Dimineața. Ziua Crucii. Raul, puștiul din curtea în care locuiesc, îmi aduce aminte: melg la glădiniță! Sunt topit de încrederea din glasul lui. Se simte că e gata să înfrunte un continent necunoscut. Pe stradă, mame mândre, tați purtându-și copiii în brațe – ca să câștige viteză la deplasare, zic ei. Eu știu că e un moment de mare emoție. Momentul în care recunoști, de bunăvoie și nesilit de nimeni, că pruncii se desprind de noi. Fetițele rămân prințese și băiețeii prinți. Dar într-un regat necunoscut lor. Pe care trebuie să-l cucerească clipă de clipă.

Aseară, cum nu s-a întâmplat foarte des în ultimii ani, dascăli și dăscălițe m-au rugat să mă rog pentru ei, pentru școală. Și am intuit tensiunea din sufletul lor. O tensiune dată și de prima zi de școală, dar și de școala începută altfel. S-a împlinit visul din anii din urmă al celor care cereau deschiderea anului fără preot. No. Avem o astfel de experiență. Problema este că e și fără copii, și fără părinți. O școală fără caracteristicile școlii. Dar cu oameni dispuși să încerce să lupte pentru copiii ce-i au în responsabilitate. Cei care cred că educația se face ușor și pe cârpite poate înțeleg acum câtă zdroabă și cât efort se înscrie în evoluția unui loc în care pare că nu se întâmplă mare lucru. Dar în care, de fapt, se întâmplă totul.

România școlară, pe felii de vise, trece pe stradă. La ora 8.00, când a bătut clopotul Catedralei, am înțeles că este, de fapt, cel mai mare clopoțel ce-l avem la îndemână ca să-i spunem lui Dumnezeu să intre la clasă. Să fie cu toți ai școlii și să nu-i lase pradă vreunei întâmplări. Să fie prezent pentru a insufla curajul de a face din școală spațiul și timpul devenirii întru ființă a celor care sunt – începând de astăzi – în linia întâi a înfruntării fricii și morții. Da, da.

Copiii s-au alăturat celor din linia întâi ca să ne vindece de lehamite și răutate, de neputința fricii care ne-a înghețat gândirea într-atât încât am uitat de ei o mare, prea mare perioadă de timp. Colegilor profesori un gând bun. Nu vă temeți. În lupta aceasta cu o perioadă dificilă aveți de partea voastră Învățătorul. Adevărul din care El și-a hrănit și ne-a hrănit învățătura. Priviți la ochii copiilor. Aveau nevoie fundamentală să iasă la lumină. Să-și trăiască prima zi de școală. Și chiar de ne-om întoarce dinaintea platformelor și ecranelor de laptop ori computer nu sunteți ușor de uitat.

În fiecare inimă de dascăl, în prima zi de școală, locuiește primul dascăl ce le-a deschis ușa la clasă și l-a așezat în bancă. Faceți-o convinși că în clasă, cuminte, vine Dumnezeu. Care nu ne lasă singuri!

Sursa: tribuna.ro