Sihăstria Kerasia – Athos
Nu departe de Sihăstria Sfântul Vasile, de cealaltă parte a Muntelui Carmel, mai jos de poteca ce leagă Marea Lavră de Schitul „Sfânta Ana”, la 700 de metri altitudine, se află Sihăstria Kersia.
Considerată cea mai veche aşezare pustnicească athonită, Kerasia cuprinde nouă chilii mai mari, locuite fiecare de câte doi sau trei călugări, şi trei colibe pustniceşti.
Chiliile de la Kerasia sunt:
- Chilia „Sfântul Ioan Teologul”
- Chilia „Toți Sfinții”
- Chilia „Sfântul Ioan Botezătorul”
- Chilia „Sfântul Nicolae”
- Chilia „Sfântul Gheorghe”
- Chilia „Intrarea Maicii Domnului”
- Chilia „Sfinții Apostoli”
- Chilia „Sfântul Dimitrie”
- Chilia „Nașterea Maicii Domnului”
De-a lungul timpului, la Kerasia au vieţuit mai mulţi părinţi sporiţi duhovniceşte şi cu o desăvârşită lepădare de sine. La Chilia „Sfinţii Mucenici Dimitrie şi Mina” s-au nevoit cuviosul Hagi Gheorghe și ucenicii săi. Datorită postului îndelungat pe care-l ţinea, a fost numit „postitorul”. El împreună cu ucenicii săi mâncau numai mâncare de post, în special nuci şi miere. De Paşti, ei vopseau în roşu cartofii fierţi, în loc de ouă.
Printre nevoitorii Kerasiei s-au numărat şi bătrânul Cosma (poreclit „omul-usturoi” şi care avea chilia în pădure), părintele Neofit, părintele Natanail Românul, părintele Daniil şi părintele Ioan, care era duhovnicul părintelui Daniil.
(Foto) Kerasia – cea mai veche aşezare pustnicească athonită
Arsanaua Iovanița a Mănăstirii Hilandar
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro