Bătălia pentru virtute
Nu vei lăsa acţiunea şi frământarea de-o parte pentru a te ocupa puţin de propria ta curăţire? Noi suntem numai frământare şi acţiune, iar sufletul ni l-am lăsat în paragină! Curăţeşte-ţi sufletul de patimi printr-o lucrare în adâncime, şi ceea ce vei oferi atunci semenului tău, tu vei oferi nu din golul sufletului tău, ci din bogăţia ta interioară!
Bătrânul Porfirie zicea: „Atunci când Hristos vine să umple toată casa inimii noastre, toate problemele, toate rătăcirile, toate neliniştile dispar. Şi păcatul, de asemenea dispare”.
Unui teolog care susţinea că trebuie să fie un om de acţiune creştinul, Bătrânul Ioil i-a răspuns: „Vai nenorocitule! Nu vei lăsa acţiunea şi frământarea de-o parte pentru a te ocupa puţin de propria ta curăţire? Noi suntem numai frământare şi acţiune, iar sufletul ni l-am lăsat în paragină! Curăţeşte-ţi sufletul de patimi printr-o lucrare în adâncime, şi ceea ce vei oferi atunci semenului tău, tu vei oferi nu din golul sufletului tău, ci din bogăţia ta interioară!”
Lupta spirituală trebuie dusă cu zel. Bătrânul Antim zicea: „Zelul şi nepăsarea sunt două mijloace puternnice. Unul ne uneşte cu Dumnezeu şi celălalt ne separă. Zelul este un fier încins, nepăsarea este un fier rece, nu poate face din el ceva, pe când fierul încins este uşor de modelat”.
Cunoaşterea de sine îl face pe om înţelept. Bătrânul Iosif zicea: „Cunoaşterea de sine îl face pe creştin mult mai înţelept decât alţi oameni. El devine smerit şi în acelaşi timp primeşte harul Sfântului Duh”.
(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 108-109)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro