Cuvântul bun nu are scopul de a ului cu vești nemaiauzite, de a descoperi lucruri senzaționale, ci de a bucura inima, de a hrăni sufletul, de a aprinde lumina într-o casă plină de tristețe.

Despre Arhiepiscopul Serafim (Sobolev) se știe că, pe când era copil, mergând la școală, în mod regulat dăruia unei bătrâne sărace un bănuț pe care îl primea pentru gustare. Într-o zi el a uitat să ia de acasă bănuțul. Trecând pe lângă sărmana femeie, ca întotdeauna, a băgat mâna în buzunar, însă acolo nu era nimic. I-a venit greu și s-a simțit stânjenit. S-a apropiat de ea și i-a spus: „Iartă-mă, mătușico, astăzi nu am la mine nici un ban ca să-ți dau! Uite, buzunarele mele sunt goale!” și a întors buzunarele pe dos înaintea ei. Bătrâna s-a înduioșat, a început să plângă și i-a zis: „Îți mulțumesc, copile! Tu mi-ai dat mai mult decât oricând, prin vorba ta cea bună!”.

Cuvântul bun mângâie, încurajează, previne răul, îndeamnă spre bine. Vorba bună înaripează sufletul, însuflețește pe credincios, dă nădejde celui suferind, liniștește pe cel obidit, reîntoarce speranța celui bolnav, aduce pacea celui care dușmănește, dă credință în inima celui deznădăjduit.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2011, p. 60)