Vrajmașii și iubirea!?

Dacă privim în jur, vedem că lumea e tot mai setoasă de iubire. Lipsa ei, ori trăirea acesteia sub forme pervertite duce la creșterea dependențelor și a depresiilor. Cu iubirea lui Dumnezeu suntem chemați a iubi lumea, nu cu alta! Și totul începe de la noi. Să nu privim înspre ceilați așteptând să dea ei startul. Să fim noi flacăra iubitoare ce topește gheața de pe inimi!

Text și context

Capitolul din care face parte pericopa de astăzi e unul dens deopotrivă din perspectiva mesajului, cât și în ceea ce privește conținutul. În cadrul lui e prezentat Hristos care se ia la harță cu fariseii și arată cum ar trebui să se întâmple lucrurile dacă ar Legea ar fi trăită cu inima, nu doar de formă. Apoi, în mod demonstrativ, tămăduiește în ziua sâmbetei un om cu mâna uscată, spre a da pildă de bunătate și dumnezeire mulțimilor.

Evenimentele culminează cu predica de pe munte. Versiunea Sfântului Luca e nițel diferită de cea a vameșului convertit, Matei, dar conține, în esență, același mesaj. În cadrul acesteia se regăsesc și cele ce fac subiectul Evangheliei din această duminică.

Aproapele

Un rezumat al textului ar da la iveală doi termeni cheie: „aproapele” și „departele”. Mântuitorul vorbește despre fiecare dintre ei. Arată că relațiile interumane sunt condiționate de atitudinea noastră. Nu în sensul în care adesea ne place să ne raportăm la ele, anume dinspre ceilalți înspre noi, ci invers. „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”, zice El. De foarte multe ori ni se pare că doar ceilalți ne sunt datori cu dragoste și respect. Că putem să-i călcăm în picioare, să-i denigrăm ori distrugem de fiecare dată când avem ocazia, fără ca acest lucru să aibă repercusiuni asupra noastră, căci anumite lucruri ni se cuvin. Domnul arată că nu e așa. Și pentru a ne încredința de nevoia acută a schimbării macazului în acest sens, ni se face El însuși pildă. N-are nevoie Dumnezeu să ne iubească. Are înspre cine să-și direcționeze dragostea. Noi suntem cei care avem o ardentă nevoie de iubirea și bunăvoința Sa părintească. Și totuși, El ne iubește întâi. În baza acestui fapt, ne cere să iubim. Illimited. Fără a condiționa acest sentiment de ceva. Și fără a discrimina pe nimeni. Cu dragoste părintească, frățească ori de fii, după caz.

Superlativul iubirii

Învățătorul, care ni se prezintă pe Sine drept superlativul iubirii, ne cere să atingem paroxismul ei: „Și dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi”. Iubirea la care ne poftește e una scoasă din zona de confort. Scuturată bine de praful ranchiunii, narcisismului și-al egoismului și purificată de toate cele pământești. Că doar, altfel nu-i virtute!

În loc de concluzii

La mai bine de două milenii distanță, mai sunt oare cuvintele Sale actuale? Mai răsună în inimile cuiva dintre cititorii Scripturii dorința de a iubi dezinteresat pe aproapele? Dacă privim în jur, vedem că lumea e tot mai setoasă de iubire. Lipsa ei, ori trăirea acesteia sub forme pervertite duce la creșterea dependențelor și a depresiilor. Cu iubirea lui Dumnezeu suntem chemați a iubi lumea, nu cu alta! Și totul începe de la noi. Să nu privim înspre ceilați așteptând să dea ei startul. Să fim noi flacăra iubitoare ce topește gheața de pe inimi! Pune Doamne, în inimile noastre pustiite, dorul după dragostea Ta! Și după iubirea întregii Tale Creații. Fă să ardem în vâlvătaia focului dragostei ce vine de la Tine toate durerile și relele lumii! Amin!

De la același autor

Ultimele din categorie