Vocația noastră este ceea ce ne caracterizează. Dacă nu ne place spre exemplu pictura sau arta, cel mai probabil, nu vom avea cum să ne desăvârșim în acest domeniu. Sau dacă nu avem voce, nu putem deveni cântăreți. Ceea ce știm este că vocația este ceva profund, care ne îndeamnă la bucurie sufletească, spunându-ne: „uite ție îți place cutare și cutare, caută să scoți din aceasta cu tot sufletul tău roadele cele bogate: iubire, fericire, împlinire”. Încă de când suntem mici, dorim să devenim cineva. Această dorință vine din adâncul sufletului, ne este dată de la Dumnezeu. 

Sfântul Pavel ne îndeamnă să ne ascultăm și să ne urmăm chemarea pe care Dumnezeu ne-a adresat-o, adică aceea de a fi desăvârșiți: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5 ,48), căci noi am fost creați din iubire și Dumnezeu dorește să fim alături de El în Rai. Însă pentru a deveni desăvârșiți, trebuie să umblăm în iubire, adică să umblăm pe calea legii: să păzim poruncile date prin Moise și cele pe care ni le-a dat Hristos. Să fim iubitori: iubitori de aproapele, iubitori față de natură, iubitori de viață curată. Căci iubind acestea, Îl iubim pe Dumnezeu, întrucât Dumnezeu este Iubire.

Sfântul Macarie Egipteanul spune: „Dacă voi statornici și voi împlini cu râvnă până la sfârșit ce-I place Lui, prin aceea că Îi voi sluji cu toată osteneala și voi practica toate virtuțile, El, Care este bun și drept, Își va împlini făgăduințele când va vrea El, fiind cunoscut că El nu poate minți”. Cu alte cuvinte, dacă Îl slujim pe Dumnezeu și practicăm virtuțile, El își va împlini făgăduințele față de noi. Aceasta este de drept și vocația noastră: chemarea lui Dumnezeu adresată către noi, cu scopul de a deveni desăvârșiți și pe care noi să o receptăm, să o urmăm cu statornicie și să o împlinim cu râvnă. Ceea ce este foarte interesant în cuvântul sfântului este faptul că, deși îndeplinim voința lui Dumnezeu, trebuie să o respectăm chiar și dincolo de moarte. 

Iubirea este cea care ne păstrează întregi. Iubirea este calea de a reveni la Dumnezeu. Este nevoie să îndurăm, să suferim pentru a fi vrednici de Dumnezeu, să fim responsabili pentru păcatele noastre. Să fim și părtași împreună cu suferințele altora, simțindu-le ca și cum ar fi ale noastre. 

Prin cuvintele acestea, Sfântul Macarie îndeamnă la ascultare de Dumnezeu, la răbdare în ispășirea păcatelor, la nădejde în milostivirea lui Dumnezeu și la iubire continuă și neîncetată. Practicând toate aceste virtuți, înseamnă că am auzit chemarea lui Dumnezeu în inimile noastre.    

Prin urmare, pentru a auzi chemarea divină și pentru a o urma trebuie să fim atenți, mai întâi, la nevoile celor din jur, întrucât iubirea este cea care ne formează ca popor al lui Dumnezeu. 

(Pr. Macovei Codrin-Petru)