Între minte și Adevăr există o compatibilitate de fond perfectă. Nu-i doar un postulat teologic, nici doar o lozincă filosofică, ci este o realitate despre care astăzi, conjugat, vorbesc teologia, filosofia, psihologia, neuroștiințele, microbiologia etc (vezi: diac. Sorin Mihalache, Lumina Celui Nevăzut, vol. II, cap. 8: „Universul și lumea vieții omenești”, București, 2016, pp. 259-367). 

Când spunem „minte”, nu ne referim doar la materia cenușie a creierului, ci la întreaga structură rațională a omului; de altfel, la întreaga lui structură ontologică, toată zidită să reacționeze, să cuprindă și să exprime Adevărul întru care am fost zidiți. Altfel spus, omul este zidit de un Dumnezeu sută la sută Adevăr și care, tot ceea ce creează este sută la sută Adevăr, compatibil cu tot Adevărul: trăit de Dumnezeu și așezat în făpturile văzute și nevăzute. Mai mult, în Universul sensibil nu este un altul în afara omului capabil să traducă, să exprime, să cuprindă și să dezvolte Adevărul. De aceea, teologic, spunem că date fiind proporțiile Universului în raport cu omul, el este un macrocosmos, iar omul, replica sa în mic, un microcosmos. Însă, paradoxal, pentru că omul este conștiința Universului, este văzut el de Sfinții Părinți ca un macrocosmos, iar universul un microcosmos; ceea ce arată atât convergență lor interioară, dar mai ales faptul că cosmosul se regăsește în om, la nivelul căruia atinge conștiința. Așadar, toată funcționalitatea bio-chimico-psihico-spirituală a Universului depinde de om, iar cea a omului depinde de Adevăr în cele mai mici detalii. 

Sufletul omului este însetat de Adevăr și nu-și găsește odihna, noblețea și împlinirea decât în Adevăr. Orice surogat și orice trucare a Adevărului obosește, ofilește și chinuie amarnic sufletul omului până la deznădejde și iad insuportabil, iar mintea lui devine incoerentă și irațională în recrudescență, până la patologie. De altfel, iadul nu-i altceva decât iraționalitate ontologică a sufletului rupt de Adevăr. Este parodia Adevărului și minciuna ca realitate virtuală, care vrea să se  așeze în locul Adevărului. Inventează o realitate iluzorie și dă impresia că se poate locui în ea. Însă, pe cât de adevărat este că Realitatea se identifică cu Adevărul, pe atât de adevărat este că iadul este lipsa Adevărului, deci și a Realității, care parazitar supraviețuiește pe structurile ontologice ale Adevărului în cei ce le refuză.

La rândul său, trupul cu tot psihismul său, depinde întru totul de alegerea și unirea sufletului cu Adevărul. Cu cât sufletul este mai structurat în Adevăr, cu atât legitățile psihice și fizice ale omului sunt în coerență, în raționalitate, în armonie, în deplină sănătate. Un om sănătos la trup și la psihic este dovada limpede a unui suflet plin și în deplin dor de Adevăr, după cum bolile trupului și blocajele psihicului denotă o așezare nepotrivită a omului în minciună conjuncturală sau ființială. Toată medicina lumii arată că trupurile se îmbolnăvesc doar pentru că li s-au încălcat legitățile naturale, prin deficit sau prin abuz. La rândul ei, clinica și terapia psihologică, confirmă medicina și subliniază că patologiile psihismului cu toate traumele lui blochează sănătatea trupului. De altfel, trupul în legitățile lui firești este cel mai bun indicator și dă cele mai clare simptome despre sănătate sau boala psihicului, reflexe evidente ale stării sufletului (Ioan 5, 14; vezi și: Sorin Mihalache, Ești ceea ce trăiești, cap. III: „Legătura dintre sănătate și spiritualitate, evidențiată de știință”, Ed. Trinitas, București, 2019, pp. 129-149; ieromonah Ghelasie Gheorghe, Taina Vindecării. Medicina Isihastă, Ed. Platytera, București, 2017, pp. 31-50, 131-135 și Darian Leader și David Corfield, De ce se îmbolnăvesc oamenii, trad. Cristina Spătaru, Ed Trei, București, 2012, pp. 154-165).

Cu alte cuvinte, Adevărul în lume nu plutește în aer, fiind legat exclusiv de lumea cogniției. Nu ține doar de opinii și concepții acceptate sau respinse, ci este un Adevăr întrupat. Este Adevărul lucrurilor, făpturilor și legităților lor. Putem spune că lumea este Adevărul plasticizat și înveșmântat în infinite ființe/nuanțe, într-o continuă mișcare și manifestare pentru om și sănătatea lui, care-i totuna cu bucuria lui de Viață. Cu cât omul se adaugă acestor legități ale Realității întrupate: le înțelege, le numește, le respectă, le asumă și le folosește potrivit Rațiunii lor de-a fi, cu atât toate legitățile biologiei sale, toată traiectoria psihicului și starea sufletului intră în sănătate integrală sau ființială.

 Pe scurt, atunci când omul contemplă cu mintea sa Adevărul, îl alege și se structurează întru el, pe orice palier al existenței, dă trup din trupul lui și suflet din sufletul lui Adevărului care, astfel, se vede, se aude, se pipăie (I Ioan 1, 1-2), iar Adevărul îl răsplătește cu curaj neînfricat, cu granițe și hotărâri nezdruncinate, cu iubire înflăcărată netumultuoasă, semne garantate ale unei sănătăți integrale și întregitoare.

Iubirea, la rândul ei, este sângele ce curge prin venele Adevărului. Adevărul fără Iubire este ca trupul fără suflet și a sufletului fără Duhul Sfânt. Iubirea este tensiunea care reglează uimirile minții, experiențele sufletului și legitățile trupului în relație cu Adevărul. Ea face Adevărul compatibil cu toată structura ontologică a omului (așa cum sângele este viața macro/microbiologică a trupului) dând avânt acolo unde își pierde din iuțime și temperând acolo unde înflăcărarea și însuflețirea Adevărului tinde să treacă peste granițe. De aceea, ele sunt ontologic și intrinsec legate una de alta, lipsa uneia nesuplinind prezența celeilalte. Practic, cine nu este în Adevăr, nu are nici Iubire, iar cine nu Iubește nu poate fi nici în Adevăr.

În consecință, atâta sănătate are mintea noastră, cât Adevăr contemplă. Atâta sănătate are sufletul nostru, cât Adevăr alege să (re)cunoască și să întrupeze. Atâta sănătate are trupul nostru cât primește de la Adevărul văzut de minte, dorit, iubit și întrupat de suflet în trupul de care este nedespărțit; numai și numai dacă este plin de Iubire, așa cum zice Sfântul Fotie cel Mare: „Nimic nu este mai plin de Iubire, decât Adevărul”!