Locul prăpăstios de la Katunakia, un masiv stâncos, cu deschidere la Marea Egee, se află în partea de sud-vest a peninsulei Sfântului Munte. Imensa tăietură, care despică vertical trupul Sfântului Munte, începe de la mare şi ajunge până la rădăcinile ultimului vârf al Athonului. Răspândite în şanurile ei, cele paisprezece căsuţe pustniceşti, sunt agăţate de stânci abrupte şi inaccesibile, ca nişte cuiburi îndrăzneţe de vulturi, pe care abia le zăreşti de pe mare.

Cărarea ce leagă colibele între ele, o cărare îngustă, pe care adesea doi oameni nu pot trece unul pe lângă celălalt, şerpuişte printre stânci, povârnişuri, măslini, arbuşti, terase. Într-un loc este săpată în pământul povârnişului, în altă parte este clădită cu pietre ca un zid lung şi îngust, altundeva o formează cursul instabil al apei de ploaie. Pe cărarea îngustă, cu mici cotituri, nevăzută, care pare nefăcută de mână, călugării urcă pe coasta abruptă cu multă osteneală şi sudoare, cu răbdare şi stăruinţă pas cu pas. Iar fiecare pas – o boabă de metanii, fiecare boabă – o rugăciune, fiecare rugăciune – o răsuflare caldă gâfâită, şi cu fiecare răsuflare este mai aproape de sihăstrie, cu traista grea şi plină dusă în spate.

Numele de Katunakia provine de la „katuni” care înseamnă „cuib”. Potrivit tradiţiei, câtiva monahi au fugit din Palestina şi din Egipt din pricina năvălirilor arabe şi au venit aici unde şi-au construit nişte colibe care semănau cu nişte cuiburi de păsărele. Umezeala, vânturile reci şi alte greutăţi i-au silit pe aghioriţi de la bun început să folosească ulei, brânză, peşte, iar cei bătrâni şi puţin vin. Dar pentru că acei monahi nu au vrut să-şi schimbe rânduiala, în doi-trei ani au murit toţi. Şi astfel au rămas cătunele lor, şi de aceea locul s-a numit Katunakia.

Căsuţele temeinic construite şi paraclisele care există încă astăzi au început să fie construite pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Dintre cele 22 de chilii şi colibe, unde astăzi se nevoiesc 35 de monahi, cele mai renumite sunt cea a Danileilor şi cea a Scurteilor. Tot aici se află şi Chilia Cuviosului Efrem Sirul, unde s-a nevoit cunoscutul Stareţ Efrem Katunakiotul (†1998). În Coliba „Sfântul Ipatie” s-a nevoit pentru o scurtă vreme și Cuviosul Paisie Aghioritul (†1994).

(Foto) „Cuiburile” de nevoinţă ale pustnicilor de la Katunakia – Athos