După ce inima lui Haralambie s-a aprins cu dumnezeiescul foc, a început să se gândească la lepă­darea de lume. Însă acestui gând i se împotrivea râvna pentru susţinerea calendarului vechi. Iar aceas­tă râvnă i-o aprindeau şi mai tare noii lui admiratori, care îi spuneau să primească preoţia pentru a apăra această cauză. La aceasta îl îndemna şi dascălul său Ilie, care îi spunea: „Ori să devii monah, ori preot căsătorit dacă vrei să slujeşti în lume”. Dar neştiind pe care dintre acestea două să aleagă, a rămas neho­tărât pentru mulţi ani, până la războiul din 1940. Însă, în toti aceşti ani, atât rudele, cât şi prietenii lui Hara­lambie făceau presiuni asupra lui să se căsătorească cu o tânără foarte cuminte, care se numea Maria, spunându-i că ea este cea mai potrivită pentru a-i fi preoteasă. Au insistat atât de mult, încât în cele din urmă Haralambie a fost de acord să vieţuiască ca preot căsătorit. Dar Dumnezeu, prin împrejurări po­trivnice, a iconomisit altfel lucrurile.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, p. 31)

Din seria „Viața părintelui Haralambie Dionisiatul” puteți citi și:

Evlaviosul şi simplul Ilie, primul său dascăl