Bătrânul Zosima, venind în Sfântul Munte, a rămas la început în Mănăstirea Xiropotamu. Viaţa de aici, care nu era de obşte, dar şi mai mult ascultarea primită (să călătorească cu vaporul în diferite locuri pentru anumite lucrări) au obosit mult sufletul său, pentru că nu se putea preda cu totul lui Dumnezeu.

Astfel, a pornit către vârful Athonului, unde s-a rugat Împărătesei Cerului să-i arate calea pe care trebuia s-o urmeze. A fost surprins, însă, de zăpadă şi a rămas zece zile pe vârful muntelui până când, cu mare greutate, a izbutit să coboare lângă muntele Carmel, unde neavând colibă, s-a adăpostit sub o stâncă, slujind la biserica Prorocului Ilie. Este de mirare cum putea să trăiască la o asemenea înălţime fără sprijin; pe el însă nu-l nelinişteau lipsurile cele din afară şi greutăţile exterioare, ci înfricoşătoarele ispite pe care le îndura de la demonii care, cu felurite năvăliri, nu-i dădeau pace nici ziua, nici noaptea. Dacă în acea perioadă n-ar fi avut un povăţuitor cu experienţă, s-ar fi pierdut.

Deoarece pe munte nu avea cele necesare pentru a construi o colibă, Părintele Zosima a coborât la pustie. Ajungând într-un loc închis a descoperit o colibă mică, construită probabil mai de mult de un pustnic necunoscut.

Ostenelile sale este înfricoşător chiar şi numai a şi le închipui cineva. Aducea apa de la Kerasia, două ore depărtare, pe un asemenea drum pe care, chiar şi fără povară, cu greu ar fi putut merge cineva.

Acestea sunt toate cele pe care le cunoaştem despre pustnicul Zosima.

(Antonie Ieromonahul, File de Pateric din Împărăția monahilor – Sfântul Munte Athos. Cuvioși Părinți athoniţi ai veacului al XIX-lea, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Christiana şi Sfânta Mănăstire Nera, Bucureşti, 2000, pp. 47-48)