Aducerea aminte a lucrurilor celor de apoi
După cum copacii care se răsădesc des nu pot prinde rădăcini adânci în pământ, tot așa și deasa mărturisire nu lasă obiceiurile și deprinderile rele ale păcatului să capete rădăcini adânci în inima celui care se spovedește des.
Întâiul folos al mărturisirii dese
După cum copacii care se răsădesc des nu pot prinde rădăcini adânci în pământ, tot așa și deasa mărturisire nu lasă obiceiurile și deprinderile rele ale păcatului să capete rădăcini adânci în inima celui care se spovedește des. Sau, mai bine zis, după cum un copac bătrân și mare nu poate fi doborât dintr-o singură lovitură, tot așa un obicei și o deprindere, vechi și rele, nu le poate dezrădăcina și nimici cu totul doar o singură suferință a inimii - și aceea, poate, nedesăvârșită - pe care a arătat-o cel ce se pocăiește, la spovedanie. Cu toate că păcatul lui a fost iertat, prin rugăciunea de iertăciune a duhovnicului.
(Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Fotini, Galați, 2007, pp. 179-180)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro