Suntem dinaintea unui nou parcurs al postirii în așteptarea Învierii. Oricât de metaforic pare creștinismul în propuneri, chemarea sa la postire este cât se poate de reală. Nu o facem doar să nu mâncăm, ci pentru ca, mereu, să putem oferi celuilalt din puținul nostru. Unii pun deoparte din zgârcenie – cazul fratelui fiului risipitor – alții dau din ce au agonisit alții – cazul fiului risipitor – iar alții împrăștie tot ce au cu gândul că poate așa își află aproapele lui vindecarea de golul de libertate din suflet – cazul tatălui risipitor. Postirea omului credincios are, însă, altă valorizare sufletească. E făcută în liniște și departe de ochii hulpavi de spectacol ai mulțimii – cazul vameșului Zaheu. Fără zgomotul judecății – care acoperă efortul „corect” al fariseului ce se roagă în miezul Templului. Cu discernământ și smerenie – asemenea vameșului care ne propune, de fapt, refrenul postirii: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!

Ce ne spune în fapt textul Evangheliei acesteia (Matei 25, 31-46) ține de cea mai de preț învățătură, în ce ne privește ca împreună – lucrători ai Viei Împărăției, dintre cele mărturisite de Domnul Iisus Hristos: Fără de Mine nu puteți face nimic! Pentru că ne așează mântuirea aproape. Când vom fi chemați la picioarele Celui care stă pe Tronul Slavei – observăm așadar că este un tron, nu o sală de judecată unde să tot cârtim – simplitatea algoritmului Judecății ne va surprinde. Nu tu cuvinte prin care să ne vădim deșteptăciunea prin puterea memoriei, nu tu texte grele de conținut, nu tu recitări sapiențiale... nimic. Numai noi și faptele noastre dăruite Lui. El, Cel Care se ascunde în cel flămând și bolnav, gol de haine și întemnițat (Matei 25, 35-36). Atât de încredințați că fac de dragul omului acestea sunt sfinții, încât se miră că Dumnezeu le socotește lor aceasta ca virtute. Ei nici nu știu că o fac pentru că o fac în virtutea omeniei lor, fără să creadă că poate băga cineva în seamă astfel de lucruri simple. Ceilalți care nu le împlinesc nu văd nici ei importanța unor astfel de gesturi simple. Par prea puțin importante pentru a avea valoare în judecată. Nesemnificative, ar spune. Nu au intuit că Dumnezeu poate fi prezent în astfel de oameni obscuri, fără reprezentativitate pentru lumea lor. 

Ce ne spune Domnul este să-i privim pe oameni prin ochii Săi. Să nu fim farisei plini de ceea ce facem ori duplicitari. Să nu credem că El, care este Prezența absolută, nu este în cutare ori cutare om ce-l etichetăm noi ca păcătos, sărac și neînsemnat, ori pur și simplu de ocolit. Cercul de prieteni ai lui Dumnezeu e neașteptat pentru că El este un Prieten neașteptat pentru mulți. Nu întâmplător mari dezamăgiți de viață ori ucigași și impostori ne spun cum viețile lor se schimbă tocmai că Îl cunosc pe Dumnezeu. De fapt, prin pocăința lor – asupra căreia putem să avem îndoieli sau nu – Hristos se recunoaște în ei. Nu-i ridică sănătoși îndată și nici nu-i eliberează din temniță. Dar aducându-le cerul aproape le face suferința suportabilă. Să redobândești liniștea în suferință și nedreptate, în foame ori înfrigurare este cel mai de preț dar pe care îl poți afla în viață. Este sensul căii prin care te intersectezi cu Dumnezeu. și nu-L mai lași din inimă. Este ceea ce scria Mitropolitul Antonie de Suroj: „Ajung în Împărăție oamenii care, după fiecare înfrângere suferită, în loc să stea țintuiți la pământ și să-și plângă starea și nefericirea, se ridică și continuă să meargă”. De foarte multe ori și pentru că înțeleg că le stăm alături, că-i însoțim și că-i susținem nu în nume propriu. Ci în Numele Lui. Odihnindu-L pe Dumnezeu prin facerea binelui cu El. E greu de intuit asta? Fără îndoială. E greu de intuit pentru că în judecata umană, chiar în dosarele penale, nu este nimeni obligat să-ți dovedească vinovăția ci tu trebuie să îți vădești nevinovăția. Iar ei trebuie să admită dacă tu, nevinovatul, ai sau nu dreptatea de partea ta. Ori Domnul nu așa judecă. Din coplicările moraliste fără scrupule morale. Dacă vreți Judecata Domnului nu este etică. E morală. Adică Îl conține pe Hristos în măsura ei. El Este Cel Ce este Judecata și Judecătorul deopotrivă. 

Veșnicia osândei ori a vieții veșnice nu stă în aplicarea cu rigoare a normelor gândiri noastre. Excesul de răutate ne face de nedorit în Împărăție. Zgomotul nostru, gălăgia din gândirea noastră care nu vede omul ca om, chip al Slavei lui Dumnezeu, ne ține departe de bucuria săracului, flămândului, neînveșmântatului ori celui întemnițat care Îl vede în faptele care-i întâmpină, dându-le un strop de omenie și bucurie. Fiți dar oameni și priviți în jur. E nevoie de voi în Numele lui Iisus Hristos.