Câți mergem la biserică, dar nu ne obosim să zicem: „Bună, eu sunt Costică!”, altul să zică: „Salut, eu sunt Ion!”. Noi nu știm pe nimeni. Trec pe lângă noi oameni în suferințe majore. Zicem Domnului să ne rugăm..., dar nu întindem mâna să ajutăm.

Eram într-o duminică dimineață – o zic tot timpul asta, tot timpul o zic, pentru că a devenit o obsesie, în care ne zbatem uneori și pe care le numim zile normale – la Catedrala din Sibiu (care este o catedrală care se pornește greu la rugăciune, dar când se pornește, duduie!), la o Dumnezeiască Liturghie, cu adevărat Dumnezeiască! Mi s-a părut că nici nu sunt acolo. Și în timpul Liturghiei așa de bine m-am simțit, încât îndrăznesc să spun că mă luase un drac al mândriei: „Mamă, ce frumoasă Liturghie!”.

Dar când să ies afară, văd o tanti care avea două cârje și suferea de două ori mai multă boală decât toți oamenii pe care îi cunoșteam în toată viața mea: tanti Ana. O haioasă cu ochelari, care biruiește moartea de vreo douăzeci de ani. Se tot ascunde de moarte și moartea n-o găsește! O caută, dar nimic!

Tanti Ana, căzută, săraca, supărată, era un pic murdară. Și una, o dodoloață de femeie care pare mereu că are o țăcăneală mare, stătea lângă tanti Ana. 

Și zic: „Tanti Ana, ce s-a întâmplat?”. Deci eu veneam din harul Ierusalimului... „Tanti Ana, ce s-a întâmplat cu dumneata?”

Zice: „Părinte, m-am grăbit să ajung și eu pe scări, totuși să prind și eu un pic de slujbă! Și pe când urcam, am alunecat și am căzut”.

Și toate femeile acelea cuvioase în Liturghie au trecut pe lângă ea, ca și cum nu ar fi văzut-o. Ba chiar una i-a strigat, în vreme ce, totuși, una, cea mai puțin cuvioasă, o ridica: „Las-o dragă, aia are două pensii!”. Și ea a ridicat cârjele și a zis: „Da' pe ăstea două nu le vrei”.

Aia nu le-a vrut! Și astalaltă, care părea cea mai neprezentă în Liturghie, că tot timpul are ceva de comentat și de vorbit la câte un fluture ce-i zboară prin cap, a luat-o, a pupat-o, a mângâiat-o și a dus la desăvârșire Liturghia. Adică, ea a demonstrat că a înțeles din Liturghie mult mai mult decât toți ceilalți!

(Părintele Constantin Necula, Cum să ieșim din mediocritate, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 24-25)