Ap. Fapte 17, 1-9

Ap. Fapte 17, 1-9

În zilele acelea, Pavel și Sila, după ce au trecut prin Amfipoli și prin Apolonia au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. Și după obiceiul său, Pavel a intrat la ei și în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi, deschizându-le și arătându-le că Hristos trebuia să pătimească și să învieze din morți, și că Acesta, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristosul, Iisus. Și unii dintre ei au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila și mare mulțime de elini închinători la Dumnezeu și dintre femeile de frunte nu puține. Iar iudeii, umplându-se de invidie și luând cu ei pe câțiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea și, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului. Dar negăsindu-i, târau pe Iason și pe câțiva frați la mai-marii cetății, strigând că cei ce au tulburat toată lumea au venit și aici; pe aceștia i-a găzduit Iason; și toți aceștia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus. Și au tulburat mulțimea și pe mai-marii cetății care auzeau acestea. Și, luând chezășie de la Iason și de la ceilalți, le-au dat drumul.

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei