Ap. I Corinteni 14, 6-19

 

Fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi sau în descoperire, sau în cunoştinţă, sau în proorocie, sau în învăţătură? Că precum cele neînsufleţite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaşte ce este din fluier, sau ce este din chitară? Şi dacă trâmbiţa va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război? Aşa şi voi: dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt. Sunt aşa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înţelesul ei. Deci dacă nu voi şti înţelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbeşte, şi cel care vorbeşte, barbar pentru mine. Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii. De aceea, cel ce grăieşte într-o limbă străină să se roage ca să şi tălmăcească. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. Fiindcă, dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu: «Amin», la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici? Căci tu într-adevăr, mulţumeşti bine, dar celălalt nu se zideşte. Mulţumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi; dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zece mii de cuvinte într-o limbă străină.