Printre întrebările care se cuvin puse celui ce se spovedeşte, pe primul loc sunt următoarele: 1) “Spune-mi, fiule, crezi aşa cum Biserica Sobornicească şi Apostolească, în Răsărit sădită şi crescută, şi de la Răsărit răspândită în toată lumea, şi care în Răsărit rămâne până acum neclintită, a predanisit şi a învăţat?”; 2) “Nu te îndoieşti de vreo predanie?”; 3) “Spune-mi, fiule, nu ai fost cumva eretic şi apostat?”; 4) “Nu te-ai întovărăşit cu ereticii şi cu apostaţii, mergând în capiştile lor, ascultându-le învăţăturile sau citindu-le cărţile?” A citi cărţile eretice şi a lua aminte la învăţătura lor este un păcat greu împotriva credinţei, un păcat al minţii bolnave de trufie, care din această pricină leapădă jugul ascultării faţă de Biserică şi caută o libertate nebunească, păcătoasă. Iar acum păcatul acesta nu mai este socotit drept păcat!

Adevăraţii creştini din toate timpurile s-au păzit cu toată osârdia de otrava ucigătoare a ereziei şi a celorlalte învăţături mincinoase. Ei se ţineau neabătut de Predania dogmatică şi morală a Bisericii. Nu numai că credeau ortodox în Sfânta Treime, ci îşi şi îndreptau viaţa, şi nevoinţele, şi moravurile după Predania Bisericii. Trăsătura deosebitoare a tuturor Sfinţilor Părinţi era călăuzirea neabătută după Predania Bisericii, şi ei au poruncit să-l socotim adevărat doar pe acel îndrumător duhovnicesc care urmează în toate privinţele învăţăturii Părinţilor Bisericii Răsăritului, adeverind şi pecetluind învăţătura sa prin scrierile lor.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 168-169)