Ați auzit de Sfântul Alexie Meciov, care a fost preot. Acestuia toate îi mergeau bine, avea o soție minunată, iubitoare, copii, parohie în Moscova – și pe neașteptate i-a murit soția, pe care o iubea foarte mult. O vreme n-a putut deloc să-și vină în fire, nu putea sluji normal, plângea tot timpul. A venit la el un alt sfânt, faimosul Ioan de Kronstadt, care aflase de durerea lui și dorise să se întâlnească cu el. I-a zis părintelui Alexie cuvintele următoare: „Acum știți ce înseamnă să suferi. Or, câți oameni din jurul dumneavoastră nu suferă? Dumneavoastră sunteți preot: această suferință, această cunoaștere a dumneavoastră, amintirea soției vă pot ajuta să le slujiți acestor oameni nefericiți, deznădăjduiți, bolnavi, suferinzi. Nu trebuie să vă lăsați înghițit de durere, ci trebuie să mergeți la oameni și să-i ajutați știind ce înseamnă durerea” – și părintele Alexie s-a ridicat și a început să slujească. Bineînțeles, el nu a mai îndrăgit vreo altă femeie – și asta este foarte bine, fiindcă durerea lui i-a dat o compasiune colosală față de ceilalți oameni: nu privea niciodată cu nepăsare necazul altuia, ci se străduia întotdeauna să ajute. Tragedia unicei lui iubiri l-a făcut mai profund, l-a dus la sfințenie.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, p. 60)