Ap. I Tesaloniceni 2, 1-8

Fraților, voi înșivă știți că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică, ci, după ce am suferit și am fost, precum știți, ocărâți în Filipi, am îndrăznit întru Dumnezeul nostru să grăim în fața voastră, cu multă luptă, Evanghelia lui Dumnezeu. Pentru că îndemnul nostru nu venea din rătăcire, nici din gânduri necurate, nici din înșelăciune, ci, după cum am fost socotiți vrednici de Dumnezeu ca să ni se încredințeze Evanghelia, așa vorbim, nu căutând să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu care ne încearcă inimile, că niciodată nu ne-am arătat cu cuvinte de lingușire, după cum știți, nici cu ascunse porniri de lăcomie. Dumnezeu îmi este martor. Nici n-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alții, deși puteam să fim cu greutate, ca apostoli ai lui Hristos. Noi, însă, am fost blânzi în mijlocul vostru, așa precum o doică îngrijește pe fiii săi; astfel, iubindu-vă, eram bucuroși să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar și sufletele noastre pentru că ne-ați devenit iubiți.