În multe dintre situaţiile de viaţă, oamenii s-au obişnuit să ia propriile hotărâri, să acţioneze conform acestora şi abia apoi, în momente de cumpănă, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Ne-am obişnuit din păcate să credem că noi ştim ce e mai bine pentru noi, ce ne dorim şi ce nu, şi Îl chemăm pe Dumnezeu doar ca să ne ajute să ne împlinim propria voie. „Facă-se voia Ta” s-a transformat din ce în ce mai mult în „Ajută-ne să facem voia noastră”. Şi ajungem să ne mirăm, să fim răniţi, dezamăgiţi, să cădem în deznădejde pentru faptul că Dumnezeu nu ne ajută să împlinim planurile, despre care nu ne-am întrebat dacă fac parte dintre planurile Lui pentru noi. În general, noi suntem animaţi în acţiunile şi alegerile noastre de ceea ce apreciem a fi binele nostru imediat, caracterizat prin obţinerea recompensei – fie de ordin material, fie de ordin psihologic – şi evitarea sancţiunii. De multe ori ne este dificil să tolerăm chiar şi o amânare în obţinerea recompensei, considerând că ştim cel mai bine cum şi când trebuie să se întâmple lucrurile.

Un mesaj cu aspecte diverse

În ceea ce priveşte aspectele vieţii puternic investite afectiv, precum îndrăgostirea, începerea unei relaţii, întemeierea unei familii, este transmisă şi consolidată (prin mesajele canalelor mass-media, atât filme, cât şi emisiuni şi relatări din viaţa vedetelor) ideea de a-ţi urma inima. Doar că acest mesaj cuprinde aspecte atât de diverse şi uneori atât de diferite, încât interpretările contextuale ar putea induce în eroare. „Inima” poate însemna starea de moment, dispoziţia afectivă, care este variabilă, fiind influenţată atât de factori interni – gânduri, stare fizică, stimă de sine, dar şi de factori externi – întâlnirea cu o persoană agreabilă, realizări în plan profesional sau pur şi simplu vremea plăcută de afară. Starea de moment poate da senzaţia de împlinire, armonie deplină, se poate reflecta asupra relaţiilor cu semenii şi poate predispune la starea de îndrăgostire. Nimic rău să ne bucurăm de dispoziţia de moment, să fim mai deschişi în relaţiile cu ceilalţi. Cu toate acestea, contextul afectiv poate varia, mergând spre extrema cealaltă, în momentul în care unul dintre factorii de care depinde se modifică.

„Inimă” poate însemna pentru unii visele lor, dorinţele, idealurile cu privire la o relaţie, la caracteristicile partenerului/ partenerei, pe care şi le imaginează în cele mai mici detalii. Riscul ar fi, în astfel de situaţii, să proiectăm întregul univers al aşteptărilor noastre asupra unei persoane care manifestă doar câteva dintre atitudinile dorite şi aşteptate de noi. Tendinţa minţii umane este de a completa golurile, uneori în sensul propriilor aşteptări, şi de a oferi un sens realităţilor cu care se confruntă. Din această perspectivă, a-ţi urma inima ar putea însemna să încerci să găseşti persoana care corespunde acestor dorinţe şi să reacţionezi pozitiv faţă de potenţialii parteneri care împlinesc chiar şi în mică măsură criteriile noastre. Această percepţie puternic marcată de subiectivitate ar putea să ne determine să ignorăm contextul general – caracterul persoanei, gradul de compatibilitate cu aceasta.

În ultimă instanţă, „inima” ar putea fi mult influenţată de instincte.

De asemenea, există posibilitatea ca persoana de care ne îndrăgostim să ne trezească această stare prin modul în care ne face să ne simţim, prin modul în care arată sau prin relaţia de comuniune pe care simţim că o avem la un moment dat. Toate acestea pot să se schimbe pe parcurs, moment în care şi starea de îndrăgostire poate să dispară.

Înţelepciune în alegerile noastre

În contextul în care inima poate fi influenţată de atâtea aspecte variabile, de moment, este posibil ca ceea ce pare a fi o alegere stabilă, un sentiment puternic de iubire, să fie doar o preferinţă de moment, o proiecţie a propriilor dorinţe. Pare mai înţelept, din acest punct de vedere, ca în loc să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute făcându-l pe x sau pe y să se îndrăgostească de noi, să-L rugăm să ne ajute să întâlnim persoana potrivită şi să ne dea înţelepciune în alegerile noastre. Această abordare deschisă şi relaxată Îi lasă lui Dumnezeu libertatea de a lucra în viaţa noastră şi ne fereşte în acelaşi timp de atitudini rigide, ataşamente disfuncţionale, care se formează, în pofida tuturor evidenţelor. Importantă este încrederea şi nădejdea că Dumnezeu lucrează în viaţa fiecăruia la momentul potrivit, fapt care poate fi un sprijin şi în momentele mai dificile, în care nimic bun nu pare să se întâmple.