care toți suntem fiii lui Dumnezeu fiindcă El ne-a creat.

Îngerul îi mai dă o veste bună Mariei, informând-o despre sarcina verișoarei Elisabeta „cea numită stearpă”, pentru a-i arăta și mai lămurit „că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință”. La asemenea cuvinte, Maica Domnului se supune întru totul, răspunzând: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”, fără a mai adăuga alte obiecții sau cereri suplimentare de lămurire.

Sărbătoarea Bunei Vestiri este un eveniment care evidențiază credincioșia lui Dumnezeu față de poporul Său, fiindcă El își împlinește promisiunea de a trimite un Mântuitor, Care nu se numără printre alți profeți, patriarhi sau regi din vechime. Prin însăși zămislirea Sa minunată, feciorelnică, pune început unei alte rânduieli în lume, una mai presus de fire. Însă cu toate acestea, deși la Buna Vestire este anunțată venirea Fiului lui Dumnezeu, evenimentul bisericesc nu se socotește între Praznicele Împărătești închinate Domnului Hristos, ci între ale Maicii Domnului. La această sărbătoare de primăvară, când întreaga natură explodează de viață, Sfânta Evanghelie ne revelează care sunt virtuțile Maicii Domnului, Maica Vieții: fecioria, smerenia, discreția și ascultarea absolută față de Dumnezeu. Este uimitor cât de bine se conturează portretul unic al Născătoarei de Dumnezeu din doar câteva replici, iar aceasta fiindcă uneori nu descrierile amănunțite ajută la realizarea unui portret, ci dimpotrivă ceea ce se citește printre rânduri și care poate fi înțeles de aceia care au ochi să vadă și urechi să audă.