Arhimandritul Iachint, moșul lui Eminescu, econom la Mitropolia Moldovei

Puncte de vedere

Arhimandritul Iachint, moșul lui Eminescu, econom la Mitropolia Moldovei

Pe 15 ianuarie se împlinesc 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, fericit prilej de a-l comemora reiterând rolul său major în istoria culturii naționale. Unii încă își mai pun problema dacă Eminescu a fost sau nu religios. Opera și viața lui ne confirmă cu tărie faptul că poetul era puternic ancorat în spiritualitatea ortodoxă românească. Dacă cineva s-ar întreba de unde această apropiere de Biserică, am răspunde că, fără doar și poate, zestrea duhovnicească a familiei mamei sale l-a influențat, determinându-l să caute Adevărul.

Am adunat câteva informații despre unul dintre moșii lui Eminescu: Arhimandritul Iachint Iurașcu, ucenic și colaborator apropiat al Mitropolitului Veniamin Costachi, care l-a adus la Mitropolie și i-a dat ascultarea de econom sau administrator al Centrului eparhial din Iași. 

Se știe că Raluca, mama poetului, provenea dintr-o familie credincioasă și evlavioasă. Părinții ei, Vasile și Ioana Iurașcu, au avut nouă copii, dintre care șase s-au călugărit: patru fete (monahiile Olimpiada, Fevronia, Sofia, și Sofia, fostă Safta) și doi băieți (arhimandritul Iachint și monahul Calinic). De menționat un aspect care generează uneori confuzie: ultima dintre călugărițele Iurașcu, Sofia, a fost căsătorită la Bacău cu D. Velisari dar, după decesul soțului s-a călugărit, alegând tot numele de Sofia, în amintirea surorii sale, maica Sofia, care între timp decedase. Mai mult, ea a venit la Agafton și cu o fiică, călugărită cu numele de Xenia. 

Dacă despre monahiile Iurașcu se vorbește chiar și în Patericul Românesc, în articolul de față vom evidenția, pe cât ne stă în putință, câteva aspecte din viața și lucrarea în Biserică a Arhimandritului Iachint, despre care nu s-au scris prea multe.

Ioana Iurașcu l-a născut pe Iancu în 1815. Deprinzând dragostea de cele sfinte, dar mai ales dorul de viață călugărească, din copilărie a intrat în obștea Mănăstirii Coșula, la nici 18 ani, devenind monahul Iachint. La scurt timp, Mitropolitul Veniamin Costachi l-a transferat la Iași, rânduindu-l ca administrator sau econom al Mitropoliei și hirotonindu-l ieromonah. Se pare că Iachint împlinea această ascultare încă din 1835. Harnic și sârguincios, corect chivernisitor al bunurilor Mitropoliei, ieromonahul Iachint Iurașcu a fost hirotesit protosinghel și, apoi, arhimandrit de Mitropolitul Veniamin.

Însemnările lui Matei, fratele poetului, ni-l arată pe cuviosul părinte ca „școlit”, vorbitor de limbă germană și franceză, dar și o fire boemă, având numeroși prieteni în protipendada ieșeană. 

În documentele Mitropoliei, el apare drept „iconomul ogrăzii”, adică purtând grijă de pivnița și alimentele trebuincioase pentru ierarh și personalul deservent al Catedralei „Sfântul Gheorghe”, al sectoarelor administrației chiriarhale, pentru musafiri, dar și pentru muncitorii marelui șantier început odată cu punerea temeliei actualei Catedrale mitropolitane, la 3 iulie 1833. Tot părintele Iachint se ocupa și de administrarea viei de la Socola, a prisăcilor de acolo, dar și a celorlalte moșii ale Mitropoliei, cu terenuri arabile, păduri, fânațe – precum cele de la Cârlig, Aroneanu ori Sinești.

Din însemnările vremii deducem că ascultarea de „iconom al ogrăzii Mitropoliei” a împlinit-o până în 1867, trecând apoi în cea de administrator al Mănăstirii Aroneanu, aflată în „țarina târgului Iași”. Părintele Iachint îl înlocuia la Aroneanu pe Arhimandritul Isaia Teodorescu, profesorul lui Ion Creangă la Școala Domnească din Târgu-Neamț, unde fusese câțiva ani chiar director, între 1853-1855. Din 1867, el fusese numit rector la Seminarul Veniamin din Iași. Povestitorul și-a imortalizat dascălul în cunoscuta poveste Popa Duhu, publicată în Convorbiri literare în 1881. 

La Aroneanu, părintele Iachint întâmpinase multe neajunsuri, deoarece, dacă biserica deținuse înainte întinse proprietăți funciare, după 1864 abia avea cu ce se întreține. Bolnav – între timp, din pricina unei suferințe rămăsese și șchiop –, arhimandritul Iachint nu mai reușea să facă față solicitărilor ascultării. La acestea toate s-a adăugat și o plângere nefondată făcută la Mitropolie de către protopopul de Iași, care cerea schimbarea sa din funcție. De aceea, într-un raport către Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu, scris pe 18 august 1885, el preciza că, după ce biserica a sărăcit din pricina secularizării pământurilor chinoviei în urma decretului din 1863, ajungând într-o stare avansată de degradare, pentru a asigura cele necesare funcționării ei, harnicul arhimandrit s-a văzut nevoit să cheltuiască și puținele sale agoniseli de pe vremea în care lucra la Mitropolie. Adresarea către chiriarh dovedește o bună pregătire a bătrânului Iachint: „Înaltpreasfințite și al meu prea bun Stăpân, cu umilință vă implor iertarea și arhipăstoreasca binecuvântare”. 

Milostivul chiriarh dispune: „Luând în considerațiune vârsta înaintată și slăbiciunile Cuvioșiei sale, arhimandritului Iachint, noi găsim de cuviință amânarea înlocuirii sale de la Biserica Aroneanu”.

La 18 aprilie 1886 bătrânul Iachint a înaintat o cerere către Mitropolitul Iosif, solicitându-i binecuvântarea de a se retrage către ținuturile natale, ca stareț (superior) la Mănăstirea Coșula unde, în tinerețe, fusese novice: „Starea în care mă aflu și bătrânețea mă silesc a mă apropia de familia și rudele mele în județul Botoșani, la vreuna din mănăstiri. Cu prea umilite metanii vă rog să vă milostiviți a mă premuta în postul de superior la Sfântă Mănăstire Coșula, rămas de curând vacant”. 

Peste zece zile, pe 28 aprilie 1886, ierarhul a aprobat numirea arhimandritului Iachint în funcția de stareț al Coșulei, înștiințând Ministerul Cultelor și Protopopiatul din Botoșani că, începând cu data de 1 mai 1886, noul superior va prelua inventarul mănăstirii încredințate spre conducere în urma decesului Arhimandritului Gherasim Mîrzescu, descendent din celebra familie ieșeană a Mîrzeștilor. Odată cu decizia de numire, Cancelaria mitropolitană i-a înmânat părintelui Iachint și Regulamentul pentru disciplina monahală, întocmit și votat de Sfântul Sinod în anul 1873. 

A stărețit la Coșula doar câteva luni, până la finele verii, căci pe 28 august 1886, protopopul de Botoșani, Lăzărescu, trimitea Mitropoliei o telegramă prin care anunța decesul părintelui Iachint: „Arhimandritul Iurașcu, superiorul mănăstirii Coșula, mort noaptea trecută 26-27 august. Recomand pe ieromonahul Ignatie Buțureanu din Vorona”. În aceeași misivă, protoiereul Lăzărescu propunea un nou stareț al chinoviei. 

Revenind la perioada în care părintele Iachint a trudit ca „iconom de ogradă al Mitropoliei”, deducem că, în parte, această ascultare a coincis cu păstorirea luminoasă și plină de înfăptuiri a Mitropolitului Veniamin Costachi. În unele însemnări, Iachint figura ca viețuitor în obștea monahală ce deservea Catedrala Mitropolitană cu hramul Sfântul Gheorghe din Iași încă de prin 1835. Erau anii când lucrările la zidirea noii catedrale se aflau în plină desfășurare. Că iconomul ogrăzii își împlinea datoria cu multă conștiinciozitate o arată și faptul că și-a păstrat ascultarea sub alți șapte mitropoliți, urmași ai marelui Veniamin Costachi: Filaret Beldiman (1842-1844); Meletie Lefter (1842-1844); Meletie Burdujanul (1848-1849); Mardarie Apamias (1849-1851); Sofronie Miclescu (1851-1860); Chesarie Răsmeriță (1861-1863). A rămas în aceeași ascultare și în primii ani de păstorire ai dârzului Calinic Miclescu (1863-1875), apoi, probabil din pricina vârstei sau pentru oarece neînțelegeri cu ierarhul, în 1867 i s-a dat transferul la Mănăstirea Aroneanu.

Deducem că Arhimandritul Iachint a fost martor la toate strădaniile Mitropolitului Veniamin de a construi actuala Catedrală, la conflictul Mitropolitului cu o parte dintre cârmuitorii vremii, la demisia acestuia, la părăsirea șantierului, dar și la reluarea lucrărilor sub Mitropolitul cu viață îmbunătățită Iosif Naniescu. Din păcate, nu a mai apucat să vadă și sfințirea mărețului edificiu. 

În perioada în care nepotul său, Mihai Eminescu, locuia și împlinea anumite funcții în Iași, moșul său încă nu se stabilise la Coșula. Cel ce se ocupase în tinerețe de pașaportul junelui Mihai, pașaport necesar plecării acestuia la studii, în Cernăuți, presupunem că a încercat să-și încurajeze nepotul cu sfatul, cu rugăciunea, cu bogata sa experiență de viață.