Cum a rezistat Monahul Marcu Dumitrescu în celula specială pentru pedeapsă

Când gardianul a deschis uşile masive de fier, care făceau un zgomot asurzitor, şi a văzut bezna completă dinăuntru şi a simţit frigul acela care te îngheţa, a tresărit şi a zis: „Dar aici e ca-n iad!”.

Povestea Părintele Marcu că, pe când era la închisoare pentru exterminare, era odată într-o iarnă un ger foarte puternic. Şi erau acolo nişte celule speciale, pentru pedeapsă. Era un turn de zid masiv, cu celulele acestea, înalte de 7-8 metri, jur-împrejurul turnului. Celulele aveau sus nişte ferestre mici, cu zăbrele, fără geamuri, ca să fie şi curent, nu numai ger. Şi l-au dus acolo pe părintele. Când gardianul a deschis uşile masive de fier, care făceau un zgomot asurzitor, şi a văzut bezna completă dinăuntru şi a simţit frigul acela care te îngheţa, a tresărit şi a zis: „Dar aici e ca-n iad!”. 

Altui deţinut, cât fusese în acel loc, îi degeraseră şi nasul, şi obrajii, şi urechile, din cauza gerului. Acolo l-au încuiat şi pe Părintele Marcu. Iar el – fiind şi călugăr – a început să facă închinăciuni şi metanii, apoi se mai mişca încoace şi încolo, iar făcea închinăciuni şi metanii... Şi a rezistat aşa trei zile şi trei nopţi.

A treia zi a căzut jos, nemaiputând să facă nici închinăciuni, nici rugăciuni, nimic; aproape nu mai ştia de el. Părintele n-a ştiut cât a stat în această stare; dar când s-a trezit, se simţea odihnit, refăcut fizic, iar în jurul lui era o căldură ca de sobă.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 765)

De la același autor

Ultimele din categorie