Din ce ne spunea recent părintele nostru, după un pelerinaj, „concluzii și învățături”

În timpul unui pelerinaj, dată fiind încărcătura duhovnicească a zilelor – mai intensă decât în mod normal –, sesizăm mult mai limpede prezența şi acțiunea legilor duhovnicești în viața noastră.

Fiind o lucrare duhovnicească prin excelență (încercările nefericite de combinare a pelerinajului cu turismul sunt predestinate naufragiului), avem ocazia în aceste zile să trăim mult mai autentic viaţa la care ne cheamă Dumnezeu. E o şansă de a face imersiuni în lumea Duhului, de a învăța limba lui Dumnezeu.

Este importantă pregătirea pentru pelerinaj. Să încercăm să fim atenţi la ce aducem cu noi (nu vorbesc de bagaje!). E limpede că ne luăm cu noi și obiceiurile, inclusiv pe cele proaste. Am putea să ne străduim mai mult să (ni) le stăpânim măcar în zilele acestea. Desigur, căpătăm forţă în acest sens dacă ne spovedim înainte şi, eventual, pe parcursul zilelor de pelerinaj.

Cred că toţi ne propunem două obiective în pelerinaj: să dobândim har şi experienţă duhovnicească, să ne întoarcem mai bogaţi întru Hristos.

Dincolo de întâlnirea cu obiectivele propriu-zise ale pelerinajului (moaşte, biserici, icoane făcătoare de minuni etc.), dacă vrem ca această îmbogăţire duhovnicească să se întâmple, trebuie să avem în vedere câteva aspecte, pe care le-am remarcat şi noi în pelerinajul nostru.

• Ca să avem folos duhovnicesc, e foarte important să ne luptăm ca să facem ascultare faţă de cel care conduce grupul şi să cerem binecuvântare în toate.
• Jertfa aduce mult har (începând cu cele mai simple lucruri: căratul copiilor altora, de exemplu; cineva mi-a mărturisit că a primit mai mult har din asta decât atunci când s-a închinat la o icoană făcătoare de minuni). Jertfa fiecăruia dintre noi se întemeiază pe „mai fericit este a da, decât a lua” (Fapte 20, 35).
• Se folosesc mult cei care luptă să evite orice împrăştiere (gând, vorbă, privire).
• Mai întâi să ne rugăm pe săturate în fiecare loc unde ajungem, apoi să ne apucăm de filmări şi poze.
• Asceza din aceste zile e importantă: somn, vorbă şi mâncare mai puţine, şi mai multă luptă pentru a nu ne pierde atenţia, pentru a ne răbda fratele, mai multă rugăciune şi mai mult post.
• Să căutăm să nu facem „performanţe” de genul „cât mai multe obiective în zilele pe care le avem la dispoziţie”. Îmi amintesc cum am „dezamăgit” pe cineva când, la sfârşitul unei şederi de două săptămâni în Sfântul Munte, i-am zis că nu vizitasem decât trei mănăstiri. Răspunsul persoanei: „Cum? Doar trei? Eu am făcut 19!”. De parcă ar fi raioane într-un magazin! Fiecare loc are duhul lui, starea lui, şi nu le putem niciodată gusta dacă suntem într-o continuă alergătură pentru a putea „bifa” noi şi nenumărate „trofee duhovniceşti”.

Cum pierdem harul? 

• Judecarea aproapelui este cea mai ușoară cale. Nu mai vorbesc de tensiuni şi certuri.
• Vorba multă, sărăcia duhovnicească a omului.
• „Facă-se voia mea” aduce multă întristare, este o meteahnă cu care ne întâlnim adesea în pelerinaj.
• Să nu ne pierdem pacea pentru o negociere de 5 lei (atunci când cumpărăm ceva, când plătim masa etc.).
• Trăirea superficială a acestor zile speciale: cu acest timp nu ne mai întâlnim. Pentru unii, aceste şapte zile (atât a durat pelerinajul nostru) pot fi ca şapte vieţi, pentru alţii pot fi ca șapte ceasuri – depinde cum ne raportăm la ele.
• Să avem grijă mai ales la sminteli. Să avem grijă să nu vorbim de rău un loc sau un om care ne-a dezamăgit.

După pelerinaj

Din pelerinaj, în principiu, te întorci schimbat. Dar abia apoi, în timp, vreme de câțiva ani, o să vezi ce a însemnat pelerinajul în viața ta: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7, 20), zice Hristos. Dacă nu am adus roadă bună, înseamnă că nu l-am făcut al nostru, că nu l-am folosit cum trebuie.

Să nu risipim cele pe care le-am primit. Risipim când aruncăm mărgăritarele porcilor (cf. Matei 7, 6), când povestim celor care nu dau doi bani pe Hristos despre starea și harul pe care le-am avut în pelerinaj.

Să fim foarte atenţi cu cele pe care ni le dă Dumnezeu în mod direct, personal. Și dacă e să le împărtășim, să le împărtășim cu sfătuire, în sensul că duhovnicul ar trebui și poate să spună ce se poate povesti apropiaţilor și ce nu. Mulţi sunt cei care s-au apucat să dezvăluie din cele pe care harul lui Dumnezeu le-a lucrat în inimile lor, şi s-au trezit apoi sărăciţi de acel har. Nu au înţeles că ceea au primit era pentru ei, și atât.

După fiecare pelerinaj, viețile noastre ar trebui să capete o nouă strălucire. Aceasta este urmarea dobândirii harului, aceasta arată că ne-am folosit de cele trăite.

Altfel, vom face excursii, şi nu pelerinaje. Şi e păcat.

(Articol publicat de autor și aici)