Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Tristețea a sădit-o Dumnezeu în firea noastră nu spre a o folosi nepotrivit și ușuratic în cazul împrejurărilor nefavorabile din viața noastră și nici spre slăbirea noastră, ci spre a câștiga mulțime de foloase. Cum le putem câștiga? Atunci când o folosim la timpul potrivit. Vremea potrivită pentru întristare nu este atunci când suferim din cauza relelor ce ne-au asaltat, ci atunci când noi facem rele. Noi însă schimbăm această ordine și vremurile potrivite, căci în vremea când făptuim mii de rele nici măcar puțin nu ne întristăm. Însă atunci când suferim chiar și puține rele, de îndată plângem, ne tulburăm, ne mâhnim și ajungem în punctul de a vrea să scăpăm de această viață”.

Precum vedem din acest text reprezentativ, învățătura ortodoxă învață să ne întristăm cu pocăință pentru relele făcute în fiecare zi, și nu pentru greutățile vieții. Mai mult, Sfântul Apostol Pavel rostise cu mult înainte acea „nebunie” pentru mentalitatea lumească: „Mă bucur de suferințele mele” (Coloseni 1, 24).

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii, traducere din limba greacă de Preotul Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2001, p. 41)