Vremea cernerii este însuși timpul pe care îl avem de trăit în lume, pregătindu-ne pentru secerișul ce poate veni oricând. În fața unor reguli sanitare impuse cu și fără discernământ, blândețea și pacea sufletească sunt reacțiile cuvenite. Le putem dobândi și păstra numai prin Hristos.

La începuturile comunismului, era ceva obișnuit prin sate ca preotul să fie luat într-o mașină în dimineața Sfintei Liturghii și dus la mai mulți kilometri depărtare, de unde să se întoarcă pe jos prea târziu pentru a mai găsi credincioșii veniți la biserică. După o vreme de eforturi și umilințe, poate că ceda. Azi – în ploaie sau arșiță sau vânt – slujitorii se străduiesc să păstreze aproape pe cei care mai participă la viața Bisericii. Dar la fel de adevărat e că s-au ținut Sfinte Liturghii și în cotloane sub pământ, în vremuri și mai grele.

Credincioșii binecuvântați cu har și care rezistă au datoria dragostei: să susțină și pe alții. Nimeni nu se mântuiește singur, chiar dacă toată responsabilitatea căderilor e una personală. Rugăciunea pentru toți este esențială și, alături de ea, o mână de ajutor concretă e oricând binevenită. Putem găsi soluții operaționale realiste pentru normalizarea participării la slujbe – la viața religioasă, în general, în țara noastră.

E poate vremea reluării vieții în biserici fără a face obsesii din distanțare și fără nicio distanțare de suflet, cu măștile necesare de unică folosință furnizate la intrare de către parohii și așezăminte credincioșilor. Sufletele au nevoie de hrană, de nădejde și dragoste, de Adevăr. Nu poate exista sănătate publică fără echilibru sufletesc al oamenilor.

Cine ne-a greșit, e iertat. Momentul e oportun pentru remediere. În fața unor reguli sanitare impuse cu și fără discernământ, blândețea și pacea sufletească sunt reacțiile cuvenite. Le putem dobândi și păstra numai prin Hristos. Cerem și ni se va da.