Copilul nu vrea doar bani, ci și mângâiere, nu vrea doar haine, încălțăminte și ciocolate, ci și cuvinte dulci, să se întărească, să se consolideze, să se mângâie, pentru ca inimioara lui să se bucure. De obicei, astăzi, părinții se interesează mai mult pentru hrana și formarea lumească: limbi străine, muzică, dans, gimnastică, lupte, scrimă, box, fotbal. Copilul este continuu ocupat, bombardat de cunoștințe și imagini, știri și reclame. Este obosit de la o vârstă mică. E cunoscut că exagerarea este întotdeauna periculoasă. Părinții trebuie să fie și pedagogi și cateheți ai copiilor lor. Așa cum frumos zice Mitropolitul Emilian de Silivria: „În criza duhovnicească a zilelor noastre, vor fi câștigați copiii dacă părinții lor, cu multă sensibilitate și multă grijă, îi instruiesc cu râvna catehetului și cu responsabilitatea conștiinciosului dascăl. Părinții trebuie să fie pentru copiii lor primul catehet și primul dascăl. Mai mult, în zâmbetul tatălui său copilul va distinge zâmbetul Tatălui Ceresc, iar în afecțiunea mamei, iubirea călduroasă a Maicii Domnului, mama tuturor creștinilor”.

Îl adorăm pe bebelușul nostru, bucurându-ne că are și el valoare în cadrul acestei lumi. Ne jucăm cu el, îl ținem în brațe, îi urmărim primele mișcări, îl vedem și ne luminăm, și strălucește de bucurie și fața lui! Ne aude pe noi cum vorbim și învață și el să vorbească. Ne rugăm și-l influențăm astfel și pe el în bine, dezvoltându-se astfel într-un climat plin de sfințenie. Ajunge doar să ne vadă cum ne rugăm. Sfântul Grigorie de Nissa spune că orice neînțelegere din familie, desfășurată pe parcursul sarcinii, are influență în sufletul copilului care vine.

Copilul are nevoie și de hrană duhovnicească, fără de care este slab și se ofilește sufletește, nu crește normal.

Am întrebat odată un copilaș, care nu mergea încă la școală: „Ce vrei să te faci când vei crește mare?”. Mi-a răspuns: „Orice meserie din care se câștigă mulți bani!”. M-a surprins și, sincer vă zic, m-am pierdut... Cu ce greșește acest copil? Asta aude, asta a învățat, asta zice. Acest copil mic are ca aspirație dobândirea de avere, acesta este scopul vieții lui... Pentru asta trăiește. Doar acest lucru îl interesează. Despre bani îi aude mereu că vorbesc pe părinții lui, frații lui, prietenii lui, vecinii, rudele. Acesta este curentul epocii. Sunt stabilite ca fericire bunăstarea economică, bogăția, consumul. Sfântul Vasile cel Mare spune că scopul omului este să se asemene cu Dumnezeu, cât este cu putință. Sfântul Ioan Gură de Aur spune părinților: „Creșteți un atlet pentru Hristos și învățați-l, ca și om al lumii, să fie evlavios de mic copil”.

Există dragoste și pseudo-dragoste. Dragoste sfântă, divină, jertfitoare, smerită, dar și dragoste bolnavă, sentimentală, egoistă, exclusivă, geloasă. Cu cât dragostea părinților către copii va fi patologică, exagerată, cu atât ea îi va face pe copii dependenți de părinții lor. Va încurca comportamentul lor și va face atitudinea lor să fie una negativă.

Să nu-i amețim pe copii cu pălăvrăgeală, fiindcă îi obosim. Să spunem mai puține lucruri și să facem mai multe. Îi vom ajuta mai bine prin exemplul nostru și prin rugăciunea noastră. Rugăciunea noastră va vorbi în mod direct în inima lor. Le va vorbi Dumnezeu și vom vedea cum copiii ne vor vorbi mai târziu în mod afectuos, cu regret, smerit. Opresiunea în mod sigur va aduce o împotrivire. Cu forța, cu răul, nu vine niciodată binele. Nici lingușirea nu ajută. E posibil să hrănească egoismul și să devină astfel copii nesupuși, aspri, lipsiți de milă, nerespectuoși și mândri.

Familia și societatea se destramă din cauza bolii mândriei. Sănătatea este smerenia. Nu vrem să o acceptăm. Vorbim astfel despre relații interpersonale greșite, despre discordanța caracterelor, despre conflictul epocilor și a civilizațiilor, despre nevroze și stres. Baza tuturor acestora este încrederea neumilită în sine, aroganța demonică. Să fim așadar smeriți și să-i învățăm prin însăși viața noastră pe copiii noștri smerenia.