Pareneză la Duminica Sfintei Învieri a Domnului - Sfintele Paşti - Pr. Vasile Gordon (2)

Fraţilor! Iisus Hristos a fost răstignit, a murit şi a înviat şi pentru voi, cei care încă vă îndoiţi de aceste adevăruri. Stihul liturgic de la Paşti: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!”, se vrea o chemare nu doar pentru veselie trupească, ci şi pentru cea sufletească. Îi dăm, desigur, trupului ce i se cuvine, dar şi sufletului pe cele dorite.

Să ne amintim că cea mai mare sărbătoare creştină din cursul anului bisericesc, Învierea Domnului, sau Sfintele Paşti, ne invită pe toţi la o prăznuire totală, nu limitată doar la puţină odihnă, la mâncăruri bogate, din care să nu lipsească, desigur, ouăle roşii, mielul, cozonacul etc., toate „stropite”, bineînţeles, cu vin sau alte băuturi alese.

În această privinţă preotul academician Gala Galaction scria prin anii '30 următoarele: „Marea zi a Învierii a trecut pe lângă mulţi dintre noi, anuală şi tradiţională, cu ceva bucurie pământească şi cu oarecare odihnă a trupului. Puţini au fost şi sunt aceia care au puterea să urce sus, spre soare şi să-şi scalde sufletul în torentele adevărului. Ceilalţi, presupuşi creştini, fac tot ce pot ca să nu privească în fântâna vieţii şi să ignore profunzimea ei. Se ameţesc cu treburile, cu interesele şi cu searbedele desfătări pământeşti. Alţii - uneori oameni inteligenţi - vor să pogoare Învierea Domnului în regiunea simbolului şi a convenţiei religioase”.

Să ne fie iertat dacă opinăm că cele scrise de părintele Galaction sunt în mare măsură actuale. Căci dacă în fiecare an, la acest praznic slăvit, putem mărturisi bucuria vederii unui număr impresionant de creştini care ţin Paştele cu toată rânduiala, în acelaşi timp nu putem ascunde faptul că suntem adânc întristaţi de cealaltă privelişte, în care se înscriu toţi acei confraţi care, departe de Sfânta Biserică şi bucuriile ei sfinte, înţeleg prin Paşte doar un week-end prelungit, în care se mănâncă vârtos, se bea din belşug, se vizionează televizorul şi se plimbă câinii.

Nu vrem, Doamne fereşte, să mâhnim pe cineva prin mustrări moralizatoare excesive (în fond, pe nimeni nu poţi să-l obligi a-l duce de mână în Rai), mai ales că ne dăm seama că aceste aspecte negative nu vă privesc, poate, pe dumneavoastră, cei ce ascultaţi.

Vrem doar să reconfirmăm bunilor creştini importanţa mântuitoare a ţinerii rânduielilor, bucuria inefabilă pe care o trăim atunci când serbăm praznicul dinlăuntru şi nu-l privim doar pe dinafară, ca pe un spectacol. Căci oricât ne-am strădui să explicăm cuiva aceste aspecte, dacă nu trăieşte creştinismul din interior nu va înţelege mare lucru.

De aceea ne rezumăm a face o caldă invitaţie celor încă sceptici, nehotărâţi, mulţumiţi doar cu crâmpeie din slujbe şi rânduieli.

Fraţilor! Iisus Hristos a fost răstignit, a murit şi a înviat şi pentru voi, cei care încă vă îndoiţi de aceste adevăruri. Stihul liturgic de la Paşti: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!”, se vrea o chemare nu doar pentru veselie trupească, ci şi pentru cea sufletească. Îi dăm, desigur, trupului ce i se cuvine, dar şi sufletului pe cele dorite.

Dacă bucurăm de Paşti trupul cu o haină nouă, cu mâncare sau băutură aleasă, nu vom lăsa fără bucurie sufletul. Iar cele dorite de suflet cu prilejul acestui mare praznic nu sunt lucruri grele şi imposibil de plinit. Iată-le, pe scurt: să fi ţinut sfântul post, după putere; să ne fi spovedit şi împărtăşit, după ce ne-am împăcat ce cei din jurul nostru; să fi participat la Deniile din Săptămâna Mare, aşa cum participăm la slujbe în duminici şi sărbători; să fim prezenţi în noaptea de Paşti şi la Sfânta Liturghie, nu numai la slujba scurtă de afară; să luăm „pasca” pe nemâncate, cu toată cuviinţa.

Şi după acestea, îngăduit este să gustăm din toate celelalte bucurii, evident cu măsură creştinească. Făcând aşa, serbăm praznicul dinăuntru, iar bucuria este îndoită: a sufletului şi a trupului, deopotrivă.

Într-o carte editată relativ recent, intitulată sugestiv „Duhul Sărbătorii”, avându-l ca autor pe filozoful creştin Vasile Băncilă, găsim invitaţia înduioşătoare de a ţine sărbătorile cu bucuria copiilor. Căci, spune autorul, „Copilul are o mare capacitate festivă. Copilului îi place natura, trăieşte divinul, se dăruieşte, jubilează”.

De fapt, Mântuitorul a spus aceste lucruri cu aproape două mii de ani înainte: „Adevărat zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei, 18, 3).

Iată, aşadar, câteva din raţiunile duhovniceşti la care-i invităm spre meditare pe toţi binevoitorii ascultători ai noştri. Mai ales acum, în aceste zile, când întunecimile războiului din lume umbresc ameninţător creştinătatea europeană, obligându-ne să prăznuim un Paşte însângerat şi când toţi bunii creştini ar trebui să dovedească o strânsă solidaritate liturgică, în sfintele biserici, în jurul ierarhilor şi preoţilor.

Adăugăm, însă, o precizare: să nu se necăjească cineva dacă n-a ţinut până acum rânduielile aşa cum le-am pomenit mai sus, fie din neştiinţă, fie din neglijenţă, fie dintr-un alt motiv.

În fiecare zi, în fiecare ceas, se poate face un nou şi bun început. Şi apoi, nu doar Paştele se cere serbat după cuviinţă: calendarul nostru oferă şi alte multe popasuri sfinte în care sufletul poate fi bucurat!

În nădejdea că toţi enoriaşii noştri vor prăznui dinăuntru Sfânta Înviere, alături de celelalte sfinte sărbători, le adresăm din toată inima salutul pascal: HRISTOS A ÎNVIAT!

De la același autor

Ultimele din categorie