Cea mai mare misiune evanghelică a Arhimandritului Dosoftei Murariu

Pateric

Cea mai mare misiune evanghelică a Arhimandritului Dosoftei Murariu

    • Cea mai mare misiune evanghelică a Arhimandritului Dosoftei Murariu
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Râvnind pentru Hristos, a fost trimis ca diacon şi preot misionar în Basarabia şi Ucraina, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Acolo a stat câţiva ani şi a făcut multă misiune ortodoxă, slujind Sfânta Liturghie, botezând mii de copii şi oameni de toate vârstele rămaşi nebotezaţi, şi mângâind pe cei din suferinţă.

Arhimandritul Dosoftei Morariu, de la Mănăstirea Slatina din Suceava (1913-1990)

Acest râvnitor arhimandrit, mare teolog şi preot misionar vestit în ţara noastră, era cu metania din obştea Mănăstirii Sihăstria.

Născut în satul Stăuceni (Botoşani), în anul 1913, din părinţi binecredincioşi, s-a format duhovniceşte de către Ieroschimonahul Ioanichie, egumenul Sihăstriei, între anii 1932-1934, primind la călugărie numele de Dosoftei.

După terminarea seminarului, continuă studiile teologice la Academia Teologică „Andrei Şaguna” din Sibiu, bucurându-se de iubirea tuturor. Apoi, râvnind pentru Hristos, a fost trimis ca diacon şi preot misionar în Basarabia şi Ucraina, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Acolo a stat câţiva ani şi a făcut multă misiune ortodoxă, slujind Sfânta Liturghie, botezând mii de copii şi oameni de toate vârstele rămaşi nebotezaţi, şi mângâind pe cei din suferinţă.

Aceasta a fost cea mai mare misiune evanghelică a Arhimandritului Dosoftei Murariu, pe care a împlinit-o cu multă bucurie şi râvnă apostolească.

Întorcându-se în ţară, termină Facultatea de Teologie la Sibiu şi susţine ca teză de licenţă lucrarea Viaţa Sfântului Serafim de Sarov, în traducere românească. Aceasta a avut un mare ecou duhovnicesc în ţara noastră, îndemnând pe mulţi la practicarea rugăciunii lui Iisus şi la o profundă trăire creştinească. Prin Arhimandritul Dosoftei pătrund la noi atât trăirea mistică în Hristos a celui mai popular sfânt rus din secolul al XIX-lea, cât şi râvna neîncetatei rugăciuni în mănăstiri şi în rândul credincioşilor.

Între anii 1954-1958 a fost închis în temniţă pentru credinţa în Hristos, pătimind multe bătăi şi prigoniri. La întoarcere, a fost câţiva ani preot slujitor la Catedrala Patriarhală, apoi preot misionar peste zece ani în câteva sate din Ardeal.

La bătrâneţe, se retrage la Mănăstirea Sihăstria, metania sa, apoi se stabileşte definitiv la Mănăstirea Slatina din Suceava, unde îşi dă obştescul sfârşit în primăvara anului 1990.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 718-719)